Primul este un articol pe care George Friedman l-a scris după vizita sa în România. A fost preluat în câteva locuri, dar apoi a fost uitat în același mod cum deseori sunt “uitate” adevărurile care ne zgârie iluziile.

În rezumat, analistul american a spus că problemele de securitate ale României nu s-au rezolvat o dată cu intrarea în NATO (acea alianță militară care stipulează în Articolul 5 angajamentul de a apăra orice membru care va fi atacat).

Motivul este unul dureros de simplu:

NATO is currently incapable of addressing more pressing security requirements in the region, particularly security for the line that runs along Poland, Slovakia, Romania, Bulgaria and Turkey.

Are dreptate, iar continuarea – referitoare și la scutul anti-rachetă – este și mai rece:

The missile defense shield, rather than being part of a NATO strategy, is a substitute for a NATO strategy. NATO has no real strategy right now because there is no political agreement on what that strategy ought to be.

Diagnosticul:

Only Romanian power can ensure the hard and multiple dimensions of Romanian national security (internal security against non-state actors, border security and managing the future of Moldova in the event of destabilization in that country).

Mai departe, Friedman recomandă României o abordare pragmatică în relația cu SUA: dacă vreți anjagament american în România, deschideți ușa către investiți americane. Pentru că:

The United States, like most countries, finds it easier to support countries where it has an economic interest.

Mi-am adus aminte de acest articol (publicat în mai 2013) citind problemele pe care le-a întâmpinat România în fața ultimatumului sovietic: lipsa de pregătire militară, garanțiile din tratate care nu s-au concretizat pe teren și miopia a clasei politice.
De citit: Cedarea Basarabiei. Aveam alternative?