Domnule Iliescu, haideţi să vă ne-întâlnesc!

0 Flares 0 Flares ×

Multe din relele autohtone actuale îmi par a-şi avea cauza în modul cum s-au întâmplat primii ani după revoluţia din decembrie 1989. Mai precis, modul cum regimul Iliescu a gestionat acei ani. Contrafăcând o trecere de la un regim comunist la un altul cu faţă umană. Permiţând fostelor cadre să-şi păstreze pozitiile, permiţându-le să se arunce în afaceri, facilitându-le tranziţia în noul capitalism şi simţ civic românesc. Toleranţa lui Iliescu de atunci a încurajat corupţia generalizată de mai târziu şi a creat cadrul instituţional favorabil afacerilor dubioase şi privatizărilor interesante.

Regimul Iliescu a fost cel care a adoptat o politică a liberalizării în paşi mărunţi şi a creat genul de activitate a unui stat care îşi spală în fiecare zi câte un dinte, iar la sfârşitul lunii se miră de ce îi miroase gura. Iliescu a fost cel care a înăbuşit manifestaţiile din iunie ’90, care a cenzurat şi-a descurajat orice tentativă de opoziţie politică în acei ani şi a făcut cu putinţă excursia minerilor la Bucureşti. Nici o carismă politică nu poate şterge aceste lucruri!

Iliescu a făcut posibilă existenţa unei generaţii de perdanţi ai istoriei. O generaţie a părinţilor noştri care nu s-au bucurat nici înainte, nici după. Au suportat un regim comunist, au fost păcăliţi de un regim democratic, au fost momiţi cu măsuri populiste şi apoi tărâţi cinic printr-o tranzitie de căcat.

Domnule Iliescu, vă rog ştergeţi-mă din blogroll-ul şi recomandările dumneavoastră! Am fost prezent la dezbaterea din Club A alături de ceilalţi bloggeri, însă m-am bucurat că v-am ne-întâlnit încă o dată şi îmi cer scuze în mod personal că nu pot inventa noi metode de spălare ale obrazului.

Domnule Iliescu, am râs cu lacrimi (nu este o metaforă) auzindu-vă discursul şi textele. V-am regăsit acelaşi din amintirile mele televizate de acum 7-10-15 ani. Aţi repetat – pentru a câta oară? – “corupţia nu este un fenomen românesc, există în toată lumea”. Aţi evitat cu o naturaleţe de Miss Univers răspunsurile la întrebări, aţi divagat pe toate temele, aţi lasat microfonul în jos răspunzând la definiţia blogului, aţi afişat acelaşi zâmbet sinistru şi am fost încă o dată cobaii sincerităţii cu care vă minţiţi.

La aceeaşi dezbatere cu bloggeri nu aţi ezitat să aruncati săgeţi către GDS, nu aţi uitat să ne învăţaţi despre lipsa de oportunitate a votului uninominal şi a cotei unice de impozitare. Aţi spus că fundamentul democratic sunt partidele la fel cum înainte sustineaţi că partidele sunt demodate.

Aveţi nevoie de o comisie, domnule Iliescu! O comisie condusă de un comitet spontan (vă plac adunările spontane: blogosfera e spontană, aţi spus, cum fel cum probabil au fost spontani şi minerii) care să vă analizeze gesturile, mimica şi interiorizarea unui tip de discurs. O comisie care să se întrebe dacă PR-ul n-a fost cumva inventat la Moscova, o comisie care să se gândească dacă manipularea mulţimilor e un dat înnăscut sau este o vocaţie moşită pe parcurs şi o comisie care să-şi bage nasul prin nişte dosare restante.

Nu-mi permit să vă admir calităţile de politician din acelaşi motiv pentru care nu mă interesează estetica unei securi care taie un gât, frumuseţea mişcărilor unei maini care fură sau diafanul unui zâmbet care înşeală.

Domnule Iliescu, am fost împreună în acelaşi spaţiu al dezbaterii mărginit de patru pereţi, însă nu ne-am găsit deloc contemporani. Aţi părut decupat dintr-un alt film, dintr-un film în care dumneavoastră emiteaţi facturi istorice, iar noi cu zâmbetul pe buze şi cu o memorie colectivă scurtă acceptăm să le plătim.
Nu vreau să fac parte din încă o generaţie care îşi va proiecta realizările asupra copiilor, la fel cum nu doresc să-mi aflu istoria naţională din zvonuri.

Aţi inaugurat pentru tinerele generaţii registrul în care politica e o curvă, iar nu doar simpla administrare a treburilor cetîţii. Aţi creat premisele demonizării unei preocupări civice care s-a transpus în mod ciudat în miopia politică a tinerilor din jur. Miopie care poate fi fatală pe termen lung. Generatia idealistă şi bine intenţionată a tinerilor interbelici au umplut rândurile mişcării legionare cu aceeaşi exasperare faţă de politicieni corupţi şi arivişti pe care o resimt şi acum în jurul meu.

De ce să nu recunosc, Iliescu este probabil (ar mai fi un Păunescu, un Vadim, un etc.) singurul politician cu care n-aş dori să dau mâna nici dintr-o simplă formalitate de salon. În registrul moral şi istoric în care îl judec, nu există nuanţe şi jumatăţi de măsură. E ca şi cum ai spune, discutând despre Holocaust, că nici evreii nu erau uşă de biserică.

Domnule Iliescu, ați ajuns cu bine și v-ați descurcat de minune în politica autohtonă, însă nu vreau să parveniți în același stil și în cărțile noastre de istorie.

Au mai scris si-am mai citit la: Adrian Cristea, Andrei RoscaGabriela Savitsky, Cristian Greger si multi altii.
Rezumate video la piticu.ro si un interviu interesant cu Ion Iliescu la cristealizari.com.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

58 thoughts on “Domnule Iliescu, haideţi să vă ne-întâlnesc!

  1. Gabriela Savitsky

    “Cerul înstelat deasupra si Legea Morala în mine” – citat aproximativ. Mai gândeşte-te.

    Tot ce ai scris e fructul copt al manipulărilor de tot felul care ne-au întunecat în aceşti ani, doar pentru că alţii doreau să ne aservească mai repede altora.
    Te voi citi în contiunare sau nu; sper să nu ajungi niciodată, dar niciodată să recunoşti în sinea ta: “Ce tampit am fost! Omul ăla avea dreptate”.

    Reply
  2. vlad viski

    aproape in totalitate de acord cu ceea ce ai scris mai sus. 4 observatii:
    1. generatia sacrificata nu este cea a parintilor nostri, ci suntem chiar noi… e vorba de 40 de ani (din care 20 ai lui Brucan) pana cand se va ajunge la o normalitate
    2. iliescu nu e singurul responsabil… responsabili sunt cei care l-au sustinut si care l-au votat… o data, de doua ori, de trei ori!
    3. lui iliescu nu i se poate pune in carca tot… eu pun in carca situatia actuala si opozitiei (taraniste si liberale) din anii ’90 care in primul rand a fost complice la toate marsaviile si in al doilea rand nu a creat o elita capabila sa fie o alternativa la un regim neo-comunist… cdr-ul in ’96 (la 7 ani dupa Revolutie) nu avea 1 (UN) singur om capabil, sa-l puna prim-ministru (nicidecum 15.000), daramite in 1990!
    4. asa e in tranzitie… get used to it!

    Reply
  3. Maria Barbu

    @Adrian,
    problema ta e ca te crezi prea destept. Nu e buricul pamantului Moinestiul, iar aroganta asta nici nu-ti sta bine. Esti dat nabii de … prea-curtat si te dai prea mare pentru cat esti cu adevarat. Cel putin deocamdata!
    Te pretuiam inainte de iesirea asta, dar de acum inainte cred ca o sa prefer ne-legatura cu tine!

    Reply
  4. lb

    subscriu la ce spui tu si la comentariile lui vlad. Eu una nu vad aroganta in textul asta; sincer, ma bucur ca mai exista in Romania oameni care sa puna pasiune in dorinta de a invata istoria cum trebuie si de a nu fi inconjurati de corupti si de nerusinati (o fi existand coruptie peste tot, dar nu la dimensiunile din Ro).

    Reply
  5. Adrian Ciubotaru Post author

    Gabriela, epitaful lui Kant ar trebui tatuat undeva pe cativa

    Vlad, generatia tanara (auto)sacrificata esti probabil tu.
    Iti urez adaptare usoara tranzitiei, unii se obisnuiesc mai greu cu mirosul.

    “Cum a fost cu putinta Ion Iliescu?” ramane o intrebare interesanta.

    Maria, am mai multe probleme; una din ele este ca spun “la revedere” foarte simplu si direct.

    in rest, lb, Andrei… sa fim inspirati:)

    Reply
  6. Cristian Greger

    Si eu cred ca unele chestii de mai sus sunt izvorate din lucruri pe care nu le cunosti si nu le intelegi… si nici nu le vei intelege vreodata pt ca nu mai pot fi intelese. Eu unul am cautat altceva in dezbaterea asta. Stiam ca Ilici este un politician veritabil si ca va impune o directie fara drept la replica de cand am plecat spre capitala. Am vrut sa vad daca varsta si prezentul pot scoate la iveala slabiciuni intr-un lup. Pe de alta parte eu nu pot sa-l judec pe Iliescu … sau nu “doar pe el”. Daca stau bine sa ma gandesc de vina a fost istoria… factorii de influenta externi ba pana si poporul poarta o mare parte din vina… pt orice ! Iar ajungand mai departe de acestea as spune: Si ce ? Acum ce rost are sa arunc barda cuiva in fata ? ce castig eu din asta ?

    Reply
  7. Adrian Ciubotaru Post author

    Cristi, “nu mai pot fi intelese” denota o consolare extrem de grabita cu privire la niste adevaruri istorice.
    “factorii externi, poporul, istoria” reprezinta acelasi gen de contextualizare “coruptia exista si-n tarile dezvoltate” care nu scuza deloc situatia.
    Te-as intreba ce castigi daca ridici o hartie de pe jos si-o arunci la cos?

    Reply
  8. gurt

    Adriane te-ai ars. Ai intrat in gura lui Savitski si Mariei Barbu. Pentru ele este clar: esti manipulat,” pentru ca altii doreau sa ne aserveasca mai repede altora” …profund spus. Adica “altii”, intotdeauna “altii” mama lor de imperialisti, vorba nevaccinatului national. Uite ce zic eu: nu mai incerca sa abordezi subiectul “iliescu” prin prisma impulsului sincer de a spune lucrurilor pe nume. Astia trebuie abordati exact cu armele lor sau Ignorati. Prima varianta e folosita de Basescu si uite ca rezultatele sunt incerte. Ecosistemul astora nu poate fi distrus, fauna lor este diversa si vicleana, sunt rai, complexati, infestati cu variante multiple de bolsevism si privesc continuu spre tatucul sovietic care sa le mai salveze inca o data neamurile puturoase de harnicia molipsitoare a chiaburului nedeportat. Astia n-o sa se vindece niciodata pentru ca anormalitatea care-i caracterizeaza are determinare genetica… ei asa se nasc: invidiosi, politruci, frustrati, razbunatori si cu o puternica memorie a vreunui imbecil de inaintas care a inventat injurarea regelui si credintei crestine (una dintre distinsele doamne tocmai a exersat injuratura pe un nefericit de popa care a indraznit sa nu recunoasca receptarea atee a divinitatii.) Dar hai ca sa nu te retin prea mult, crede-ma ca exista destui ca tine care nu intrevad in Iliescu nici macar valoarea unui vestigiu.

    Reply
  9. Fluture

    Multumesc, Adrian! Uns pe suflet e putin spus. Voi pune link-ul la postul asta printre “favoriti” si-l voi promova cu orice ocazie.

    @Cristian Greger: iti doresc sa pierzi si acea farama de umanism cu privire la Iliescu. Nu merita sa te abtii de la a-l “judeca” singur. Si nici nu cred ca merita apelativul de “politician veritabil”. Mai degraba de comunist veritabil. Daca ceea ce face el e politica, atunci ceea ce face Tony Blair ce e? A, tot politica dar la “alt nivel”? Atunci cine e mai veritabil? Cat priveste “castigul” tau, eu zic ca e vorba de o anumita sanatate politico-mintala pe care o castigi.

    @fufele lui Iliescu: sunteti absolut jalnice si va doresc multa in continuare.

    Reply
  10. florin

    Inainte de a-mi expune propria parere despre Ion Iliescu, trebuie sa subliniez doua lucruri.
    1. Desi Ion Iliescu nu mai este decat un fost presedinte al Romaniei si presedinte de onoare al unui partid (unul dintre ele) din Romania continua sa iste o multime de controverse si dispute. In limbaj obisnuit, asta se cheama ca omul acesta conteaza.
    2. Constat cu uimire (naiva, desigur!), dar si cu dezamagire, ca o continuare a celor spuse mai sus, ca a avea o opinie despre Ion Iliescu, alta decat impartasesc unii sau altii, de preferat apropiatii si admiratorii lui, te aduce in postura unui paria si niste doamne (nu cred, fluture, ca le putem spune “fufe”!) ameninta ca nu te mai citesc, pe blog, din acest motiv. Sa inteleg ca o faceau doar pentru ca, pana acum, pareai sa fii alaturi de Ion Iliescu si blogul tau avea un link in blogul lui Ion Iliescu? Ma tem atunci, in cazul acestor doamne, ca asta se cheama fatarnicie si ca sunt incapabile sa accepte ca cineva poate avea o alta opinie decat a lor. Nu este o drama, dar este o problema… O problema de dialog autentic, chestiune in care, sincer vorbind, romanii nu exceleaza!

    In alta ordine de idei, asa cum altor fosti presedinti de state li se ingaduie sa dezbata probleme globale, cred ca are dreptul sa o faca si Ion Iliescu, indiferent de “inaintasii” de la care se revendica si cu care se legitimeaza.
    Rolul si locul lui Ion Iliescu in perioada post-decembrista este departe de a fi fost limpede conturat. Ne lipsesc multe documente ale acestei perioade, nu stim multe alte lucruri, deocamdata, si, poate, nu le vom sti niciodata! Eu consider ca Ion Iliescu este, in cea mai buna definitie aristoteliana, “zoon politikon”.
    Avem prea multe patimi si incrancenare pentru a judeca ziua de azi sau cea de ieri, o prea dovada buna fiind chiar felul in care ne raportam la regimurile Carol al II-lea (1938-1940, indeosebi!), Ion Antonescu si cel comunist, de care ne despart mult mai multi ani decat de regimul/regimurile Ion Iliescu.
    Ca istoric, stiu ca Ion Iliescu va avea parte de o judecata potrivita, dar, ma tem, in ritmul in care ne ocupam noi de istoria contemporana, prin rapoarte a caror sorginte este la Presedintia Romaniei, cu comisii fel de fel, nu in institutii de cercetare stiintifica sau universitati, nici nepotii mei nu vor prinde o astfel de abordare la care tanjim cu totii.
    Un lucru stiu insa sigur. Ca, spre deosebire de unii, azi, prezenti, iata, si aici, pe blogul tau, in acest context, trebuie sa ma bat pentru ca punctul tau de vedere sa existe si sa fie auzit, chiar daca nu este si al meu. Si pentru ca el exista, inseamna ca Romania incepe deja sa arate altfel…

    Reply
  11. Fluture

    @florin – “fufe” este opinia mea… sus. “doamne fatarnice” e opinia ta.

    “ne lipsesc documente”, “nu stim multe alte lucruri”? domnule “istoric”, nu vorbim de preistorie, vorbim de ce am vazut si auzit noi, cu ochii si urechile noastre. ce documente ne mai trebuie?

    gata, ca e tarziu: iliescu e o mizerie umana iar cele doua sunt fufe. da, asta e opinia mea.

    Reply
  12. florin

    @fluture
    O sa fiti surprins daca va voi spune ca, intr-un anume sens, e mai comod si mai spornic sa te ocupi de preistorie si… arheologie, decat de istorie contemporana, mai ales in Romania!
    Fara sa-i jignesc pe arheologi, pentru a caror daruire profesionala admiratia mea este deplina, ei nu au problemele pe care le are un specialist in istorie contemporana. Gasesc cateva cioburi si niste oase si, dincolo de testele moderne (cu C14, de pilda), pot emite diferite opinii. Contestatii, cum va imaginati, sunt prea putine, de obicei ele provin din aceeasi breasla, dar nu din partea “contemporanilor”!
    Pentru doar cateva ore, in 22 decembrie 1989, de pilda, eu sunt insa nevoit sa citesc o gramada de opinii scrise sau inregistrate, care, unele, se contrazic in mod flagrant intre ele, desi cei care le sustin spun ca au fost in aceeasi incapere (!), apoi trebuie sa caut marturii documentare suplimentare, pentru ca, in final, cei care nu sunt de acord cu mine, in urma confuntarii acestor marturii, sa fie gata sa ma sfasie si, in fuctie de context, sa ma acuze ca sunt fie “iliescist”, fie “comunist”, fie “vandut KGB” sau “CIA”…
    Daca ati fost un “insider” al regimului/regimurilor Ion Iliescu, m-as bucura sa consemnez opiniile dumneavoastra, intr-un proiect de istorie orala. Dar numai ceea ce ati vazut cu ochii dumneavoastra si ceea ce va amintiti foarte bine.
    Nu cred insa ca toti cei care au fost partasi la un eveniment au si dreptul sa spuna ca STIU cum s-au petrecut lucrurile doar fiindca au fost prezenti intr-un loc sau altul!

    Reply
  13. Pingback: Domnule Iliescu, stergeti-ma din blogroll « Cafeaua de Montreal

  14. gigix

    Iliescu-i easy target. da’ interesata schimbare a unuia care acum 2 ani facea apologia sexului oral:)
    si de la mIRC(=degeaba) pana la blogologie(=aproape degeaba) parca e o tranzitie. TRANZITIE. taxe, impozite, proiecte SAPARD, PHARE, din astea. 6-6, poarta-n casa.

    Reply
  15. george

    ma mir sa vad cata importanta mai dati politicii si cum chiar credeti ca mai schimbati ceva,…bravo…mie dupa ce am lipit afise cu Ratiu si acesta a murit, si apoi dupa ce am dansat cu cheia in mana si m-am bucurat pentru conventie, si apoi imi venea sa ma sinucid de prea multe “tigarete” si presedinti abdicati, certuri si conflicte “neconventionale”…
    …chiar nu-mi mai pasa…ultimul stinge lumina…si tare nu as vrea sa fiu eu ….si nici voi…
    …oricum se pare ca ultimele 2 televiziuni puternice de nisa(stim noi care)…isi fac treaba bine…ii felicit…(desi sunt tot mai praf)…
    …cu asa material…asa televiziuni….sper doar ca noi sa ramanem echidistanti…sa criticam fara sa cadem intr-una din capcanele intinse de Iliescu, sau de Basescu sau alti buni manipulatori…astia put toti si dupa ce ca put, cand vor sa se spele fac o baie tot de multime..si gata…adika tot noi sa-i spalam?:)).hmm

    …oricum bine scris textul Adrian…dar hai sa mai glumim si sa lasam patima…ca pe urma astia chiar cred ca-i luam in seama si le place atat de mult chestia asta….
    …bye…salutare

    Reply
  16. Lucian Vasile

    Mi-a plăcut postul dvs. Aţi spus bine lucrurilor pe nume 🙂

    Vedeţi însă că un simplu enunţ (“Generatia idealista si bine-intentionata a tinerilor interbelici au umplut randurile miscarii legionare cu aceeasi exasperare fata de politicieni corupti si arivisti pe care o resimt si acum in jurul meu.”) vă poate aduce o mulţime de etichetări şi, cine-ştie, ameninţări de pumnu-n-gură.

    Reply
  17. cristi

    Adrian, opiniile tale (la care desigur subscriu) nu apar insa mult prea tarziu? Am scris la mine mai pe larg si-am mentionat puzderie de reactii din presa scrisa si din bloguri. Observ doar cu tristete ca Iliescu v-a manipulat, ca nicaieri in presa scrisa n-o sa gasiti (si ma indoiesc c-or sa apara) opinii ca cele de aici (care-s dealtfel dominante pe bloguri, din cat observ).

    Comportamentul vostru civilizat, de a-i oferi un cadru adecvat de a-si expune teoriile, a fost perceput de media mai degraba ca o incuviintare, aprobare, chiar admiratie. Aveam o presimtire c-o sa se intample asa, dar din pacate multi sunteti foarte tineri, si nu sunteti constienti de puterea manipulativa a altora.

    Mare pacat ca abia acum, dupa ce Iliescu v-a pacalit, v-ati gasit sa trageti critic cu pusca in vant… 🙁

    Reply
  18. Gabriela Savitsky

    Cristi,

    da, foarte civilizat.
    Era mai interesanta o bataie. Sigur, Adrian are dreptate pe alocuri; asta i se reproseaza si in partid lui Ion Iliescu, ca a facut posibil sa existe atatia lacomi si parveniti. Poate stiti voi vreun instrument de masurare a cinstei. In societatile care trec de la un regim politic la altul, se intampla frecvent abuzuri si malversatiuni (nu numai economice). Evident, e mai simplu sa injuri decat sa gandesti.

    Reply
  19. gurt

    Despre ce abuzuri vorbesti cucoana?S-a furat pe fata cu acordul tacit al tatucului.Caracatita asta de oltenita isi tot da in urma ceasul ideologic ca si pe cel biologic si “nu lasa sa treaca trecutul” vorba buruienii de Andrei Plesu.Si uite ca inca reuseste sa adune prosti ca tine care cred ca daca unu’ ca mine e impotriva lui ilici trebe neaparat sa fie manipulat de basescu.Nu-i asa Georgele?

    Reply
  20. cristi

    Gabriela, n-a vorbit nimeni nici de bataie, nici de injuraturi ;)) Insa presa a scris una, iar eu vad ca reactiile de pe bloguri reflecta preponderent cu totul altceva. De pilda, n-am gasit nicaieri in presa ca a plictisit de fapt audienta, ca a ocolit intrebarile, ca a folosit acelasi limbaj de lemn. Sa fim seriosi, ca Iliescu n-a avut niciodata talent de mare orator. Vorbe in vant? Da. De adormit naivii 🙂

    Reply
  21. Mihnea Boiangiu

    Sunt de acord cu tine. Nu am avut nici cel mai mic interes de a ajunge in Club A din aceleasi motive. NU pot sa uit un clip in care bloggerul Iliescu, pe atunci sef peste prostime le multumea minerilor pentru instaurarea ordinii in Bucuresti. Si cu asta am incheiat. Bafta Adi!

    Reply
  22. Ionut Garbea

    @Maria Barbu
    Are you f***ing serious?

    Evident ca Moinestiul este buricul pamantului. Ti-o garanteaza un om a carui mama a fost nascuta si crescuta in Moinesti.Ba mai mult, eu locuiesc in Bacau (cam la 47 km distanta) si profit de treaba asta ca ma “buricesc”cat mai des.

    Pe de alta parte ce-ai spune daca maine ai afla ca “prietenii” tai Adrian Nastase si “Presedintele” Iliescu au fost nascuti la Moinesti?
    Daca s-ar deschide doua case memoriale (da stiu ca nu a murit nici unul din ei) faci un drum sa dai cu SPICIU-n populatie?

    “Esti dat nabii de … prea-curtat si te dai prea mare pentru cat esti cu adevarat. Cel putin deocamdata!” daca acesta este genul de educatie pe care tu ca “doctor în leadership” il promovezi…

    Mama, tocmai din cauza ca este nascuta si crescuta la Moinesti, mi-a spus sa nu tutiesc doamnele si domnisoarele daca nu mi se permite.

    Reply
  23. Pingback: Oana Stoica-Mujea » Blog Archive » Vuieste bloggosfera

  24. Tony

    Esti un rasfatat de blogar care sustrage numai esenta ideilor. Bre blogarul politic am inteles ca e varza dar Omul din Iliescu unde a fost?

    Reply
  25. Pingback: Iliescu ÅŸi bloggerii sau… Iliescu, de-a pururea comunist : subiectiv | pur si simplu

  26. Cristian Greger

    @Adrian… castig un mediu mai curat si un zambet … simplu ! Pt ca schimb ceva ! Dar cu aciditatea nu as fi rezolvat nimic ! Absolut Nimic ! Asta e … eu unul m-am saturat de urletele oamenilor care acuza trecutul. Vreau sa vad unul care face chestia asta si este auzit in asa hal incat sa schimbe ceva !

    Reply
  27. Maria Barbu

    Dragi “baietzi deshteptzi”,

    in primul rand invatati sa folositi cuvintele, pentru ca e mare lucru eductia si nu strica sa apelati la ea!
    Puteti sa spuneti “fufe” celor cu care faceti voi diverse jocuri sexuale, dar nu unor persoane feminine pe care nu le cunoasteti. Inteleg insa ca nu doar educatia intelectuala va lipseste, ci si cea elementara! Pacat!
    Pentru ca nu aveti capactatea sa va sustineti ideile, va manifestati ca niste frustrat si handicapati intelectual: adica improscati cu diverse mascari! Sa va fie rusine!

    @Adrian,

    cred ca ar cam fi cazul sa te desolidarizezi de asemenea mizerii umane. Mai bine adversari inteligenti, decat prieteni stupizi!

    Reply
  28. jez

    Doamna Maria Barbu,

    de “golani”, “huligani” si “puslamale” am tot auzit…pana la mizerii umane mai e doar un pas…

    Doamna Maria Barbu, aveti copii? Nu? atunci va inteleg. Da? Pacat!

    Va plac mult aplaudacii? Va plac masele bine crescute, dar proaste si/sau usor de prostit?

    Doamna, imi aduceti aminte de niste strigate disperate, socate, bulversate (de la un balcon celebru) in fata unei multimi de oameni “needucate”: “Alo!” “liniste!” “mai!” “Asezati-va la locurile voastre”

    Doamna, si Machiaveli ar fi fost invidios citind acest: mai bine adversari inteligenti, decat prieteni stupizi! Poate chiar si Lucifer! Suna a invitatie la o licitatie de suflete.
    Chiar asa, cu ce s-ar alege Adrian de la niste prieteni stupizi?

    A! sa vedem: Dumneavostra nu veti sti niciodata!!

    Reply
  29. Fluture

    Doamna Maria Barbu, mama m-a invatat ca respectul nu se datoreaza ci se merita. Pana in momentul asta nu ati meritat nici un respect. Si nici in continuare nu-l meritati. Asa ca, desi nu-mi doresc jocuri sexuale cu Domnia Voastra, va declar in continuare, fufa de Bucuresti. Iar pe “domnul” Iliescu un m… absolut. Si va mai doresc sa va intalniti cu niste mineri beti, sa va pocneasca cu lampasele in moalele capului. Poate va reveniti, Doamna!

    Reply
  30. Stefan

    Ai descoperit ca Iliescu e un mos terminat.
    Mare faza. Realizezi ca sunt deja bunicutze care s-au prins de asta.

    De ce nu ai scris asta cand te-a bagat la inceput in blogroll ?
    Sau gresesc si nu esti un traffic whore ?

    1-cand era Iliescu era bloger tinerel si pe val – a curs ceva trafic din el
    2-dupaia nu mai era batranul in voga si ai zis ca daca arati un pic dintii mare rumoare ce se starneste
    3-e scris asa cu patetism doar doar il va da cineva viral mai departe – deabea astept sa il primesc pe ymess – oh wait i just did

    Reply
  31. Anicet

    Adrian,
    Ai cazut in banal prin acest post. Tot ce-ai scris a fost spus si re-spus de nenumarate ori, face parte din mentalul nostru colectiv. Lasand la o parte “haina” (uneori comoda) de cetatean lucid, ce legatura ai cu Iliescu, politica si discursurile sale?
    Domeniul “ce-ar fi fost daca” trebuie abandonat (definitiv).
    Existau si alte metode, mult mai discrete, prin care Iliescu te-ar fi putut scoate din lista recomandarilor.
    Lasa-l pe Adrian si intoarce-te la filosofie.

    Reply
  32. oedip

    citez “Înainte de toate, vă salut pe toţi! Eu chiar sunt poetă, poeta Maria Barbu şi sunt şi doctor în leadership. Asta înseamnă că se luptă în mine propensiunea pentru Artă şi cea pentru Putere, adică însăşi Creaţia şi cu Dominaţia.” OMFG!!!

    incadrez aici o chestie care suna asa: “noi astia de la Arta… si mai ales de la master” (limbajul trupului adica gest, ochi, fixionomia obrazului nu le pot exprima aci… si nici afectarea vocii) a devenit in grupul meu expresia prostiei fara margini a designerilor de textile… aka fac. de arte, dar, evident, nu toti sunt la fel… nu generalizam!

    asa cum nu generalizam cand spunem ca I.I. e o lichea! suntem extrem de concentrati si specifici! (aaa, am uitat sa pun ghilimele, era din liiceanu!)

    Reply
  33. Daniel

    Imi place acest post pentru ca nu e resemnare, ci e o voce care cauta adevarul si nu-si permite asocierea cu Iliescu… Cu exceptia celor care vad in Iliescu vreo icoana, mai sunt o mare parte care s-a resemnat si tace ca pestele in apa ca si cand Iliescu ar fi intangibil… Eu inteleg ca tupeul e mare, dar dupa ce atatia oameni au murit ca te-ai gandit atat de mult la binele Romaniei, nu ar fi fost lipsit de bun simt sa ai macar decenta de a tacea pe vecie… stiu ca nu am sperante de la justitia romana, dar vreau ca macar istoria sa consemneze ‘umanitatea’ unui Iliescu… poate de asta se mai vorbeste de el, ca nu si-a primit rasplata bine-meritata… pacat ca pentru unii oameni care sunt destul de inteligenti de alfel Iliescu e un exemplu de urmat… dar la urma urmei, pe langa inteligenta mai trebuie si altceva sa vezi dincolo de un limbaj de lemn. Sa fiti sanatosi, tovarasi…

    Reply
  34. machiavellian

    Stimata Dna Maria Barbu, apelul la “edcatie” ar trebui sa vi se adreseze si Dvs. Cum poti sa “arunci cu mascari”? Asta ca sa mentionam doar 2 greseli din textul dvs.

    Numai bine,
    machi

    A.C., multumim pentru text.

    Reply
  35. Ilie Catrinoiu

    Felicitari, domnule Adrian Ciubotaru! Totusi, as merge cu ideea mai departe decat dumneavoastra si as spune ca nici domnul Adrian Nastase (de domnul Geoana nu mai spun nimic…) nu e mai breaz!

    Si totusi, as merge chiar mai departe si as spune ca intreg Socialismul Stiintific nu e deloc mai breaz decat demnitatea umana, decat libertatea!

    Reply
  36. Lumi

    Mersi de post. Am revenit sa-l citesc a doua oara. Pentru ca indiferent ce replici pro sau contra s-au scris aici, postul asta CONTEAZA si e relevant pentru Romania de azi si din trecutul apropiat.

    Reply
  37. ag

    ..personalitate politica fascinanta “bunicutza”, daca dupa atata amar de vreme si in conditiile in care activeaza in stil onorifico-simbolic, inca mai reprezinta o tema fierbinte in dezbaterile sociale actuale!!
    Istoria se scrie dupa 50 de ani de la desfasurarea evenimentelor; oare chiar e nevoie de tot atata timp sa tragem concluziile necesare?..

    Reply
  38. Amartolomeu Târziul

    am crezut şi eu că toate astea sunt clare, le cunosc toţi, evidenţa în ceea ce priveşte persoana lui ilici este la ea acasă. văzând însă ieşirile de genul maria barbu (i-am văzut apoi şi blogul) mă cutremur tot. îmi pare un sacrilegiu să îi sufli în dos lui ilici, notoriu criminal. ignoraţi asemenea persoane, nu dialogaţi cu ele, ar fi ca şi cum aţi schimba idei cu un dulap. sunt oameni goi aceştia care vin şi îţi spun că nu mai reprezinţi nimic pentru ei doar din cauza faptului că ai aruncat câteva vorbe unui criminal de masă. nu e cu nimic mai acceptabilă solidarizarea cu ilici decât solidarizarea cu ceauşescu. iliescu însuşi a crescut şi s-a desprins dintr-un regim criminal şi ateu, acest lucru neputând fi combătut de absolut nici o persoană locuită de un minim bun-simţ.

    Reply
  39. Goriulian

    Da… foarte fain postul. 🙂 Respect pentru claritate si eleganta in limbaj! Si nu pot sa nu observ iarasi… politica este cea mai murdara ocupatie a oamenilor.:)

    Reply
  40. Pingback: Strangers on the Net » Blog Archive » La puÅ£ini ani, Iliescu!

  41. Emil

    Felicitari pentru text, subscriu in totalitate atat eu cat si colegul meu de birou (un expat, ex revolutionar la baricada din 21, ex carne de tun pt minerii care plantau floricele si s-au impiedicat de el)

    Reply
  42. Constantin

    Nu as fi intervenit daca acest subiect nu ar fi – indubitabil- legat de proaspetele afirmatii in tema ale scumpului nostru actual prezident.
    Ilescu -ca si Ceasescu, dupa unii- a fost , este si va fi in toate. Inclusiv dupa ce va fi la 2 m sub pamant.
    Evident ca pe langa puternica influenta a lui I.I. din guvernarea Tariceanu aceasta se regaseste si in disputele dintre palate.

    Campania electorala pe blogosfera lucreaza de mult.
    Dar acum se intra puternic pe turnanta.

    Vorba cuiva :de ce p… este limitat cand p… este nemarginita?!

    Reply
  43. Pingback: Situatii din Blogosfera » Cum i-a pacalit Iliescu pe bloggeri

  44. Pingback: Semn de normalitate at Adrian Ciubotaru

  45. Pingback: O leapşă lirică de la Dan Voiculescu | Adrian Ciubotaru

  46. Pingback: Revoluția română din decembrie 1989 | Adrian Ciubotaru

  47. Pingback: De ce românii nu iau atitudine? | Adrian Ciubotaru

Leave a Reply to Lumi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *