Cartea de fata constituie unul din cele mai solid argumentate diagnostice asupra culturii romane. E scrisa concis, dens si pe masura publicului general cultural (veti vedea ironia expresiei). Voi prezenta in trei etape notele de lectura asupra cartii intr-un mixaj de citare, rezumare si reordonare .

La noi exista un soi de hegemonie a culturii generale care impiedica formarea unei veritabile piete a ideilor de specialitate.

Unde nu exista o piata a ideilor nu exista o realitate comuna.

Diagnostic asupra culturii romane: Benjamin Fudoianu in 1921, Eugen Ionescu – Nu, I.P. Culianu in 1982:
-cultura de mana a doua
-colonie a culturii franceze
-cultura nesincronizata si izolata
-e o cultura, in care daca ramai, esti automat un provincial

Mediul cultural romanesc produce valori, insa nu e capabila sa le asigure nici omologarea, nici stralucirea, nici dimensiunea universala. Ce s-ar fi intamplat daca Eliade ar fi ramas in tara?

Suntem o cultura in care domeniile de specialitate nu sunt adecvat reprezentate in spatiul public. De exemplu, filozofia nu e reprezentata in spatiul public decat prin carti populare, anectodice si memorialistice.

La inceputul secolului XIX:
– nu exista o piata interna a contributiilor intelectuale. Multe din scrierile Scolii Ardelene au ramas necunoscute muntenilor si moldovenilor.
– nucleul generativ al limbii nu era format
– vocabularul ideilor are surse diferite in cele trei regiuni.
– are loc o primenire lingvistica – elitele care aduceau modernizarea si-au impus idiomul.

Presa romaneasca a secolului XIX se straduia sa contina absolut totul, e ca si cum si-ar fi dorit sa suplineasca absenta lexicoanelor, enciclopediilor, lucrarilor de referinta printr-o mobilizare permanenta, in pagina cotidiana, a tuturor cunostintelor accesibile cetateanului pentru a deveni un veritabil om cultivat.

Procesul prin care intelectualii trec la conducerea institutiilor politico-administrative
impune un ideal social de tipul intelectualului. Centralitatea sociala a acestui tip de intelectual, agent si adept al modernizarii, n-a fost contestata de Biserica.
– intelectualul umanist a fost asociat politic cu procesul de modernizare.

Din 3.000 de intelectuali studiati de Elena Siupiur in secolul XIX, 30% detineau functii politice in stat, iar 70% dintre acestia erau intelectuali de formatie umanista.
In secolul XIX, categoria de public cultivat a fost formata la noi de catre presa si numai indirect pe invatamantul bazat pe specializare.

– a fost impus un model de performanta culturala care nu facea o distinctie ferma intre specializare/profesionalizare si diversele grade ale amatorismului bine intentionat.

Eseul este forma prin care ideile traiesc la nivelul culturii generale. (aici s-ar incadra multe din articolele de pe blogul meu)

– pentru o tara care numara peste un milion de victime ale ideologiei marxist-leniniste, revenirea in forma a marxismului in deghizament post-modern (studii critice, feminism, postcolonialismm, tot sosul) este stupefianta intelectual si dezgustatoare moral.

Noica: Omul de cultura roman nu suporta o singura specializare sau simpla specializare.

– in Romania, un veritabil intelectual are datoria de a se misca cu dezinvoltura in trei domenii considerate esentiale (literatura, istorie, filozofie) indiferent de profesiunea sa de baza si a manui cu talent, in conversatie sau in scris, ideile generale ale acestor domenii.

Prestigiul imperial al culturii generale a generat inclinatia multor intelectuali romani de marca spre un enciclopedism faustic (Hasdeu, Iorga, Eliade, Culianu).

– Eliade – Mitul eternei reintoarcer – spera d’attirer l’attention de l’homme cultivé en général. Eliade continua traditia umanismului european potrivit careia exista o unitate a cunoasterii in genere, cat si o unitate a cunoasterii cu societatea. Toata cunoasterea se adreseaza omului de pe strada, toata cultura e in vederea educarii lui.

– exista o arhiva Noica in posesia lui Liiceanu.

Nae Ionescu nu face parte din nici o succesiune “ordonata si continua” a filozofilor romani.

– absenta unei posteritati a lui Blaga, receptarea strict literara a lui Noica. La lansare cartii, Liiceanu atragea atentia ca avem o ontologie in cultura romana (cea a lui Noica, evident), insa nimeni n-a studiat-o indeaproape si nu i-a tras roadele.

– in anii comunismului: intreg spatiu judecatii legitime a fost ocupat de catre critica literara. Si astazi sunt pline revistele de critici literari care discuta cu aceeasi lejeritate un roman englez, o carte de poezie americana, o contributie de filozofie politica etc.

De cautat:
Julien Benda -Tradarea carturarilor, Humanitas, 1993
Friedrich von Hayek – Autobiografie intelectuala, Nemira, 1999