Am regretat cateva secunde ca n-am avut aparatul foto la mine. Era o fetita de 6-7 ani, scumpica foc, si cara patru bidoane cu apa. Doua bidoane (patratoase) a cate 3L intr-o mana si doua bidoane a cate 3L in cealalta mana. Se oprea des, probabil o taia la maini sau in cel mai bun caz nu reusea sa tina stranse toartele intre ele. I-am oferit ajutorul de doua ori insa m-a refuzat zambind. Nu parea o fata dintr-o familie saraca, astfel n-am putut sa asociez precaritatea familiei din care facea parte cu codul etic al parintilor ei.
Si daca as fi avut aparatul la mine si i-as fi facut o poza, ce as fi rezolvat? Ar fi fost mai ilustrativa amaraciunea privelistii mele? As fi aratat inca un semn (printre atatea mii de cazuri) de lipsa de civilizatie si abuz asupra copiilor? Ce s-ar fi schimbat in contextul unei situatii jalnice mai ample?
Anul trecut, intr-o discutie, Romeo incepu o descriere a dezradacinarii rurale din anii comunismului. Si mi-am recunoscut imediat situatia. Ambii parinti au crescut la tara, s-au cunoscut si-au intemeiat o familie la oras. Muncind din greu pentru asigurarea unui trai decent in acei sumbri ani ’80, au avut putin timp si energie pentru educatia (mai ales morala) a copiilor lor.
Daca exista un algoritm ciclic al capitalului social (daca Fukuyama avea dreptate), atunci n-ar trebui sa ne mire de ce puscariile sunt pline de tineri nascuti in acei ani, membri ai acelor famili dezradacinate, copii de care nu s-a ocupat nimeni in mod special. Copii topiti intr-un sistem precar de invatamant, ce si-au dobandit primele notiuni etice intr-un mediu al compromisului generalizat, in tara unde comunismul a ingenunchiat un tip de demnitate umana. Tineri care n-au mai crezut in miturile ai-carte-ai-parte sau bine-faci-bine-gasesti.
Infractionalitatea ridicata a anilor ’90 isi gaseste aici una din cauze. Sa nu ne mire ca acelasi segment de varsta a umplut randurilor baietasilor de cartier in cadrul unor familii comasate in cartierele marginase recent rasarite. Sa nu ne mire problemele de familie, violentele casnice, declinul liceelor industriale si resentimentul unei clase sociale dezradacinate. Resentiment care evadeaza in nationalism de duzina si grad scazut de responsabilizare sociala.
Aceiasi parinti care apar la stirile de la ora cinci uitandu-si obiecte casnice in rude sau vecini, aceiasi adulti care-si formeaza primele notiuni civice europene prin amabilitatea grilei de programe ale postului otv. Aceiasi tineri cu o educatie ecologica despre care litoralul Marii Negre ar avea multe de povestit. Beizadele, oboristi si isteti cu sepci croiti cu sublerul pe masura unei democratii in stil autohton.
E o categorie sociala interesanta care stramutata de la tara (unde n-a avut timp sa-si insuseasca acele valori sanatoase despre care aflam in literatura semanatorista) la marginea civica a oraselor. Cu o rata fascinanta a divorturilor, cu un ritm al violentei la fel de patrunzator, acesti oameni au devenit intre timp carne de tun a mecanismelor electorale, public al emisiunilor de toata jena tinta practicilor de consum si prilej de uimire culturala pentru turisti. Din randul acestor parinti au rasarit acei tineri care stau in chirie in garsoniere imunde doar pentru a-si permite tunning-ul la Calibra, Passat si Cielo.
Din acelasi neant populational au aparut muncitorii care-si permit rate la ultimele tipuri de telefoane, suporterii cu albume de pictura sub brat. Din aceiasi combinatorica genetica si culturala au rasarit pantalonii de stofa la pachet cu adidasii, manelele in spatii publice, capacele vopsite de Dacii 1300, mirosul de colonie ieftina, sandilăii ispititi erotic prin emisiuni si.
Asadar, cum a fost cu putinta acea fetita?
mai tii minte cand eram pe strada la unirii si un tip a agresat o tipa chiar langa noi?! atunci ce ai regretat: ca nu ai aparatul la tine sau ca nu ai avut curaj sa il opresti si sa-l trantesti de pamant pe idiot?
adi hai ca scriind textul asta mi-ai ridicat la fileu o minge. Promit sa o rezolv si maine dimineatza sa citesti un comentariu “marit”. 😉
“M-am nascut si am trait 15 ani la tara, in Draganesti-Olt. Daca ma intreaba cineva, spun ca sunt din Campulung (Arges), unde am locuit timp de 4 ani dupa moartea tatalui meu, inainte sa ajung in Bucuresti.”
Continuarea: http://womanchild85.blogspot.com/2007/10/fiindca-am-fost-cu-putinta.html
Diana, n-am destul spirit jurnalistic sa simt nevoia unei poze in situatia asta si nici destul simt civic sa ma revolte nedreptatea unei certe “conjugale” si violente in plina strada.
Artistu, chiar te rog
Adrian, mersi pentru sinceritatea pe care tot timpul o amesteci cu o doza de luciditate. Macar unii dintre noi stiu sa-si arate cu degetul “handicapurile”. 🙂
http://www.flatrock.org.nz/topics/odds_and_oddities/ultimate_in_unfair.htm 🙁
Imi place enorm articolul, ai facut niste observatii extrem de pertinente si ai stil. Spui niste chestii pe care le spune foarte des si mama-profa in invatamantul rural si o persoana foarte inteleapta
keep it up
eu am fost don’soara de la oras care venea in vizita pe la bunici la tara, savurand fiecare pas prin colbul ulitelor, invidiata de copiii indigeni si dorind sa ajung inginer agronom sau zootehnist(cum vazusem prin filme)- evident, nu ma intelegea nimeni 🙂
simteam o placere nebuna sa o ajut pe bunica la carat apa de la fantana cu cumpana – dar asta numai pentru ca nu eram nevoita sa traiesc acolo, sa fac asta in fiecare zi. am pastrat o nostalgie pentru serile pe prispa, dar evident, urbanul din mine urla dupa confortul apartamentului si nebunia orasului.
ai ridicat prea multe probleme deodata cu acest text. (bravo)
despre infractionalitate si abuzurile asupra copiilor nu am sa comentez. doare/dor prea tare
Bine pusa problema. Dureros in realitatea pe care o descrie.
Sunt incantata de reflectia avuta si tare mult as vrea ca cineva sa poata emite solutii.
Din pacate…
…e trist si dureros!
..vesnica problema a gasirii de solutii…
in fond, imaginea unei fetite tragand dupa ea acele galeti sau bidoane cu apa…eu cred ca nu e asa grav…ma degraba multumeste-i acelui pui de om ca ti-a dat o alta tema de blog, din care a iesit (inca) un post destul de interesant…
jez, stiam celebra poze a artistului ce s-a sinucis mai tarziu. Am sa scriu candva cat de rural ma simt in esenta mea:)
Raluca, iti multumesc de aprecieri
gabitzubitzu (am luat cu copy/paste “nickul”), solutia ar fi sa acceleram cu totii
vorbaretu, daca maine as asista la un asasinat si apoi as veni sa povestesc pe blog toata scena si mi-ar iesi un articol interesant cu declaratii si poze, n-as fi multumit
@adrian: crezi…sau cel putin, deontologic, n-ar trebui..dar daca ar iesi un post interesant?! in fine, fiind vorba de un asasinat, exageram chiar si numai incercand sa ne anticipam reactiile…
Pingback: Humanist @ roua.org » Blog Archive »
presupun ca e un sentiment mult mai placut sa traiesti intr-un apartament luxos mobilat la care platesti o nenorocita de chirie cu care,intr-unul modest iti poti permite mai mult decat un amarat de passat si cielo; motivat poate ca vei fi recunoscut si in dimineata urmatoare de toata aglomeratia dintr-un tranvai inbacsit si jegos ca fericitul chirias al acelui imobil.Ce ziceai de generatia 80?Sa fiu eu oare singurul care nu se trage din generatia aia?! Mi-am trait copilaria la tara cu o dacia 1300 a babacilor pe care o au si in prezent si privat fiind de ceea ce se numeste BANI.Cum dracu sa nu te motiveze chestia asta macar tu sa faci ceva. Tocmai lipsa banilor m-a facut sa plec din mediul ala si sa invat sa ma descurc singur.Si, ADRIAN, NU din snobism in ultimii 5 ani am schimbat 4 masini, daca aici vroiai sa ajungi.Daca tata ar fi avut bani sa mi le cumpere probabil iti scriam acum din state.”Exact Adrian, din randul acestor parinti au rasarit acei tineri care stau in chirie in garsoniere imunde doar pentru a-si permite tunning-ul la Calibra, Passat si Cielo”.Da-mi voie sa-ti spun ca n-am scris toate astea cu rautate;a fost doar un raspuns la atacul la persoana pe care tu l-ai lansat
parerile de mai sus nu sunt ale mele… desi semnatura este aproape de a mea ! 😉
Va citesc mai demult bloogul, v-am ascultat si la Ciutacu ,nu am postat pana acum ca ziceam eu, nu prea eram egala in cunostinte, idei, cu d-voastra si deci imi stiiam si pastram locul. Acum am simtit totusi impulsul sa postez, va rog chiar sa-mi iertati indrazneala daca o veti considera…. //otvista.//…cateva intrebari si aprecieri. Daca parintiii d-voastra nu ar fi fost //dezradacinati // mai erati d-voastra ce sunteti astazi, un baiat cultivat, ati reflectat vreodata? Stiti ce fac sau ce vor ajunge copiii celor //dezradacinati //in acesti ani invers de la oras la sat datorita disponibilizarilor si apoi a plecarii in strainatate a unora dintre parintii lor? Nu ati spus daca fetita cu bidoanele era de la oras(dintr-un cartier) sau de la sat ,De unde a r fi fost acea fetita nu va ajunge rau ,va fi un copill bun chiar daca bidoanele erau poate prea grele acum pentru ea , faptul ca le purta, ca nu discuta cu un strain totul e de partea ei nu a d-voastra care ati facut postarea datorita //politicii corecte//Nu ea este copilul ce trebuie ajutatat in zilele de azi ci altii, foarte multi altii, cu parinti cu bani sau fara.Daca veti avea o atitudine fata de postarea mea va pot povesti ce faceam eu la varsta fetiei si nu cred ca mi-a prins rau.
mai artiste 🙂 …tu nu ai inteles; Adrian nu e un razboinic, nu lanseaza atacuri cu petarde filosifice; el are “dragoste de intelepciune” mai… el o iubeste pe Sophia, doar pe ea… 🙂
Excelent articolul, excelente comentariile. Pacat doar de gustul amar care mi-a ramas in gura…