…din cartile vandute de Humanitas la Gaudeamus au fost furate. Sursa a confirmat si prinderea catorva infractori culturali. Un nene la vreo 50 de ani foarte respectabil imbracat. Si-a umplut punga cu carti si-a iesit din stand cu o naturalete de mare actor.
O alta medota ingenioasa de-a sustrage carti pare ca este tipic feminina. Se cumpara 1-2 carti care ti se dau in punga si apoi te plimbi prin stand completandu-ti lotul de carti cumparate cu altele necumparate.
1 din zece carti mi se pare un procent mare si paradoxal doar la un nivel aparent. Foame de cultura (care nu se reduce totusi la dorinta de-a avea/citi carti coroborata cu o lipsa de spirit civic.
E de bine? e de rau acest interes (ciudat exprimat) pentru carti? Monsoux?
Diana, bine ai revenit:)
Hmmm, in alti ani procentul era mai mic…Dar fiind vorba de Humanitas, parca incep sa cred ca e adevarat. :-p
🙂 foarte tare. De ce ma nominalizezi? Acu’ tre sa fac un comentariu, nu?
E frumos sa ai carti, dar parca astea erau mai mult de citit. In ingeniozitatea lui proverbiala, poporul asta nu mai poate recurge decat la solutii fumate? Ma intreb cum se citeste o carte furata? Te ineaca un sentiment de vinovatie care viciaza lectura sau te ia pe sus o mai mare savoare a textului si simti o satisfactie ca ai facut deja orice pentru textul ala…
Sunt convins ca toate cartile respective se citesc cu aceeasi stare de spirit cu care au fost furate: seninatate, nesimtire, interes sau “hai sa vedem cum e”. Depinde de fiecare…
Mircea Cartarescu, intr-un articol scris in “Oficiosul”, cu ceva vreme in urma, amintea ca o personalitate de azi a literelor fusese surprinsa de el insusi furand, fara nesimtire, dintr-o librarie, cu motivatia, stupida, ca, poate, cartile alea ajung pe mana cui nu trebuie, deci este nevoie de un “salvator” al puritatii lecturii si “neinfestarii” prostimii cu idei prea inalte. Cum? Subtilizand cartile bune. Imi dau seama, din cate spune scriitorul, ca asta nu l-a impiedicat pe cel astfel surprins sa devina o personalitate.
Pot intelege ca, in regimul comunist, mai ales in ultimul sau deceniu de existenta, cartea putea fi un soi de evadare, dar asta pentru ca stiu ceva istorie…
Principial insa, furtul ramane furt, iar una dintre tarele natiei asteia este tocmai aceea ca nu se lasa “incurcata” din cauza principiilor. Raman mereu surprins ca intre a fura o gaina sau, poftim, ca veni vorba, o carte dintr-o librarie sau stand, si a devaliza o banca (prin diferite metode) romanul face o distinctie, determinata exclusiv de cat de “gras” e castigul. Ceea ce e fals. Ar trebui sa punem pe afise mari, la intrarile in fiecare gradinita, scoala, liceu sau facultate, pe usa fiecarui apartament in care locuieste o familie, un text scurt: “Insusirea a ceva ce nu-ti apartine se cheama FURT. FURTUL ucide”. Cred ca este singura salvare din marasmul in care traim…
Pentru ca, altfel, vom asista la… furturi si furturi! Unele justificate, altele pedepsite, altele pur si simplu ignorate.
Iertati-ma, dar eu nu gasesc nicio deosebire intre un hot marunt si unul mare, intre un hot fara prea multe clase si unul… “intelectual”!
Nu da nimanui de gandit ca de la furtul la standul de carti s-a ajuns la furtul de idei si plagiat ordinar in mediul universitar de care nu-i mai pasa nimanui, fiindca incepe sa devina regula, iar nu exceptie?
Cat despre acel “Lauda-ma azi…” de care spuneai, Adrian, o sa revin eu cu unele exemple… Ma tem doar ca incep sa scriu mai mult decat tine!
Inainte de a oferi exemplele de care aminteam, o carte utila pentru studiul fenomenului este cea a lui Adrian Gavrilescu, “Noii precupeti”. E o buna radiografie a coteriilor intelectualilor publici din Romania dupa 1989!
P.S. Nu-l cunosc personal pe Adrian Gavrilescu, precizare necesara pentru a nu se crede ca am un interes special in recomandarea acestei carti.
Acum, aici sunt doua aspecte. 1. Se prea poate ca oamenii sa nu isi fi permis cartile si sa isi fi dorit sa le citeasca. Ceea ce mi se pare ok pana la urma. Daca am ajuns sa furam carti, suntem, totusi, pe drumul cel bun. 2. Tot romani ramanem, indiferent care ne-ar fi gradul de cultura. La ce te asteptai?
Am luat odata un premiu constand in niste carti
dialog in masina:
-Bai, lasam cartile in masina, da?
-Pai daca le fura cineva?
-Hai, mai…Carti sa fure astia?????
Deci uite ca se fura si carti :p
2nash, e adevarat
monsoux, multam de comentariu
Florin, furtul e furt, e clar. Daca iubitorii de carti furate si-a face o organizatie neguvernamentala si si-ar face putin lobby, sunt sigur c-ar castiga o simpatie in genul carora haiducii o aveam.
Stiam articolul lui Cartarescu, n-am auzit in schimb despre cartea lui Adrian Gavrilescu, am notat-o. Nu stiu unde publici, insa pentru “Lauda-ma…” iti pot oferi spatiul unui articol aici.
Oana, n-am ajuns sa furam carti, se furau si inainte. Insa nu ma flateaza o natie de cititori care nu nimeresc cosul de gunoi cu scuipatul.
Raluca, fain decupajul
ii ok sa citesti carti furate (de tine sau de altii), mai greu este sa te descurci apoi cu blestemele bibliotecarului/vanzatorului.
😀
Iti multumesc pentru invitatie, Adrian, sper sa o pot onora curand. Ma bucur ca ai ajuns la concluzia ca “public” undeva. E semn ca postarile astea nu iti sunt indiferente si ca le citesti cu atentie. Public acolo unde nici nu prea iti vine tie sa crezi… Dar aici scriu cu mare placere!
cartile sunt facute…pentru a fi furate…cand cumperi o carte, cumperi doar hartia, dar ideile, emotiile si tot ceea ce ai putea sa scoti din ea, iti vine gratis, ca supliment…
altfel, nu vad nici un conflict moral aici doar unul economic… partea prosta a lucrurilor este ca furtul cultural altfel spus “intromisiunea prin spargere” sta la originea oricarui progres in gandire..daca fiecare ganditor se va cocota pe mormanul de idei ce le-a nascut (facem abstractie ca s-a format in contact cu ideile altora) si spune ca e interzis sa le utilizezi pentru ca-s ale lui si faci crima, am paste gaste…
deci, sa nu mi se planga Humanitas, sunt un simpli vanzatori de hartie in cazul asta…
pe “un” din ultima fraza l-am scapat incidental
@Florin
Ce gandire tipic burgheza ai!
Daca “furtul e furt”, atunci inseamna ca un amarastean care a furat o paine e vinovat in acelasi grad ca un bancher care a devalizat o banca.
Adica furtul unei paini a prejudiciat societatea la fel ca furtul catorva sute de milioane de euro (sa zicem). Adica un amarastean care fura sa supravietuiasca, impins de foame, are acelasi intentii si aceeasi minte diabolica ca un susnumitul bancher.
A fura e un lucru rau, de acord. E un principiu de la care putem sa incepem sa judecam fiecare caz, in functie de conditiile sale specifice, ajustand pedeapsa corespunzator.
De exemplu, amarasteanul va face munca in folosul comunitatii o luna (in timp ce asistentii sociali se vor ocupa de cazul sau, gasindu-i ceva de lucru), fara cazier, iar bancherul va infunda puscaria.
A trata justitia in bulk, en gros, e simplu, insa inuman (chiar prostesc). Sa analizezi fiecare caz in parte, sa incerci sa intelegi de ce a facut acel om ce a facut, sa evaluezi prejudiciul adus societatii de catre fapta sa, e mult, mult mai complicat, dar mai just.
G.
@geoatreides
Eu nu am discutat, in postarea mea, consecintele juridice ale fiecarui tip de furt in parte, ci doar etica si principiul. Am spus doar ca, pentru mine, furtul e furt, indiferent de valoarea lui.
Este suficient, de altfel, sa citesti mai sus ca sa observi ca multi sunt de acord cu furtul, daca vine vorba de carti. Eu nu vad diferente intre “furturi”, obisnuieste-te cu “cecitatea” mea “burgheza”…, desi eu credeam ca e doar “civica” si, pana la urma, de bun-simt, o chestiune de educatie elemntara! Nu am stiut ca, inchizand ochii la furtul unui ou sau al unei carti, te dovedesti “burghez” (mai lipsea… sa fi fost numit si “impilator al saracilor”!)
Eu stiam ca s-au inventat biblioteci pentru doritorii de lectura, ma depaseste ideea ca, sarac lipit pamantului de as fi, as putea ascunde in chiloti sau in alte straie mai intime vreo carte pentru a iesi cu ea pe sest dintr-o librarie. Pur si simplu nu pot face asta!
Ia-o ca pe o neputinta…
Mi-as dori, sincer, din punctul acesta de vedere, ca romanii sa fie cu totii neputinciosi!
Rectificare: Nu am stiut ca, neinchizand ochii…
@florin
Tocmai principiul e problema, sau mai degraba cosecintele sale.
Din “furtul e furt” rezulta ca orice furt va fi tratat la fel, lucru cu care nu sunt de acord. N-am spus ca furtul ar fi bun, e reprobabil, insa justificabil si/sau de inteles, in functie de caz.
Nu inchizand ochii la un furt te dovesti burghez, ci deschizandu-i prea mult, holbandu-i de-a dreptul. Burghezul nu cunoaste mila si nu intelege conditiile grele ale clasei de jos. In general, burghezul e un animal lipsit complet de empatie (animal nu in sensul peiorativ).
Cat despre furtul de carti… Mi se pare ciudat sa furi fizic o carte, cand se gaseste deja pe net, in majoritatea cazurilor.
G.
Pingback: Fluture » Fura-v-as!
“Burghezul nu cunoaste mila si nu intelege conditiile grele ale clasei de jos.”
hai, mai atreides, pe bune…!!! TOTUL e de inteles, mai putin etichetarile astea de prost gust 🙂
cate carti ati imprumutat fara a le mai primi inapoi? daca ati imprumutat, apai macar una sigur nu s-a mai intors la stapan 🙂