când îl întâlneşti prima oară, e un dandy postmodern care te face să iei distanţă. pare pre(a)ocupat de tot felul de probleme în care tu nu intri. deocamdată.
dar dacă intri, eşti analizat. nu ştii cum, nu te priveşte prea mult în ochi, în schimb vorbele liniştite îţi sucesc inteligenţa pe toate părţile.
intră în orice discuţie, cu inocenţă de arheolog şi uneori eşti descumpănit între epatare şi autenticitate. în cele din urmă, când îl cunoşti mai bine, cumpăneşti spre cea de-a doua.
unii îi identifică numele cu sexul oral, alţii cu pionierii bloggingului românesc, alţii cu narcisismul, a se vedea si headerul. poate au dreptate cu toţii.
eu personal îl identific cu postările lui de-nceput, savuroase şi poate teribiliste, dar cum spuneam mai sus, autentice şi pe care curtea veche i le-a refuzat. şi cu reînvierea nopţilor studenţeşti, vorbind cu entuziasm inepuizabil despre goethe, eliade, lumea presocratică şi altele. dar mai cu seamă despre cum să “trăieşti” filozofia.
Articol scris de Dragoş C. Butuzea.
ideea pozei din articol a fost a mea:)
evident, nu voi interveni in comentarii.
de ce ii identifca numele cu sexul oral????
nu stiu nu-l cunosc atat de bine pe Adrian Ciubotaru mi-a fost recomandat de cineva.nu m-as hazarda sa-i pun etichete.pt mine e doar Adrian Ciubotaru.intru il citesc comentez daca am ce.astept cateodata un raspuns la comentariu meu si cam atat.Oricum ma bucur ca exista.
Avram, ai pierdut din postarile de inceput 😀
cum e un dandy postmodern?
Bravo, Dragos, foarte frumos portret! 🙂
Eu, cind ma gindesc la d-l Adrian Ciubotaru, il asociez cu Eliade (stie dumnealui de ce) si il identific cu o minte care nu-si acorda nicio pauza (aint convins ca practica hermeneutici si in somn).
Si mai cred ca pentru d-l Ciubotaru vrea sa epateze mai ales prin autenticitate. 🙂 Poate, Dragos, ar trebui sa te gindesti ca nimic din ceea ce este literar NU poate fi ‘autentic’, iar textele filosofice ale d-lui Ciubotaru sint si ele literatura.
Da, si mie mie se pare ca d-l Ciubotaru se priveste in oglinda si se admira cind scrie, cind citeste, cind vorbeste despre cum poate fi traita filosofia. O doza masiva de narcisism, deranjanta uneori. Dar fara aceasta doza masiva de narcisism d-l Ciubotaru nu si-ar fi putut ‘sculpta sinele’ in forma pe care o putem admira (alaturi de dumnealui) acum, n-ar fi putut scrie, n-ar putea continua sa scrie si sa-si publice cartile pe care cu siguranta o sa le publice :). Succes!
Regards!
Alexandru
P.S. O sa scrie si d-l Adrian Ciubotaru despre d-l Dragos C. Butuzea?
Alexandru, da, este o bună idee:)
@alexandru si @adrian ciubotaru – ba nu.
De ce ti-e frica Dragos?de zici nu la un articol despre tine semnat A.C.
@dragoş: păi dacă nu scrie şi adrian despre tine, nu prea ar fi un schimb de blog, nu? 🙂
@cristi cotarcea – va scrie, dar chestii livresti. eu nu sunt una.
hmm…
Cultul personalitatii? =))
Propun, domnule Ciubotaru, ca scrierea domnului Dragos C. Butuzea sa fie transpusa pe wiki. Sau macar in who’s who.
Apoi sa te apuci de “Portretele prietenilor mei. Ei despre mine. Eu despre ei. Eu despre mine. Eu despre ceea ce cred ei ca sunt eu”. Iti dau si-un motto: “Veninul strans l-am preschimbat in miere,/Lasand intreaga dulcea lui putere./Am luat ocara, si torcand usure /Am pus-o cand sa-mbie cand sa-njure.” Si te asigur ca ti-o publica cv:)
p.s. nu te mai faci bine:)
mda, aia cu dandy nu prea am inteles-o nici eu…
nici nu pare asa, si nici nu cred ca urmareste sa fie…
dar referitor la ultimul post in care Adrian facea referire la interviul dat de Cartarescu – mi s-a parut (si e foarte posibil sa ma insel) ca regasesc pe acolo mult mai multe paralele cu Adrian Ciubotaru decat descrierea asta usor pe fuga…sau poate ca toti ne regasim ca mici “creatori” in povestea unui alt creator, in zbuciumul sau interior… evident, “pastrand proportiile”, dar…s-ar putea trezi unii sa spuna ca suntem nimicuri pe langa Cartarescu, deci ca nici n-ar putea exista comparatie/proportie…si totusi…