Ce treabă are Ciubotaru cu fotbalul?

0 Flares 0 Flares ×

Prima poreclă pe care am purtat-o era Gândac şi venea din contextul meciurilor de fotbal la care participam pe stradă. Aveam şase ani, eram cel mai mic dintre toţi, însă îmi plăcea mingea la nebunie. Am crescut jucând fotbal şi tenis cu piciorul, îmi place la nebunie acest sport, însă acum am şansa foarte rar să pun piciorul pe minge.

Ultima nebunie a fost vara trectută la Sirnaville, iar când recent Cezar şi Pandutzu mi-au spus de ideea unui #fotbaltweetmeet, am acceptat invitaţia fără nicio ezitare.  S-a creat un mare buzz şi s-au strâns o gaşcă mare de pe twitter, iar sportlocal.ro – unul dintre parteneri – a înţeles repede cum bate vântul şi începuse deja să ia interviuri cu viitorii participanţi.

Picture-025a

Foto: Adrian Pandaru

Ne-am strâns duminică pe un teren acoperit, am jucat la trei echipe, iar timp de două ore am stors din mine toată energia de dragul fotbalului. Cum pofta de joc este ca mersul pe bicicletă, nu se uită niciodată şi vine mâncând, m-am simţit foarte bine pe teren alături de băieţi (am cunoscut câţiva oameni superbi) şi – spre bucuria şi surpriza mea – am primit premiul special din partea comunităţii Sport Local pentru cel mai bun jucător al meciului.

Povestea primei ediţii FotbalTweetMeet:

Conferinţa de presă după meci
Cum a fost la prima editie de #fotbaltweetmeet (POZE & VIDEO)

#FotbalTweetMeet si emotiile de dinainte…

Civicii lui Ciubotaru au castiigat trialul si au prima optiune la titlu
De-abia acum începe Adrian Ciubotaru să fie periculos

Cum după o săptămână plină, un meci de fotbal jucat frumos şi relaxat este terapie curată, pentru noutăţile legate de viitoarele ediţii urmăriţi hashtag-ul #fotbaltweetmeet.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

6 thoughts on “Ce treabă are Ciubotaru cu fotbalul?

  1. Pingback: Fotbalul a fost prima mea reţea socială | Adrian Ciubotaru

  2. Pingback: #bwinDerby: Steaua – Dinamo | Adrian Ciubotaru

Leave a Reply to CezarV Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *