Cernişevski era un profesor de liceu care scria într-o revistă oarecare articole materialiste şi socialiste în urma cărora a fost arestat.
În anul 1862, în închisoare, începe să scrie un roman mediocru Ce-i de făcut? cu accente utopice şi radicale (îşi imagina o Rusie în care vechea ordine este răsturnată violent pentru a se crea condiţiile sociale necesare apariţiei omului nou.
Un roman-telenovelă care deghiza un program revoluţionar.
Citatul de mai jos, din Eseuri despre lumea de azi, mi-a adus aminte de fenomenul de trend spotting. Acest lucru l-a făcut Dostoievski şi l-a făcut bine, căci un adevărat scriitor ştie să asculte, ştie să filtreze tendinţele latente din societatea în mijlocul căreia trăieşte.
În cea mai mare grabă, Dostoievski a răspuns romanului Ce-i de făcut? scriind Însemnări din subterană. Acest roman conţine o satiră a Omului Nou, dezvăluind, sub carapacea de oţel pe care şi-a arogat-o, slăbiciunea, angoasa, patimile ruşinoase, dragostea secretă pe care o simte faţă de duşman, cruzimea de care dă dovadă faţă de cei cărora susţine că li se dedică.
El este, ca să reluăm unul dintre titlurile lui Dostoievski, “visul unui om ridicol”. Ceea ce este uimitor însă este faptul că Dostoievski a înţeles în 1863, pe baza revoltei câtorva studenţi declasaţi şi a unui roman prost, că în Rusia şi pe faţă pământului apăruse ceva nou şi nespus de periculos.
Dostoievski a prevăzut, aşadar, plecând de la o minusculă conspiraţie a unor studenţi, conspiraţia lui Neceaev şi soarta posibilă a Rusiei şi a lumii în care în care această celulă canceroasă s-ar fi extins în tot corpul social. Tocmai acest lucru face că Demonii să fie unul dintre cele mai mari române scrise vreodată şi cel mai indispensabil intelighenţiei secolului XX.
Suspendând judecăţile de valoare cu privire la exemplul de mai sus, credeţi că ideile aparent absurde ale unui grup marginal pot să schimbe lumea?
erata: cred ca era 1862 🙂
Concediaza-ti seful!, am corectat, mersi!
doar dacă ideile sunt numai “aparent” absurde
epigonu’ de piață din care dai citatu’ are o mecanică a gândului destul de transparentă: Cernișevski a scris un roman prost și studenții revoltați, bunânțeles, erau declasați, Dostoievski, în schimb, a fost genial că a văzut “pericolu'”. Istoria a ales care dintre ei a fost mai relevant lumii și care dintre ei a rămas relevant doar intelectualului de piață…
sună cam așa: un mare plimbăreț a trecut pe lâng’un pod, și’a fost primu’ care și’a adus aminte ce plin de praf era ăla care’a construit podu’
“scria într-o revistă oarecare”
“începe să scrie un roman mediocru”
“câtorva studenţi declasaţi şi a unui roman prost”
“El este, […], “visul unui om ridicol””
“o minusculă conspiraţie”
“cele mai mari romane scrise vreodată”
“cel mai indispensabil”
ș’aci vii tu cu: “Suspendând judecăţile de valoare cu privire la exemplul de mai sus” …
păi, îs atâtea judecăți de valoare citate’n postu’ ăsta încât, dacă le suspenzi, nu mai e nimic de comentat…
mie mi’a plăcut șopârla:”El este, ca să reluăm unul dintre titlurile lui Dostoievski, “visul unui om ridicol”.” adică nu “eseistu'” însuși zice, ca să nu sune a mahala, ci “ca să reluăm unul dintre titlurile lui D.”, să fie acolo în casă, acoperit: “nu io dom’ne, Dostoievski, io numai am șopârlit umpic”
mi’aduce aminte de un “mare” intelectual român contemporan care n’a putut observa la Marx decât că avea hemoroizi :)…