O mare prejudecata de care majoritatea se foloseste este distinctia intre suflet si ratiune. E un binom despre care am aflat in carti si pe care il folosim in limbajul curent, insa dupa care nu ne ghidam cu adevarat in viata (ar fi dezastruos). In realitate, ne comportam ca si cum emotiile noastre legitimeaza toate perceptiile si actiunile noastre.
Daca am lua un cuvant “total”, mintea umana de exemplu,si ne-am gandi putin, ar fi destul de greu de imaginam posibilitatea ca ea sa fie compartimentata pe nivele (rationale, afective etc.). Au aparut si vor apare destul modele de explicatie ce se pot lipsi de dihotomia ratiune-simtire (care e o gaselnita destul de “clasica”) din care a rasarit si modelul subiectiv-obiectiv (care are inca destula popularitate).
O alta prejudecata raspandita este proiectia mentala ce-o facem cu privire la tipul de durere pe care il simt celelalte fiinte. O pisica, o gaina sau un elefant nu vor simti niciodata acelati tip de durere ca fiintele umana chiar incercate cu acelasi stimul fizic, mecanic, termic etc.
Exista ceva in durerea umana ce nu o poti transpune la nici o alta fiinta. Omul nu simte niciodata durere fizica pura si nefilatrata, iar impresia mea este ca durerea urmeaza un pattern cultural specific oricarei epoci. Rastignirea ar fi acum si mai dureroasa dupa 2000 de ani de bombardare psihica pe acest subiect.
Cum spunea cineva, inainte se amputau picioarele cu o sticla de whisky, iar acum ne doare maseaua si e sfarsitul lumii.
O alta prejudecata destul de draga mie (am mai mentionat-o de cateva ori) este faptul ciudat ca, desi stim in mod “obiectiv” ca Pamantul este rotund, ne miscam si ne comportam in viata de zi cu zi ca si cum acesta ar fi plat. Avem stanga-dreapta, sus-jos, inainte-inapoi caci ne structuram intreaga lume in jurul corpului nostru. Practic, ne este imposibil de imaginat ca centrul universului s-ar afla oriunde in afara trupului nostru.
Cum spunea altcineva, eu cred despre mine ca sunt centrul universului si ca, daca eu nu exist, universul se sfarseste, planetele se opresc din rotatie si sorii se sting.
Totusi lucrurile nu sunt atat de grave. Suntem o rasa destul de tanara, abia am aflat de ce pluteste ratusca cu care ne jucam in cada. Cum ar spune cineva, we have plenty of time…
ar fi interesant de vazut ca foarte putin este preocupat individul “stalp al societatii” de temporalitate si de fragilitatea stancilor sale ideologice in fata fluviului temporal. Preocuparile noastre nu ne permit sa fim non-stop constienti de conditia noastra efemera. Modalitatea vietii de a spune cumva ca avem un corp guvernat de legile aplicabile aceleiasi ratushte plutitoare din cada. Lumea este ceva doar cand existi, pentru ca existi. Pana la proba contrarie, care ar fi religia, societatea ne va cataloga doar ca nebuni. Durerea!? Oare care mai e senzatia cand tot ce ai simtit de-alungul existentei a fost durere? Nu fizica pura, pentru ca ai muri de la suprasaturare nervoasa in hipotalamus.
Tot inainte! Avem destul timp! [destul in comparatie cu ce??]
in privinta clasicei dihotomii, neurologii le dau dreptate grecilor antici (care au primit informatia de la cine stie ce samani, atlanti sau extraterestri…): creierul e divizat in doua emisfere specializate, una fiind forul ratiunii, alta al emotivitatii.
e interesant sa le derutezi, sa le traversezi (ca un glont…), sa le stapinesti. e ceea ce face visul si un anumit gen de umor (cf. freud), dar si anumite reclame… nu prea multe, ce-i drept…
oricum, e o idee rodnica si novatoare sa transgresezi aceasta dihotomie (dar nu sa o nesocotesti, dimpotriva: cel putin nu tu care lansezi mesajul, ci poate doar cei care il recepteaza)…
stimate gabriel, as fi interesat sa citesc si alte texte scrise de tine
te rog anunta-ma, daca le ai aruncate pe undeva
textier, chiar am sa ma interesez de chestiune cu neurologii (eu auzisem contrariul)
interesant articolul- mi-a placut abordarea
o mica mentiune, daca mi-e permisa: stereotipul e ideea fixa, tiparul de gandire care ne distorsioneaza judecata, in timp ce prejudecata este mai degraba sentimentul (irational) de obicei negativ, izvorat dintr-un stereotip. Cel putin, asa le prezinta psihologia. Asadar, un stereotip este faptul ca “stim” ca tiganii sunt hoti, iar o prejudecata este sentimentul pe care il inspira aceasta gandire gresita.
cu prietenie,
Raluca