Dacă ai fi tras o linie de la talpa tenișilor până jos, ai fi numărat treisprezece etaje. Tolănit pe capanea de pe balcon, cu picioarele pe balustradă, fumam ca într-un film prost în care scena de început e idilică pentru a crea un contrast în mintea spectatorilor care, în mod evident, nu bănuiesc dezastrele care stau să înceapă.
“Există o pompă la etajul 8, deci nu trebuie să vă faceți griji cu presiunea” ne-a spus proprietara, în prima zi.
Ce să zic, avusese dreptate, anii cât am stat acolo nu ne-am plâns de presiune.
Luasem canapeaua de la un prieten care avea o casă pe Mătăsari unde făcea tot felul de evenimente culturale. Îi rămasese după filmarea unui film de groază și americanii n-au vrut să se care peste ocean cu canapea pe care personajul principal fusese înjunghiat. Dacă veneai dinspre Parcul Titan pe strada Barajul Sadului, la blocul cu treisprezece etaje ai fi observat un singur balcon descoperit. Acolo am pus canapeaua de pe care fumam acum. Continue reading →

Un om-demon mi-a băgat un cuțit în spate. M-am ridicat cu greu, cineva mi-a scos cuțitul și m-a încurajat:
“Stai linistit, în lumea asta ne înjunghiem unii pe alții, dar nimeni nu moare cu adevărat.”
Totul e scăldat într-o lumină violetă, oamenii au ochii mari și negri și toți se uită la mine în modul în care este privită o “fetiță” într-o celulă. M-am întrebat în ce lume am nimerit și unde e lumea cealaltă, lumea mea, cu soarele galben, cu oameni care nu-ți bagă cuțitul în spate ca apoi să te consoleaze. Îmi era teamă. Cineva mi-a spus că acolo este locul unde ne trăim visul demonilor nostri, mi-a spus că fiecare din noi are fundul lui de peșteră, cu schelete și balauri și fiecare, la un moment dat, trebuie să înfruntăm această latură întunecată.

Câte clișee! Doream să ies, să mă trezesc, dar părea imposibil. Continue reading →

Poate totul a început mai devreme când, imediat după examenul de admitere la liceu, m-am dus la biblioteca orăşenească şi am luat primele cărţi. Nici acum nu ştiu ce mă apucase de vreme ce, țin minte, în acel an o duceam destul de bine. Îmi făcusem primele prietene, devenisem un tip popular care mergea la toate petrecerile şi participa la toate campionatele de fotbal, făceam parte din cea mai cool gaşcă din şcoală şi aveam o mulţime de admiratoare.

Apoi totul s-a rupt, iar acea vară de după examenul de admitere a însemnat doar cărţi. O retragere care a pus pe jar familia, pierdeam nopțile și nu era sănătos, a nedumerit prietenii de pe stradă care contau pe mine la meciurile de fotbal şi a plictisit pe cei din gaşcă.
Una dintre scene s-a petrecut în faţa porţii. Venisem de la bibliotecă, aveam în mână Candide şi Suferinţele tânărului Werther şi o priveam pe Loredana care trecuse pe la mine să mă cheme în oraş. Era cea mai frumoasă tipă din grup, fusese combinată cu unul dintre noi şi acum, după cum îşi mişca picioarele în fusta scurtă, după aluziile pe care le arunca simulând plictiseala, îmi făcea mintea să zburde. În urmă cu câteva luni, avusesem un moment împreună când ne sărutasem după ce ieşisem de la şcoală. Mă uimise prin apetitul ei erotic pe care i l-am simţit în avântul cu care îmi băgase limba-n gură de parcă ar fi vrut să cucerească rapid şi eficient ca într-un Blitzkrieg, dar nu s-a legat nimic între noi. Mai târziu, când începusem să o iau pe alături, scena de la poartă cu Loredana îmi venea de multe ori în minte. Ar fi fost suficient să îi accept propunerea de a ieşi în oraş şi totul ar fi fost altfel. Ne-am fi întâlnit cu ceilalți, am fi ieșit și a doua zi, într-un final ne-am fi combinat, m-aş fi dezvirginat mai devreme – cu câțiva ani – alături de o fată cu un corp de top model şi vulgaritatea unei indience. Aş fi avut o viaţă socială normală în timpul liceului, ca toţi ceilalţi, şi poate totul ar fi ieşit mai bine. Continue reading →