Neintelegerea (malentendu) creata intre persoane teoretic compatibile sau apropiate ca bun simt si spirit, m-a fascinat dintotdeauna. M-a fascinat pentru ca in aceste cazuri eu vad jocuri mentale, filtre hermeneutice si repozitionari de imagine proprie.

Un exces de civilizatie, o politete gresit inteleasa (sau gresit inaintata), o raportare la un alt univers de discurs,o gluma/ironie prea contextuala etc., toate pot crea premisele unei neintelegeri pe termen lung.

De ce pe termen lung? Daca lumea prezinta din ce in ce mai multe semne ale incoerenta, efortul uman de-a introduce coerenta in aceasta lume este constant. Nu-i vorba de-o comoditate a mecanismelor noastre de cunoastere, ci pur si simplu de lipsa unei mutatii la acest nivel. Daca unui reprezentant al unei culturi arhaice, cineva imbracat intr-un anume fel oferea informatii despre statutul sau social, financiar si matrimonial, acum nimeni nu poate spune cu siguranta ce se ascunde sub aparentele vestimentale, gestuale si, de ce nu, faptice. Dorinta noastra de-a-i intelege pe cei din jur a ramas aceeasi, doar ca semnele/criteriile s-au multiplicat.

Operam ca si stramosii nostri cu imagini interpuse intre noi si un univers coerent, doar ca criteriile dupa care ne lansam in actul de interpretare au devenit atat de fluide incat acelasi om, acelasi gest sau aceeasi intamplare poate si una si totodata alta in functie de criteriul ales. Cand imaginile asupra unei persoane sunt atat de multiple, cand le verificam in fiecare zi, caci fiind oameni moderni avem acces la mai multe fluxuri si surse de judecata, pare normal sa devenim suspiciosi in realitatea dincolo de imagine. Daca acea realitate trimite semnale atat de contradictorii si atat de variabile, cineva nu poate deveni decat prudent si suspicios.

Tindem astfel sa devenim cu totii mici maestri ai unei suspiciuni generalizate. Dincolo de gesturi nu se ascund sensuri, ci intentii si interese. Cutare eveniment nu este o poveste, ci o diversiune. Cutare stire nu este o simpla relatare, ci un joc de imagine, de manipulare si distragere a atentiei publicului. Daca aparentele nu mai prezinta incredere, reactia noastra este una profund religioasa: primele gesturi ale aparentei tradeaza esenta. Gesturile camuflate in illo tempore dezvaluie tot parcursul istoric al respectivei hierofanii. Cate casnicii n-ar mai fi existat, daca viitorul sot si-ar fi vazut pentru prima data viitoarea sotie pe un capac de w.c.?

In planul relatiilor umane, iluzia ar fi urmatoarea: daca prindem primele manifestari ale esentei prin cateva gesturi de inceput, detinem automat informatii despre aparatul de generare al gesturilor viitoare. Daca primul gest iti tradeaza personalitatea, atunci cu siguranta (caci lumea noastra interioara este imbibata de coerente logice) ca gesturile viitoare nu vor putea sparge monopolul primei impresii, primei imagini formate. Prin aceasta epuizare initiala a demersului de cunoastere al celuilalt, trasmitem convingerea ca universul nu ne poate insela la infinit. Undeva, cumva, dincolo de acest mare camuflaj care este lumea in care traim, anumite adevaruri reusesc sa scapere.

Presupozitiile ar fi ca exista o esenta, ca exista ceva ce este camuflat si ca anumite interpretari pot fi mai legitime decat altele, dar despre acestea intr-un articol viitor.