Ieri dimineață am luat cafeaua de la micul dejun și am ieșit în fața hotelului la terasa unui alt agent comercial. O domnișoară ospătar s-a sesizat imediat și a venit la noi să ne bată obrazul. Din mustrările exprimate în cea mai militaristă limbă germană n-am înțeles decât grația celor cinci minute pe care ni le-a acordat să eliberăm locul.
Nu am ascultat-o, dar nici nu a mai revenit să ne bată obrazul din nou.
Ca românii.

La un sfert de oră, pe lângă noi trece o femeie de o etnie bănuibilă, îmbrăcată prost și cu mari șanse să fie o cerșetoare. Cineva aruncă din zbor pariul simbolic cu “Sigur e româncă!”
Altcineva se întreabă unde dorm cerșetorii români aici de vreme ce ghidul ne spusese cu o zi înainte că în München chiriile sunt foarte mari.
Ca românii.

La niciun minut după prima femeie, trece pe lângă noi o alta mai tânără, părând a face parte din aceeași etnie și a avea aceeași ocupație. Ne vede la terasă și vine spre noi, dar când ne-a auzit vorbind românește, a făcut cel mai natural gest de lehamite și dezamăgire pe care l-am văzut vreodată.
Și-a aruncat cu mâna în aer către noi, și-a întors umărul fâcând cale întoarsă și a spus:
“Ah, sunteți români…”
Ca românii.

Ridic mâna rugând-o să stea și o întreb:
“Care este problema că suntem români?”
“Românii sunt răi cu noi, ne înjură și nu ne dau bani”
“Pe motivul că ne stricați imaginea în Europa?”
“Da.”
Ca românii.

O întreb de cât are nevoie și-mi răspunde că ar ajuta-o 50 de cenți să își cumpere de mâncare, nu a mâncat nimic în dimineața asta. Mă caut de mărunt și îi dau două monede de 20 de cenți și o întreb unde doarme noaptea.
“În locuri părăsite”
“Și iarna?”
“La Caritas”
“Și stați cu anii aici?”
“Nu, stăm câte două-trei săptămâni și apoi ne întoarcem în țară.”
“Și se adună câteva sute de euro în perioada asta?”
“Se adună.”
Ca românii.

După spusele ei, singurii conaționali mai solidari cu cerșetorii sunt acele prostituate românce care le mai aruncă câțiva euro atunci când se întâlnesc pe trotuarul din fața vreunui club.
Cineva de la masă se mai buzunărește de câteva monede subunitare, iar la depărțire, îi spun prostește și inexplicabil:
“Hai baftă!”
Ca între români.