E o problemă pe care încerc să o descos fără să dau vina pe nimeni. Nici pe cei implicați, nici pe mine însumi.
Primesc zeci de mailuri săptămânal cu invitații la diferite evenimente. La unele răspund, la altele nu răspund. Majoritatea răspunsurilor pe care le-am dat în ultimul an au fost negative. Unele mailuri sunt la limita spamului încât îmi imaginez cum roboțeii din Gmail muncesc de zor să înțeleagă unde ar trebui să ajungă mesajul: în Inbox sau în Spam?
Răspunsurile mele reflectă propriile priorități și criterii care nu întotdeauna sunt înțelese. Pentru că nu le comunic eu bine și probabil pentru că ceea ce fac și modul cum fac nu e perceput în sensul dorit de mine.
O altă explicație ar fi că activitatea mea de blogger nu este urmărită. Dacă ar fi urmărită, un om de PR ar vedea că, în ultima jumătate de an, am foarte puține articole și statusuri care fac trimitere la un eveniment, la o lansare sau la o premieră.
Din punctul meu de vedere, situația ar trebui să fie simplă: bloggerul cutare nu prea scrie de evenimente. Ori se duce și nu scrie, ori nu se duce. Prin urmare, nu ar trebui să se regăsească pe atât de multe liste de invitați.
Dar nu se întâmplă așa. Nu doar că primesc zeci de mailuri, dar mai primesc și telefoane în care sunt întrebat dacă am citit mailul respectiv și dacă pot ajunge la eveniment. Se lansează ceva la un mall, cutare companie lansează niște laptopuri, niște imprimante, niște camere foto, niște telefoane, un raport de activitate, un serviciu nou și tot așa.
Am început să inventez scuze. Nu pot, nu sunt în oraș, îmi pare rău, am confirmat la un alt eveniment care are loc fix în același timp. De multe ori – cu toată empatia – spun și adevărul “Mulțumesc, dar chiar nu mă înteresează”, dar apoi mă simt aiurea, dacă am fost prea dur sau nepoliticos, la urma urmei, nu are nicio vină, își face meseria etc și etc.
“Am fost la trei evenimente în ultimele două luni” m-am lăudat recent unor prieteni.
La lansarea unui videoclip, la un meci de fotbal și la o seară cu karturile. Doar despre ultimul am scris pe blog și doar despre primul am scris pe Facebook.
Dacă am o rată atât de mică de participare, de ce încă mai sunt invitat în zeci de locuri? Dacă și atunci când sunt invitat, nu e sigur că voi scrie, de ce încă mai sunt invitat?
Sunt întrebări legitime, dar e ciudat să mi le pun doar eu.
Dacă niște oameni de PR ar urmări acest blog, sunt convins că la marea majoritate a evenimentelor n-aș fi invitat.
Privind dintr-o altă perspectivă, situația ar putea fi explicată în modul următor (are destule asemănări cu economia și teoria informației):
“When information is cheap, attention becomes expensive.”
Când sunt prea multe evenimente la care sunt invitat, valoarea lor – pentru mine – scade, iar eu trebuie să devin din ce în ce mai selectiv. Rezultatul: timpul meu se scumpește.
Când informația s-a ieftinit și zboară în toate direcțiile, miza nu mai este “cum să fiu un om informat?”. Problema devine “cum filtrez tot acest volum de informații?”. E prea multă informație care trebuie separată între zgomot (noise) și semnal (signal), iar timpul meu e limitat.
Acest calcul practic nu-l faci cu prietenii cărora le oferi timpul tău, la fel cum și ei, la rândul lor, îți oferă cu generozitate propria prezență.
E ironic totuși că tocmai acest aspect a fost deseori ignorat de oamenii din PR, deși a fost accentuat în multe prezentări de specialitate: împrietenește-te cu un blogger și-ți va oferi mai ușor din timpul său.
Ironia și mai mare este că împrietenirea asta nu e suficientă. Dacă un eveniment nu oferă o poveste și o experiență care poate fi comunicată pe blog sau pe rețelele sociale, bloggerul devine doar o simplă curea de transmisie a unor mesage pe care le dă mai departe din curtoazie sau din interes. Unora le iese, alții au propriile nișe și fac alte calcule. Mie nu mi-a ieșit niciodată și probabil, din acestă perspectivă, încă îmi caut propria nișă.
Sunt un blogger generalist care rezonează la experiențe și povești personale. Ce înseamnă experiență personală în cazul meu sper să se vadă prin ceea ce transmit și prin ceea ce voi transmite scriind aici și pe rețele sociale.
Până atunci, cu toată înțelegerea și fără nicio supărare, rămân la “mai răruț că-i mai drăguț”.