Unul din indiciile maturității este capacitatea de-a te pune în pielea celuilalt, este imaginarea situației celui de lângă tine, este încercarea de-a privi lumea prin ceea ce simte el. Toți suntem capabili de empatie, însă nu toți ne străduim în această direcție, iar a nu te interesa de poziția celuilalt înseamnă a nu lua act de prezența sa ceea ce presupune în mod evident o lipsă de respect.
A vorbi de rău foștii prieteni, fostele iubite sau iubiți este unul dintre cele mai dezagreabile trăsături umane din două motive. În primul rând, presupune lipsa de respect față de o persoană cu care am interacționat într-o anumită perioadă de timp, iar în al doilea rând presupune o lipsă de respect față de persoana prezentă care este martorul unei tirade despre un terț pe care îl cunoaște sau nu.
A vorbi de rău despre cineva cu care ai interacționat o anumită perioadă presupune propria naivitate de a-ți face iluzia că acea persoană acum reprobabilă și nefrecventabilă a fost totuși – din perspectiva ta – la un moment dat totuși destul de frecventabilă.
Este acceptabil să vorbești de rău de celălalt atunci când acest discurs are rol de prevenire (și nu pornește din resentiment) și mai ales atunci când trăsăturile sale negative sunt prezentate în același tablou cu eventualele calități.
Înțeleg că moștenim bârfa de la primate – și ele schimbau informații (utile pentru dinamica grupului) despre un terț absent, însă atunci când acest discurs pornește din resentiment și este unidimensional (nu conține niciun lucru bun despre celălalt), întreaga structură spune mai multe lucruri despre bârfitor decât despre cel bârfit.
Când cineva vorbește de rău pe cineva, pe lângă faptul că această situație trădează lipsa sa de inteligență de vreme ce s-a lăsat înșelat de cineva pe care acum în desconsideră, ne face să ne gândim că și noi înșine putem fi în postura mai puțin doriță a celui vorbit de rău.
“Cred că vorbește la fel și de mine”
A vorbi de rău un seamăn poartă cu sine niște costuri sociale care – în cazul persoanelor inteligente – sunt evitate prin a vorbi de bine sau a nu vorbi deloc despre cineva absent și care implicit nu se poate apăra și nu-și poate prezenta propria versiune a poveștii.
Buna Adrian,
Ca de obicei, subiecte care-mi plac apar pe blogul tau :).
Vreau sa mai adaug ca nici macar nu ar trebui sa gandim de rau la cineva din viata noastra. Sau mai ales oameni pe care nici macar nu-i cunoastem.
O intamplare din viata lui Socrate care are legatura cu articolul tau. Enjoy reading :).
“Socrate si zvonurile
In Grecia antica Socrate(469-399 DC), era foarte mult laudat pentru intelepciunea lui.
Intr-o zi, marele filozof s-a intalnit intamplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus: „Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?”
„Stai o clipa”, ii replica Socrate. „Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei.”
„Trei?”
„Asa este,” a continuat Socrate. „Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui.
Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?”
„Nu,” spuse omul. „De fapt doar am auzit despre el.”
„E-n regula,” zise Socrate. „Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu.
Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui.
Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?”
„Nu, dimpotriva…”
„Deci,” a continuat Socrate, „vrei sa-mi ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?”
Omul a dat din umeri, putin stanjenit.
Socrate a continuat. „ Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba – filtrul Folosintei [daca e de folos]. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?”
„Nu, nu chiar…”
„Ei bine,” a conchis Socrate, „daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?
Omul era invins si s-a rusinat.
Iata de ce Socrate a fost un mare filozof si era atat de mult respectat.”
cu drag,
Sa vorbesti pe cineva de rau nu e corect oricum ai lua-o! Grav e si faptul ca barfa se socializeaza mai usor decat aspectele pozitive. Si mai grav e ca de foarte putine ori am (avem) curajul sa numesc(im) barfitorul barfitor si sa ii atragem atentia ca fie nu-i corect ce face, fie nu ne intereseaza.
@Simona Florea: genial exemplul, felicitari!
eh… exact despre asta vorbeam cu o prietena acum o ora…despre o alta prietena, care ne-a cam tradat si despre cum ne asteptam la asta din moment ce barfea si vorbea de rau si pe altii in prezenta noastra.
E foarte urat cand se ajunge la barfa si la resentimente, dar se intampla frecvent cu genul acesta de persoane.
E si vina noastra la o adica, ca lasam astfel de personaje in viata noastra, oarecum din naivitatea, crezand ca o sa o putem schimba, sau ca noi n-o sa meritam sa ne poarte urat.
Dar, cat traim invatam, si din greselile noastre si din ale celor din jur.
Fain articol, mai ales ca e pe aceeasi lungime de unda cu gandurile mele din mom de fata:))
Da, uite, si pe mine ma doare barfa. Mai ales cand ma loveste in stomac. E strigator la cer cand un teolog ortodox isi striga ura intr-un ziar pornografic; dar nu impotriva continutului macabru al fituicii, ci impotriva unui om care nu i-a facut nimic si care are un demers social mai mult decat onorabil.
Eu am local astfel de specimene, cum diavolii bantuiesc sub chipuri umane pretutindeni. O familie de profesori (romana si matematica), care prin atacurile vitriolante verbale si scrise, au nenorocit destinele multor generatii (ca acesti intelectuali au imbatranit in rautati). Daca pe mine m-au alungat din invatamant in urma barfelor si intrigilor tesute in ani, fac la fel cu absolut orice tanar care intra in invatamant. Singurul motiv e ca nu daca lor nu le place, inseamna ca nu e bun. Bineinteles ca doamna este cea mai mare ipocrita nascuta vreodata, e habotnica, nu lipseste de la biserica, dar nici din cercul barfitoarelor (ca sub masca credintei se tes panzele cel mai bine).
Vorbim de rău pe alţii din diverse motive, ca să ne prezentăm deasupra, ca să ne scuzăm eroarea de a-i fi avut alături, dar adesea o facem din cauza unei încărcături emoţionale puternice. A-ţi refuza dreptul de a te descărca aduce frustrări şi lasă fire neterminate.
Când o relaţie se termină, inteligent e să se termine printr-o discuţie matură şi responsabilă. Sănătos e să se termine verbalizând tot ce s-a adunat negativ.
Aş miza că cei care poartă o discuţie inteligentă şi responsabilă sunt mai predispuşi a ponegri imaginea interlocutorului din trecut decât cei care au descărcat emoţional încărcătura.
Ca să treci cu adevărat peste ceva, trebuie să renunţi la orice ataş emoţional aferent.
De multe ori, sinceritatea emoţională e mai de apreciat decât curtoazia inteligenţei care refuză să prezinte adevărata părere.
Sunt responsabil pentru părerea mea, şi mi-o formez singur. Dar am aşteptarea ca cel cu care interacţionez să fie deschis şi să-mi spună ce crede, chiar dacă e ‘de rău’.
da, si culmea, toata lumea o face, inclusiv tu. diferenta e ca unii o fac in cercuri largi, altii in cercuri stramte/ dar o fac. iar subiectul preferat e activitea sexuala. ceea ce e stupid, pentru ca nu exista oameni slabi sau buni la pat, ci exista parteneri incompatibili sau compatibili. unii oamenii dau impreuna ca nuca in perete, dar in compania potrivita, pot da rezultate excelente.
in fine. bine zis, dar nu poti sa schimbi nimic..
Esti sigur ca tu n-ai vorbit niciodata pe nimeni de rau?
uneori cred ca sunt sigura care spune tuturor : “tu ai incercat sa te pui in locul lui?”…
Ana, aşa şi? 🙂
Degeaba te pui în locul lui, poţi doar aproxima. Există o cantitate relativă de bine care poate fi exportat altuia, şi la fel şi pentru bine, fiind parte din acelaşi relativ export.
Eu nu judec în locul altora. Pot doar minimiza impactul sever al exprimării directe a ceea ce cred.
E reprobabil sa vorbesti de rau pe cineva cu care ai interactionat la un moment dat. Dar cum se cheama cand vorbesti de rau pe cineva cu care interactionezi frecvent in prezent, si vorbesti cu el si glumesti cu el? Conditia umana…