4 lucruri deranjante la un Ford Fiesta

5 Flares 5 Flares ×

Pentru cei care mai aruncă un ochi aici sau pe rețele sociale unde activez, nu e greu de intuit că sunt un pasionat al brandului Ford (de la biografia fondatorului până la noile modele și tehnologii). Colaborez cu Ford România, dar nu sunt un ambasador de brand și am propria libertate editorială.

Fac aceste precizări pentru că unii “colegi” bloggeri, mințind și defăimând, au scris ba că lucrez la Ford, ba că sunt angajat al agenției care face PR pentru Ford sau – câțiva jurnaliști auto – că iau bani pentru a lauda mașinile.

Revenind la articol. În această vară, în cadrul unui test drive prelungit, conduc un Ford Fiesta cu motorul de 1L Ecoboost, 100 CP, în echiparea de top Titanium. Este o mașină de care m-am îndrăgostit, dar căreia, inevitabil, i-am găsit câteva lucruri deranjante pe care le detaliez mai jos:

1. cotiera. Este fixă și este poziționată prea în spate. Te obișnuiești cu ea într-un final, dar ar fi fost mai bine “să vină ca o mănușă” pentru șofer.

cotiera

2. torpedoul. Mai precis, poziția lui extrem de joasă care invită la un contact cu tibia. Nu deranjează mereu, însă când sunt patru pasageri și cel din dreapta este obligat să își tragă puțin scaunul în fată, devine un disconfort.

torpedo

3. consola centrală Sony. E disponibilă pe echiparea Titanium (unde plătești mai mult), dar pare ieftină. Butoanele albe nu sunt reușite, iar pe acel negru lucios se observă imediat orice urmă de praf sau scame. În cadrul experimentului video, acest detaliu a fost de asemenea remarcat.

consola

4. locurile din spate. Spațiul nu e generos, nu e ceva nefiresc pentru o mașină mică, dar se observă totuși că nu există buzunare în ușile din spate, iar singurele spații de depozitare în spatele banchetelor din față.
Notez în plus deschiderea geamurilor cu ajutorul clasic al manivelelor (e totuși echiparea de top) și disconfortul pe care l-ar simți un al treilea pasager în spate (a doua poză).

spate

Două dintre acestea (locurile din spate și poziția joasă a torpedoului) le-am observat deranjante cu ocazia unor drumuri lungi în patru, pe când celelalte două (cotiera și consola) le observi în orice condiții.

Pentru a nu încheia acest articol într-o notă dezamăgitoare, menționez încă o dată consumul mediu înregistrat în ultimele trei săptămâni într-un regim firesc de folosire (zilnic prin București + ieșire în fiecare week-end): 6,2 l/100km. O fi mult, o fi puțin?

5 Flares Twitter 2 Facebook 3 5 Flares ×

11 thoughts on “4 lucruri deranjante la un Ford Fiesta

  1. FaraSuparare

    Cu primele două sunt perfect de acord, fix asta a fost și senzația mea. Și la fel este și pe Focus.
    De consola centrala, mie mi se pare relativ ok, mai ales pe clasa respectiva de mașină. Doar problema cu amprentele lăsate mi se pare deranjantă.

    La ultimul punct nu pot fi de acord în schimb. Nu știu câte mașini din clasa în care e Fiesta ai condus, dar asta cu spațiul generos și geamurile electrice nu prea cred că o să vezi.
    În primul rând pentru că nu are nici un rost, e mașina de oraș totuși. Și după, sunt dotări pe care puține mașini le au, chiar și în clasa superioara fiestei.
    Ah, și chiar dacă e echipare Titanium, tot mai există destule optionale ce pot fi puse.

    Reply
    1. Adrian Ciubotaru Post author

      FaraSuparare, de acord, am spus că lipsa spațiului în spate nu e ceva nefiresc pentru un model din această clasă și că devine deranjant doar atunci când sunt patru pasageri.

      Am menționat aceste deranjuri în condițiile în care cred că, la noi, o mașină e folosită… dincolo de clasa din care face parte.
      E o mașină de oraș, dar – în condiții de utilizare îndelungată – în mod sigur vei face drumuri lungi cu ea, în mod sigur vor exista momente când veți fi patru oameni în mașină sau în mod sigur cel din drepta va lovi cu tibia din când în când de colțul de jos al torpedoului.
      Remarca mea cu privire la cele două probleme a fost în genul: “Uite, dacă sunteți patru în mașină, lucrurile acestea vă vor deranja”

      Spuneai de Focus și mă mir că ai observat o problemă cu poziționarea cotierei, eu n-am simțit-o.

      Reply
      1. FaraSuparare

        In sensul ca si la Focus e fixa. Ce-i drept, nu ma deranjeaza pozitionarea, spre deosebire de Fiesta, dar as fi preferat sa fie la fel ca la modelul anterior unde culiseaza. Nu stiu de ce au renuntat la chestia asta.
        Cat despre spatiu, in spate mi se pare ca e la fel de mult loc ca la restul masinilor din clasa ei.Problema e de la locul pasagerului din dreapta, cu bordul ala facut aiurea, acolo se pierde din spatiu aiurea

        Reply
        1. Adrian Ciubotaru Post author

          Din aceeași clasă, am mai condus Lancia Ypsilon și Peugeot 208, dar – în cadrul unor teste clasice, de week-end – sunt multe lucruri pe care nu le observi.

          M-ai făcut curios, ce motorizare are Focusul de care vorbești?:)

          Reply
          1. FaraSuparare

            Modelul nou de Focus, din 2011 incoace parca, are cotiera fixa. Cred ca pe toate motorizarile, dar eu am vazut pe un ecoboost 1.0 de 125cp, echipare Titanium. Si are aceeasi problema pe care o are si Fiesta cu bordul care taie mult din spatiul pasagerului din dreapta.

            Modelul anterior de Focus la care ma refeream este cel din anii 2008-2011. Cotiera culisabila si clar mai spatioasa.
            Nu stiu cum sunt modelele de dinainte de 2008.

  2. barbu octav

    Prieteni eu am un Ford fiesta 1,4 TDCI din 2008.Am avut un leasing foarte aspru pentru mine, si daca aceasta bijuterie de masina nu ma ajuta nu reuseamsa termin acest contract..Timp de opt ani nu am investit nici un ban in ea,decat consumabile si patru bujii.E o masina DEOSEBITA si sunt foarte multumit de ea.

    Reply
  3. Damiana

    Buna ziua. Am un Fiesta Ecoboost cu motorul de 1 l la100cp. O am de noua din ian 2017 si consumul nu a scazut in oras sub8.8, iar afara 6. Am doar 5800 km rulati si am tot asteptat sa scada consumul, dar, acuma vine iarna si cred ca o sa ma creasca. Ce parere aveti de consum? E mare? Eu cred ca in oras e foarte mare. Inainte am avut Skoda Octavia 1.4 benzina de 122cp si avea un consum de 6-7 max in oras, iar la exterior 5. Am fost foarte multumit dar era fabr 2013 si am vrut o masinuta mai mica cu un consum mai mic, doar pentru oras. Se pare ca am dat gres. Ce parere aveti?

    Reply
    1. Anca

      Si eu am acelasi model de masina, l-am primit din fabrica la inceputul lui martie 2019 si am un consum mediu de 6 atat in oras, cat si la drumuri mai lungi. Am aproape 9.000 km rulati si un stil de condus nu tocmai economic. Nu stiu ce sa spun, clar nu am reusit sa scot consumul din brosura, e maricel pentru o masina relativ mica, dar nu chiar de speriat.

      Reply
  4. Ciobanu Costel

    Puteti sa mi spuneti la cati km se schimba distributia si pompa de apa pt ford fiesta MK7 1.4 diezel ? Multumesc .Urmeaza sa cumpar una din 2011 si are 95 de mii la bord si daca aveti ceva pareri destre acest model va rog sa mi spuneti. Multumec frumos

    Reply

Leave a Reply to Ciobanu Costel Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *