“Faceţi operaţii în fiecare zi?” îl întrebasem
“Da”, răspunse un medic întâlnit azi, la Iaşi.
“În primii ani, venind dimineaţă la muncă, mi se topeau genunchii când mă apropiam de spital.”
Acum, după 6.000 de operaţii, este un om care salvează vieţi în fiecare zi.

“De ce nu aţi plecat din ţară?”
“Vă spun, dar nu filmaţi, da?”
“Da”
“De prost”, ne-a spus zâmbind.

“De prost” este eticheta pe care o primesc – şi uneori şi-o asumă – acei oameni buni în domeniul lor care aleg să se lupte cu roţile încremenite ale sistemului. Care se dau peste cap să facă bine.

În loc să îi recompenseze, sistemul le pune piedici şi îi obligă la un permanent sacrificiu de sine. “Oameni minunaţi” – expresie pe care în ultimele zile am auzit-o banalizată – care nu cer lauri, dar care în permanenţă cotizează la starea de spirit pe care ţara le-o imprimă atunci când îşi asumă alt ritm decât cel din jur.

Lupta cu morile de vânt nu este o simplă metaforă. E o realitate pe care unii oameni şi-o construiesc atunci când rămân fideli lor înşişi.