Uneori te naști cu ele, alteori le finisezi pe parcurs, însă întotdeauna te vor însoți. În orice moment te-ai analiza cu sinceritate, vei observa la tine însuți o listă deloc onorantă cu defecte.
Unele sunt locale, altele își parazitează întreaga personalitate. Unele se manifestă în anumite situații, iar altele nu discriminează când e vorba să se arate. Defecte care uneori se transformă în greșeli, iar alteori te ajută să te ferești de unele situații și să nimerești în altele.
Pornesc această discuție de la propria listă – kilometrică, ar spune unii – cu defecte și de la observarea acelor defecte care mi-au influențat deciziile și gestionarea unor situații cu care m-am întâlnit sau pe care mi le-am căutat de-a lungul timpului:
Sunt lipsit de disciplină. Momentele când – din afară – par discplinat sunt acelea în care chiar îmi place ceea ce fac şi nu simt rigorile niciunei discipline.
Mă plictisesc repede. De activități, de nișe, de situații, de lucruri și de unii oameni.
Sunt impulsiv. Un defect episodic, dar al naibii de accentuat atunci când se manifestă.
Mă arunc cu capul înainte fără să mă gândesc. Uneori mi-a mers, alteori nu mi-a mers. Uneori s-a numit curajul de a risca, iar alteori s-a numit greşeală crasă.
Mă grăbesc. Un defect probabil în legătură cu plictisul precoce de mai sus.
Nu sunt răbdător cu neîndemânarea – sau ceea ce calific eu drept stângăcie de orice fel – celor din jur. Multe puncte în minus la capitolul diplomaţie. Prefer oamenii siguri în banalitatea lor în locul celor inteligenţi şi nesiguri.
Sunt laturi ale personalităţii mele cu care care sunt inhibant de sincer, la fel cum sunt teritorii ale sufletului unde m-am obişnuit să mă mint.
Mă las purtat de succesele pe care le am la fel de uşor cum mă las paralizat de eşecuri.
Public asemenea articole pe blog.
Bineînţeles, lista nu se opreşte aici. Ce poţi face cu propriile defecte? Le corectezi în speranţa că vei scăpa definitiv de ele? Te consolezi că te vor umări toată viaţa şi începi să lucrezi doar la damage control? Le transformi în arme sau în scut?
Man ce scrii tu aici.
Eu pentru motive de limbă nu pot să asociez cuvântul defect cu o persoană ci cu un produs cumpărat de undeva pe care îl scoţi din ambalaj şi vezi că au greşit ăia procesul de fabricaţie undeva. Tre să iei produsul, să-l pui înapoi în ambalaj şi să-l duci înapoi la magazin sau la producător. Ceea ce nu e cazul printre oameni. Crecă e o falsă asociere de cuvinte în limba română. Când zici defect zici iremediabil. Doar dacă e un handicap fizic, ceva, dar nici atunci nu poţi să zici defect. . Iar apoi ce spui tu mai sus e o listă de apucături, de obiceiuri greşite. Crecă cel mai bun remediu la obiceiuri greşite este să nu ne obşnuim cu nimc. Aş fi vrut aici să scriu “pierre qui roulent n’amasse pas mousse” da nu e corect în zilele de azi că dacă o citeşte un vorbitor de engleză intră la idei…
Pe mine m-a invatat sefa mea o strategie foarte buna. E clar ca toata lumea are defecte. Cel mai des, acele defecte sunt versiuni duse la extrem ale unor calitati (de exemplu, eu sunt perfectionista, ceea ce e in principiu bine, pentru ca ma asigur ca am rezultate foarte bune in ceea ce fac; din pacate, perfectionismul asta ma face control freak si pisaloaga). Si atunci, daca ai lucra sa-ti elimini defectele, cel mai probabil ti-ai elinima si calitatile atasata lor. Daca, in schimb, lucrezi sa-ti dezvolti calitatile si sa le folosesti din ce in ce mai des, ocaziile in care defectele tale ies la iveala vor fi din ce in ce mai rare. And it works 🙂
pai nu e noadiicta prea tarziu.@Ciupercutza: ma plang ca nu-l zic eu cum trebuie. La tine e problema indeed cu tz ala:)