Un scurt exerciţiu cu o plecare în Asia şi nişte bani la îndemână

2 Flares 2 Flares ×

M-am trezit zilele trecute cu o problemă financiară parcă pentru a-mi merita locul în Școala de Bani – unde vă invit în continuare să vă înscrieți în clasa mea.

În general, pe lună am la dispoziţie 3.500 lei provenind din diverse contracte, bani pe care îi încasez într-un cont bancar. O parte din cheltuielile curente sunt deja planificate:
– rata la casă: în jur de 300 EUR
– întreținere: 250 lei
– energie electrică: 45 lei
– alimente: 1.000 lei
– cărți: 80 lei
– telefon mobil: 50 lei
– cablu și internet: 55 lei

Dacă fac un calcul rapid, rezultă că în condițiile actuale “consumul” meu lunar (cu euro la 4,28 RON) este de 2764 RON, iar dacă scad din suma totală, aș reuși să economisesc 736 RON.

Urmează totuși un Revelion în afara Bucureștiului, iar anul viitor prin toamnă plănuiesc o plecare în Asia (recunoaşteți ideea, nu-i așa?) cu excursii în India, Thailanda și Malaezia. Observ că mai puțin de 200 de euro pe lună economisiți este o sumă mică și mă gândesc ce să fac.

Ar fi două soluţii: economisirea şi/ sau mărirea venitului. Mă gândesc mai puţin la posibilitatea – nu o exclud cu totul – să câştig mai mulţi bani pentru că trăim vremuri instabile şi e mai practic să-mi pun nişte bani deoparte din cei pe care îi câştig deja.

Cablul TV nu mă interesează, aş plăti doar 30 RON pentru internet, mai economisesc încă 50 din întreţinere şi electricitate (caloriferele cu repartitoare pot fi reglate aproape de minim ori de câte ori plec de acasa, închid laptopul când nu-l folosesc), iar pentru mobil am descoperit o ofertă la doar 38 RON pentru aproximativ aceleaşi opţiuni.
Am economisit până acum 87 RON.

Au fost luni când am dat pe mâncare doar 3-4 milioane de lei vechi (fără junk food şi fără să mănânc prea des în oraş), însă acum m-aş descurca plătind pentru alimente doar 600 RON pe lună.

În total, aş economisi – plus suma iniţială de 736 RON – 1223 RON în fiecare lună.

Astfel, îmi rămâne să mă descurc de Revelion cu aproximativ 600 de euro (din două luni economisite), iar în toamna anului viitor îmi voi face bagajele pentru o călătorie în Asia având la dispoziţie în jur de 2800 de euro (din 10 luni economisite). Nu sunt mulţi, dar nici nu sunt puţini.

Cum vi se pare? Este realist planul meu? Îmi pot îndeplini în mod decent obiectivele? Există alte alternative?

Dacă v-a plăcut sau nu v-a plăcut, am pus în sidebar un widget unde pot fi notat:)

2 Flares Twitter 0 Facebook 2 2 Flares ×

5 thoughts on “Un scurt exerciţiu cu o plecare în Asia şi nişte bani la îndemână

  1. Ciupanezul

    Asta in conditiile ideale. Dar ce faci in caz de gripa? Sau de o situatie neprevazuta? Trebuie luat in calcul tot. Economiile trebuiesc puse in functie si de calculele astea. Rare, dar intamplatoare.

    Reply
  2. Alexandra

    Cred ca ai omis costurile lunare de transport si… cadourile de Sarbatori :). Sansele de reusita/esec se observa mai usor dupa prima luna, cand vei vedea cum decurge planul de economii.

    Reply
  3. turistrural

    E bine ca poti face economii. Eu degeaba incerc, tot timpul sunt pe minus, sau in cel mai bun caz pe zero.
    Asa am fost tot timpul, desi in studentie ma descurcam cu mult mai putini bani.
    Ceva sfaturi pentru mine? Oare am sanse sa economisesc vreodata ceva, sau sunt o cauza pierduta?

    Reply
  4. Imperator

    Daca tot te duci in Asia, amana din toamna mai spre sfarsit (gen noiembrie) cand se duce musonul cam peste tot. Si daca tot dai o raita prin India, nu rata Nepalul care este fabulos… Cu FlyDubai gasesti bilete la vreo 300 euro din Istanbul dus-intors 🙂

    Reply

Leave a Reply to Imperator Cancel reply

Your email address will not be published.