Nu mai ţin minte unde am citit dezideratul din titlu, probabil la Goethe, însă m-am decis să scriu în fiecare zi pe acest blog. Nu mă refer neapărat la articole lungi şi eseuri isteţe, cât mai ales la promisiunea de-a încerca zilnic să aştern câteva rânduri.
Este acelaşi un tip de exerciţiu, acela de-a scrie în fiecare zi în jurnal, pe care mi l-am impus în adolescenţă. A lua pixul în mână şi a umple un rând-două, o pagină-două.
Am o cutie de caiete de jurnale pe care cu greu le-am răsfoit acum câţiva ani. Orice încercare de-a reciti mă aruncă în propria lume exotică a amintirilor.
Nu contează cât este valoros din acele rânduri, nu contează cât poate fi folosit că material epic şi nici nu mă interesează cât rezistă probei timpului. Pentru mine a fost important că s-a întâmplat. M-a ajutat atunci, la fel cum simt că mă ajută şi acum.
A scrie nu este doar un act de împărtăşire din tine, cât un act de ordonare a întâmplărilor sufletului tău.
A scrie despre o emoţie frumoasă înseamnă a o retrăi, a o simţi din nou, a o înţelege mai bine. Astfel, e foarte posibil să fie adevărată vorba care spune că aceia care scriu despre viaţa lor, şi-o trăiesc la o intensitate sporită.
N-am simţit niciodată c-am pierdut timp scriind, însă am simţit de multe ori ce pierd nescriind.
Eu tot încerc să scriu în fiecare zi. Când n-am dispoziţie nu pot scrie, asta am observat!
Si eu am multe caiete in care am scris intamplarile furtunoase ale adolescentei si acum le recitesc cu drag. Mai am si caietele de corespondenta cu colegul meu de banca din liceu care sunt nepretuite. Cu drag o sa le recitesc mereu si pentru mine scrisul ma linisteste. Cand sunt agitata reusesc sa gasesc un punct de plecare in rezolvarea problemelor atunci cand scriu. Asa ca iti inteleg “determinarea” de a scrie zilnic.
la mine n-a supravietuit nici un jurnal. cand ajungeam la concluzia ca am depasit perioada le aruncam.
dar ideea cu a scrie in fiecare zi e buna. amintirile raman daca din cand in cand le fotografiezi si pastrezi o imagine de-a lor pe undeva. serveste unei bune aduceri aminte
ha, ha!
Uneori am senzatia ca ma prabusesc sub cite as spune / face / expune. Mi-e ciuda ca timpul omoara ideile. Viata mea nu-mi permite luxul acelui timp al meu. Pentru a mai salva cite ceva, am ajuns sa port un caietel, unde sa schitez sau sa scriu 2, 3 vorbe caci ideile vin si pleaca. Uneori se intorc alteori ramin pierdute pe veci. Cind regasesc insemnarile reconstruiesc trairea. E grozav. Arareori o dau mai departe.
Deci idea in sine e grozava! 🙂
Asa-i, Goethe a zis, dar un pic altfel. “Sa nu lasi sa treaca o zi fara sa auzi, fara sa vezi, sau fara sa citesti ceva frumos”. Daca degetele te furnica sa si scrii, cu atat mai bine. Si apropo de randurile scrise de noi candva, in ele ne regasim cel mai bine. Te citesc cu placere. 🙂
Succes cu randurile. Si eu ma tin de asta de la inceputul anului, si pot zice ca-i placut.
si eu mi-am propus asta. mi-am facut chiar si un alt blog “incognito” in care sa aberez orice vreau.
dar din pacate a fost ca treaba aia cu ” de maine ma las de fumat”. mi-am gasit diverse scuze: timp putin, idei care nescrise pe moment se pierd undeva…
bye the way, mai ai 15 ore si se termina ziua :p
bine spus “de ordonare a sufletului”. eu ma straduiesc sa gasesc o tehnica de interpretare a propriei fiinte si a propriei vieti, tehnica personala despre care stiu ca nu va putea fi aplicata decat de mine. e un fel de psihanaliza subiectiva.
Nu am stiut ca-i apartine lui Goethe. Atat timp cat in scoala primara imi lipeam ochii, voluntar sau nu, de imaginea unui tablou a lui Mihai Eminescu, ce avea inscriptionat dedesupt citatul amintit mai sus de @angela.
Cat despre idee, de acord, ordoneaza si sedimenteaza nu numai sufletul si gandirea dar si valorile.