Trăim în interiorul unei fabule

0 Flares 0 Flares ×

Îmi petrec zilele fără să-mi pese de ultimile adevăruri care mă apasă. E ca şi cum m-am născut cu o cutie de secrete agăţată de gât şi trăiesc încercand să o ignor. Mi-e teamă că ce este înăuntru m-ar putea distruge, căci am crescut într-o cultură ce nu m-a pregatit să suport adevărul despre mine însumi — dacă ar exista vreunul.

Mişcare azi, mişcare mâine. Pot opri acest ceas? Azi decid ca mâna mea să rămână suspendată în aer, azi decid să-mi îngheţ pulsul. Bătăile inimii să fie un simbol al obligaţiei de a merge înainte în viaţă?

Mă simt antrenat să fiu politicos şi docil faţă de brandurile care se interpun între mine şi angoasele mele.

Esti copil, te naşti, ieşi din paradisul cald matern într-o lume rece şi plină de curenţi. Eşti întâmpinat de semenii tăi care au deja pachetul pregătit pentru tine. Atlas de hărţi cu legende complicate, criptice şi fără scară, darul strămoşilor pentru naşterea ta.

Distanţa dintre mine şi ceilalţi este efectul unei dimensiuni în plus sau în minus?
Cred că aveam 11-12 ani când, stând în pat seara, m-am gândit la posibilitatea faptului de a nu exista nimic. O posibilitate înfricoşătoare. Dispare omenirea, nu mai exista Pământul, nu mai existau stelele şi pac! a dispărut şi Universul. Ultima fază este doar teoretică, căci nu reuşeam niciodată să-mi imaginez cum ar arata lipsa totală a Universului.

Nu ştiu câţi dintre voi au vărsat lacrimi pentru moartea viitoare a celor dragi. Nu ştiu câţi dintre voi au deschis ochii adolescenţei cu sentimentul că nimic din toate astea nu are sens. Nu ştiu câţi dintre voi au trăit cu iluzia că vor afla nişte adevăruri proporţionale cu maturizarea lor. Nu sunt lucruri triste, ci doar elemente ce dau măsura unor crize.

Te naşti, ţi se serveşte pacheţelul vieţii cu mitologiile aferente — Moş Crăciun, jucăriile, trebuie să fii bun şi politicos cu cei din jur, uneori eşti alintat sau nu, nu-i frumos să fii obraznic, iar apoi tencuiala începe să cadă dezvăluind un beton rece.

Interogaţiile cu aromă mistică pe care le are orice adolescent — există Dumnezeu, există adevăr absolut, există reţele universale — reglează vulnerabilitatea emoţională de mai târziu. Nu trăim o criză de sorginte morală, ci pur si simplu suntem pe marginea unei dintre cele mai acute defazări emoţionale.

Dezvrăjirea treptată a lumii ne-a siluit emoţiile dornice de mitologie, iar acum ne trezim prea vulnerabili în faţa unor adevăruri pe care nu le putem suporta. Ochii mei religioşi au coborât de la verticalitatea cerului la orizontalul omului.

Am avut la dispoziţie toate geografiile cereşti fără să deţinem o hartă umană în care cel puţin doi oameni să se regăsească. Avem rugăciuni către tot felul de zei, însă nu avem rugăminţi către oameni. A fost nevoie de moartea zeilor pentru ca bolile posterioare lor să ne motiveze privirea către Celălalt.

Te privesc ca persoană. În ochii tăi universul nu se oglindeşte, în ochii tăi nu vad absolutul, ci mitologia pur umană a apropierii fără intermediari. Nu avem nevoie de zei să ne legitimeze sentimentele, emoţiile şi valorile.

Nu doresc să zbor în ceruri senine, nu doresc să mă pierd în înălţimi, visez doar o înălţimea umană. În toate visurile mele în care zbor, limita de altitudine este vârful copacilor. Dacă zbor mai sus, ameţesc.
Din ce în ce mai mulţi oameni află din ce în ce mai multe adevăruri de la o vârstă din ce în ce mai fragedă. Adevărurile dureroase, adevăruri pentru o lume construită artificial pe măsura idealurilor înaintaşilor noştri.

Maturizarea este procesul prin care o generaţie predă ştafeta proprie de poveşti generaţiei următoare. Iluziile lor vor întâlni iluziile noastre pentru că, la urma urmei, trăim în interiorul unei fabule.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

11 thoughts on “Trăim în interiorul unei fabule

  1. uv

    “In toate visele mele in care zbor, limita de altitudine este varful copacilor.”

    eu zbor pana la nivelul firelor prin care trec linii de telefon sau electricitate. tot cam la nivelul copacilor, mai sus nu. ciudat. si e interesant de aflat cum decoleaza fiecare: unii pasesc ca pe apa dar in aer. altii isi iau avant si sar in sus. altii probabil se intind in aer ca si cum ar vrea sa inoate in sus:)

    “Procesul de “desacralizare” are ca efect scaderea limitei de varsta ca etalon de acces la anumite adevaruri. Din ce in ce mai multi oameni afla din ce in ce mai multe adevaruri (dureroase emotional) la o varsta din ce in ce mai frageda.”

    eu nu prea cred asta. cand citesc carti scrise acum sute de ani mi se pare ca nimic nu s-a schimbat in om, si nici varsta crizelor nu s-a modificat.

    Reply
  2. Versus

    Vad o oarecare tenta de pesimism aici. Nu inteleg de ce oare, daca descoperi un adevar, trebuie sa fie neaparat rece/greu de suportat. Adevarul, relativ cum este, are la baza o logica frumoasa…la fel ca rezolvarea unei probleme matematice. Viata pentru multi ce este? O problema (de matematica) in care te uiti la ea, si iti spui un rezultat in cap si te bucuri ca ai gasit rezultatul. Mai apare cate cineva care spune un alt rezultat, te bosumflezi ca ai trait in deceptie si mergi cu acela. Si tot asa. Parca ar fi mai bine sa incercam sa rezolvam problema aia, si o sa ne dam seama ca nu suntem nici buricul pamantului, dar nici un fir de nisip. Ci ca suntem noi. Iar ceea ce suntem numai noi putem decide si nimeni si nimic altceva.
    Numai bine, ne mai auzim.

    Reply
  3. sunhunter Post author

    “dezvrajirea isi editeaza povestile sale nemuritoare la capatul carora aflam pur si simplu ca lumea “adevarata” (nu cea filtrata printr-o cultura ce-si traieste acum ultimile clipe) este reglata pe frecventa emotiilor noastre. Pentru ca traim in interiorul unei fabule”
    Ce poate fi mai optimist decat atat? Ce poate fi mai linistitor decat sentimentul ca traim intr-un univers “cald”?

    Reply
  4. z.wilde

    “Si, ceea ce este mai important, desacralizeara (aparenta la nivel general) exporta mitologiile sale, dezvrajirea isi editeaza povestile sale nemuritoare la capatul carora aflam pur si simplu ca lumea “adevarata” (nu cea filtrata printr-o cultura ce-si traieste acum ultimile clipe) este reglata pe frecventa emotiilor noastre. Pentru ca traim in interiorul unei fabule.”

    ..si/sau incepem sa vedem capacitatea noastra de-a ajusta “lumea adevarata” la emotiile, dorintele si orizonturile noastre. Pentru ca Dumnezeu l-a eliberat pe sarpe si Eva l-a eliberat pe Adam. Pentru ca dorinta are doi parinti. Iar cultura a fost si va fi intotdeauna sclavul dorintei neimplinite, de aici si moartea ei “prematura” in fata altor dorinte acum (aparent) mai accesibile ca oricand. Si tu duci o lupta cu tine, si din (ne)fericire doar cu martori poti sa te declari invingator. Viva la pizda!

    Reply
  5. Oana

    Inca plang cand ma gandesc ca bunica mea va muri. Nu stiu de ce, cred ca e un fel de psihoza. Ea nu a murit, dar toti mor pana la urma, iar eu o plang din timp. Nu stiu daca e o tampenie sau nu, dar e o realitate.
    Si eu am doze din astea de pesimism. Uneori ma intrebam la ce buna scoala, la ce bun sa tot asimilezi, cand oricum mori. Inca ma mai intreb, dar imi place sa asimilez, sa invat de la altii. Dar ma intreb la ce imi vor folosi toate astea dupa ce voi muri. Pana una alta, traim. Iar asta presupune o lupta continua. Ce am putea face altceva?

    Reply
    1. andree_inhosa

      RT @adrianciubotaru: Mă simt antrenat să fiu politicos şi docil faţă de brandurile care se interpun între mine şi angoasele mele: http:/ …

      Reply
  6. Pingback: Tweets that mention Trăim în interiorul unei fabule | Adrian Ciubotaru -- Topsy.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.