Dacă e prea mare efortul, spală pentru câteva zile doar un dinte. Apoi spală doi dinți pentru alte câteva zile. Povestea spune că nimeni nu va apuca să spele doar cinci dinți. Obiceiul va fi deja creat și te vei trezi că vei spăla toți dinții. Vei ajunge, abia acum folosesc expresia în forma ei obișnuită, să te speli pe dinți.

Sună un client, doar un client. Asta e ținta: să suni doar un client. În curând, după ce obiceiul va fi format (să pună mâna pe telefon și să sună un străin), agentul de vânzări va putea să sune zilnic zeci de clienți.
Scrie doar un rând. În fiecare zi, scrie doar un rând. După un timp, obiceiul se va forma și vei putea să scrii zilnic mult mai mult decât un rând.

E o tactică care are în spate ideea că efortul cel mai mare – atunci când te apuci de ceva nou – îl vei simți doar început. După ce treci de primul dinte, primul client și primul rând scris, efortul scade, apoi devine automat și nu-l mai simți. Felicitări, ai un nou obicei!

Care este miza unui obicei?
Orice abilitate pe care ți-o dorești este în strânsă legătură cu formarea de noi obiceiuri. Să înveți o limbă străină, să alergi un maraton, să înveți să cânți la un instrument.
Skill acquisition is about habits. Prin urmare, orice îmbunătățire pe care vrei să o aduci propriei vieți este în strânsă legătură cu formarea de noi obiceiuri.

De ce sunt puternice obiceiurile?
Când citești că repetiția e mama învățăturii, înțelegi de fapt că obiceurile oferă calea către performanță. Orice sportiv, se antrenează și repetă de o mie de ori aceleași mișcări. Când mișcările devin automate performanța e aproape. Se transformă în reflex, le faci inconștient și le faci rapid.
La acest nivel, miza nu mai este voința pe care ai depășit-o deja de la primul dinte, miza este performanța.

Un scriitor nu se va plânge niciodată că îi este greu să se așeze la masă pentru a scrie (a făcut-o de o mie de ori, și-a creat deja obiceiul). În schimb, se va plânge că, deși se așază, nu are inspirație și simte că nu e creativ. Nu mai are inspirație.
Un sportiv nu se plânge niciodată că îi este greu să intre pe teren (și-a creat deja obiceiul acesta). Miza a devenit performanța.

În orice domeniu ai privi, performanța e legată de formarea unor obiceiuri care – văzute din afară – par extrem de banale. Să te așezi la o masă, să tragi la poartă de zeci de mii de ori sau să faci mii și mii de lungimi de bazin.

Un obicei e modul prin care creierul uman învață să consume cât mai puțină energie pentru o anumită activitate. Prin repetiție, orice act care la început are nevoie de voință (efort conștient) este trecut la nivelul inconștient unde se consumă mai puțină energie pentru același rezultat.

Când o activitate se repetă, legăturile dintre neuroni se reconfigurează și nu-și mai intermediază activitatea prin conștient. Creierul se prinde și-ți va oferi același rezultat cu mai puțin efort.
Prețul plătit: activitatea devine automată și trece la nivelul inconștientului.

Joacă tenis de câmp cu cineva mai bun decât tine și, dacă vrei să-i strici jocul, întrebă-l cum face de servește atât de bine. Va deveni conștient de propriile mișcări și va servi mai prost.
Va servi din nou bine doar atunci când va uita cum servește.

Laudă pe cineva și va deveni mai conștient de sine (“eu chiar sunt bun”) și va face numai prostii. Din acest motiv, laudele stânjenesc și bruiază (chinezii chiar recomandă să-ți lauzi doar dușmanii). Practic, îl obligi pe celălalt să fie conștient de un aspect asupra căruia – pentru a fi bun – celălalt nu trebuie să fie conștient.

Sunt conștient că sunt bun, dar nu știu cum de-mi iese. E fraza pe care oricine care a făcut performanță într-un domeniu ți-o poate spune. A muncit mult, a repetat mult, s-a antrenat mult, dar “cum de le iese în momentul când fac performanță” a trecut deja la nivelul inconștientului.
Modestia de aici vine: mi-a ieșit, dar nu ști cum.

În afara energiei, prin obiceiuri, prin automatizarea unor comportamente, creierul învață cum să gestioneze cealaltă resursă importantă: timpul.
O activitate transformată în reflex consumă mai puțin timp. A devenit automată și, drept rezultat, o faci mai repede.

Orice proces de automatizare are legătură cu unitatea de timp în care o anumită acțiune este efectuată. Consumi mai puțină energie și câștigi timp este mesajul simplu al oricărui obicei.

Pentru a eficientiza o acțiune care se repetă creierul o face din ce în ce mai ușoară (prin crearea de noi legături neuronale) și o trimite la nivelul inconștientului. Problema este că orice acțiune care se repetă este tratată la fel. Indiferent că rezultatul este o cale către performanță sau începutul unui obicei prost sau al unei dependențe.

Începi un joc nou pe calculator care la început e dificil (trebuie să înveți regulile, să-ți dezvolți niște reflexe). Următorul lucru pe care-l știi este că te-ai obișnuit, ți-ai creat niște reflexe, devii mai bun (iar creierul îți recompensează chimic această senzație) și ți-ai creat deja o dependență.
Diferența constă în obiceiurile pe care ți le creezi.

Mare diferență între succesul unora și insuccesul altora nu stă în lucruri mărețe (cum este geniul sau anumite abilități înnăscute). Diferența stă în acele mici obiceiuri pe care unii oameni aleg să și le cultive. Dacă nu vezi acest mic detaliu, nu vei ințelege de ce oamenii de succes vorbesc prin interviuri și prin cărți despre discplină. Disciplină pe care și-au creat-o cu ajutorul unor obiceiuri.
Prin urmare, spune-mi ce obiceuri ai ca să știu cine ești.

Japonezii au o vorbă frumoasă în această direcție: don’t study, get use to it.

Despre cum poți scăpa de niște obiceiuri vechi (pe care nu ți le mai dorești) am citit într-o carte bună: The Power of Habit. Eu n-am apucat să scriu despre ea, dar găsești o recenzie bună aici.

Dacă pare simplu, află că nu e, dar poate deveni. Efortul cel mai mare îl depui atunci când speli doar dinte. Cu timpul, efortul scade și lucrurile bune de mai târziu chiar vor veni de la sine.