Scriu aceste rânduri gândindu-mă că puțini sunt acei bloggeri care și-au atras mai multă antipatie din partea haterilor decât persoana lui Adrian Ciubotaru. Anul acesta se vor face 7 ani de când am blog și, de-a lungul traseului meu, am întâlnit atât de multă ură şi invidie încât singura concluzie logică ar fi fost că sunt vinovat de cele mai abjecte crime.

Când gesturile tale (proiectele, articolele, gândurile) devin publice este firesc să atragi o doză de antipatie din partea multor persoane. Desigur, de la un anumit nivel încolo te obişnuieşti, însă rămâne întrebarea de unde până unde?

Ştiu destui colegi de blogosferă care îşi au partea lor decentă de hateri, însă în cazul meu lucrurile au stat cel puţin ciudat. N-am scris despre subiecte controversate, n-am avut un discurs agresiv, n-am stârnit niciodată cuibul de viespi, am avut câteva proiecte la locul lor, am defectele mele (dar ce monstru pot fi?) şi, totuşi, am întâlnit indivizi – cel puţin virtual – care te urăsc din tot sufletul, oameni pe care i-ai indispus enorm prin simplul fapt că exişti.

După ce te cauți prin buzunare, concluzia este simplă: indiferent ce faci, indiferent cum ești, va exista întotdeauna un grup veșnic nemulțumit de tine, vei întâlni întotdeauna oameni care pur și simplu nu te suportă. Oameni pe care, oricum ai întoarce-o cu argumente raționale sau emoționale, nu vei reuși niciodată să îi câștigi de partea ta sau, cel puțin, să îi faci indiferenți.

Dacă duci concluzia mai departe, observi că acești oameni nu te înjură doar pe tine, nu au ceva de împărțit doar cu tine. Sunt hateri de cursă lungă, iar mare parte din discursul lor le constituie ura și înjurăturile îndreptate către ceilalți.

În ultimul an, de pe această baricadă, lucrurile au fost duse mai departe. Oamenii care și-au arătat aceleași reflexe de hateri au început să se găsească unii pe alții, au început să dezvolte comportamente de haită și au scris chiar și un manifest.

Dacă te uiți mai atent la acest gen de oameni, vei observa că nu urmăresc o carieră în online, nu au mize pe termen lung, nu doresc să câștige bani cu propriul blog și nu își însușesc criterii de branding personal. Majoritatea se distrează (nu urăsc în mod autentic), uneori, de ce să nu o recunoaștem, mai nimeresc și adevărul, per total ies în pierdere, iar miza acțiunilor lor va fi întotdeauna una marginală.

Cineva care te înjură în mod constant investește mai mult efort și timp decât vei acorda tu – cel înjurat – acestei interacțiuni pe care tu nu ai inițiat-o și nici nu ți-o dorești. Ai de-a face cu oameni care îți oferă, fără să te întrebe, timpul și atenția lor, iar în această ecuație ei vor fi mereu cei care au investit mai mult. Ei vor fi mereu cei care știu mai multe despre tine decât știi despre ei, iar din această asimetrie nu pot scăpa.

Această asimetrie (e frustrant ca altul că îți acorde mai multă importanță decât ești tu dispus să îi acorzi) generează în mod constant nemulțumire și deja avem de-a face cu un cerc vicios. La Mulți Ani:)