Presupozitia de la care plec in acest text este simpla: toti interpretam totul in orice moment. Cu alte cuvinte, nimic din ce ajunge la noi nu ramane nefiltrat. Din acest motiv este greu sa estimam cat ar valora concret o carte ce ne este draga, care ar fi diferenta intre un frate mai mic si un simplu copil de pe strada sau care ar fi diferenta intre o banca dintr-un parc si banca pe care ne-am sarutat pentru prima oara; Astfel, fiecare din noi acordam lucrurilor o plus-valoare emotionala si simbolica ce depaseste valoarea strict-functionala (obiectiva) a obiectului in sine.
Aceasta plus-valoare este o aura umana a obiectelor ce nu exista in absolut. In absolut, toate pisicile sunt la fel, in absolut, sanii unei femei sunt niste imense glande sudoripare. In absolut (independenta de experienta), actul sexual este o imensa risipa de energie psihica si fizica.
In acest fel, daca orice perceptie este o interpretare si, daca orice interpretare este valida sau nevalida (in functie de sistemul de referinta ce se dovedeste a fi un construct cultural la urma urmei), se poate concluziona ca mintea umana este un mare si interesant generator de iluzii?
Acum cateva luni m-am certat cu Romeo pornind de la aceasta idee. Exemplu pe care l-am scos la inaintare n-a fost cel mai reusit, insa cel putin a ridicat o problema (sau a creat iluzia valorii acestei probleme). Astfel, un taran se duce la targ sa-si vanda vaca. Dorinta lui este sa scoata un pret bun pe ea si automat isi supraliciteaza emotional animalul (care arata mai bine decat celelale vaci expuse, care e mai bine hranita si da mai mult lapte). Asta e o supra-valoare. A doua supra-valoare vine de la potentialul cumparator. Interesul acestuia este sa prinda un pret cat mai mic pe o vaca cat mai… darnica. Din perspectiva taranului care vinde vaca lui nu e una din zecile de vaci din targ. El insusi a crescut-o, a ingrijit-o si a muls-o. Pretul cerut pe ea automat va incerca sa rascumpere valoarea simbolica a acestui atasament. De asemenea, din perspectiva cumparatorului, vaca este una din multele vaci din targ, este o statistica, este o minus-valoare de care el trebuie sa se convinga pentru a nu se pacali la bani. E un simplu scenariu de vanzare-cumparare in care se intalnesc doua sisteme de interpretare.
Acest lucru se observa si la scara mai larga si… moderna. Cumparam lucruri in functie de un filtru emotional (ce nu judeca deloc pe baza functionalitatii) si platim plus-valoarea simbolica a unui brand sau a unei categorii de produse. Alegand Nokia, nu aleg doar un telefon functional (de la care se poate vorbi), nu aleg doar niste optiuni in plus, ci aleg sa platesc atasamentul meu fata de brandul Nokia, aleg iluzia unei imagini sociale oferite de posesia unui produs Nokia, aleg sa-mi autovalidez plus-valoarea pe care cultural am dobandit-o in diverse moduri (doi prieteni ce acum cativa ani au laudat destul de convingator brandul Nokia, posesia anterioara a catorva modele precedente din aceeasi marca etc). Daca de maine as fi fortat sa lucrez cu un telefon Sony-Ericsson (la fel de sau chiar mai performant), cu siguranta n-ar fi acelasi lucru.
Nu e un secret cat de mare este procentul pe care promovarea unui produs il cantareste la pretul acelui produs. Nu e suficient sa lansezi o chestie noua si functionala, daca nu te straduiesti sa educi un tip de perceptie premargatoare achizitionarii acelei chestii.
Revenind, atata timp cat actul de interpretare nu va disparea, nu va disparea nici advertising-ul. Atata timp cat nu va disparea plus-valorea pe care o acordam lucrurilor si persoanelor din jurul nostru, nu vor disparea nici iluziile. Le numesc iluzii in virtutea simplului fapt ca nu raman constante in functie de sistemul de referinta ales. In fapt, ce ramane constant?
Iti pot vinde o carte despre fenomenologie nepaleza, daca in prealabil nu promovez importanta acestei fenomenologii? E o carte buna, bine documentata si bine scrisa, insa daca nu am creat plus-valorea problemei, ce folos?
orice prezentare a unei idei este o vanzare, si orice vanzare e o negociere
in negociere, ideea de baza este cat de mult imi foloseste, ce puzzle pot eu sa construiesc
… cu fenomenologia nepaleza?
Mihai, daca orice prezentare a unei idei este o vanzare, Faust este poveste bine promovata, un act de marketing reusit. Daca orice vanzare este o negociere, atunci (sarind vreo 2-3 premise) intre doi indragostiti automat se regleaza un joc de forte. Daca orice idee contine o nota de persuasiune, atunci orice act de cultura este consecinta unei manipulari. Si totusi, de ce suna atat de neacceptat aceste idei? Doar pentru ca forteaza unele prejudecati frumoase cu care suntem imbibati?
oare de ce si atunci cand iti educi copilul, nu sunt de ajuns prejudecatile frumoase; ci trebuie sa stii sa ii vinzi cu succes, el sa cumpere ceea ce ii spui spre binele lui?
hmm… stii… si interactionalismul simbolic spune ca noi operam cu simboluri in permanenta… cu alte cuvinte interpretam in permanenta… Bine, interactionalismul simbolic mai spune multe, printre care si faptul ca noi suntem ceea ce suntem numai prin prisma celorlati, prin interactiunea cu ceilalti… bla, bla, bla…
Bon, acum revenind la vaca taranului, faza e ca noi adaugam pentru orice lucru cu care interactionam o valoare simbolica… fie ea buna, fie ea rea. Cred ca de aceea am “inventat” si morala/etica… pentru ca pur si simplu gandim in termeni de bun si rau. Anyway… faza e ca indiferent cum, pe o piata competitiva acel om nu ia mai mult decat valoarea vacii. Singura modalitate de a ciupi un ban in plus este charisma sa… de a exprima faptul ca a crescut-o cu mana lui si sa-si laude marfa.
Advertisingul cred ca a stiut de la bun inceput sa speculeze ceva… stii… ca si in freudo-marxism… stii ce spune nu? faptul ca publicitatea si advertisingul au stiut sa speculeze nevoile si dorintele individului, au stiut faptul ca acesta se ataseaza de lucruri marunte si mai mult, omul vrea in permanenta mai mult. Bine, freudo-marxismul combate rau advertisingul… dar ideea asta este… muncesti pentru ca sa-ti iei tot ceea ce tipu’ din reclama zice ca este bun.
Este un cerc vicios Adi si acum nu dau vina pe advertising… dar omul este in asa fel creat incat sa aiba nevoi/dorinte (Freud) si sa se ataseze emotional de unele lucruri + sa confere un simbol pentru fiecare lucru din viata de zi cu zi…
Vrei sa spui ca pentru mine o pereche de blugi este acelasi lucru ca pentru tine? cu singuranta nu!
cheers!
Sal’tare
Io unul sunt unul din cei acre accepta plus-valoarea. E interesant sa ai totusi sisteme de referita la care sa te raportezi. Adik telefoanele pe care le vad le judec in raport cu Nokia al meu sau blue-jeans-ii tai sai ai lui ii judec in raport ci ceea ce port eu si tot asa. La feel de adevarat este ca din cand in cand tre sa mai cutremuram sistemul de referinta si sa vedem daca nu cumva unele din valorile de acolo ar trebui inlocuite cu altceva. Asat asa e ! Plus ca din cand in cand tre’ sa mai si spunem NU advertisingului (macar pt o clipa si sa vedem cum este).
Andrei… 😉
Stimabile,
Ca un om cu oarecare inclinatie spre literatura, ca un epigon pana la urma, m-am aplecat cu oarece interes catre fenomenul blogurilor. Modul in care imi imaginam eu ca se desfasoara acest curent care s-a vrut la fel de underground pe cat literar, spontan, diaristic sau mai stiu eu ce, este insa spulberat uneori de experienta esuata de a intalni anumite texte non-texte. Imi inchipuiam ca blogurile sunt expresia unui proces viu in care scriitori anonimi interactioneaza unii cu altii pentru a atinge acel manifestarii prin scris care sa vina natural fiintei umane, ca si cum ar fi atins un nou stadiu de evolutie, ca si cum de acum inainte scrisul va fi devenit o forma fireasca, o necesitate. Ma ingrozeau acele zile din redactie in care imi soseau texte scrise cu chin, nepotrivite, cu paragrafe neacordate intre ele. Imi inchipuiam ca blogurile au plasat pe fiindul scriind dincolo de marile aporii si antagonisme care schilodesc scrisul. Insa m-am inselat. Dumneavoastra vorbiti cu atata lejeritate despre plus valoare de parca termenul asta nu ar fi fost deja adjudecat unei alte seminificatii, de parca n-ar avea deja un uz rodat de multa vreme in textele de economie, teorie politica si filosofie. Imi inchipui ca nu ati avut prea multe contacte cu vreunul dintre aceste domenii, ceea ce va rog sa apreciati, nu mi se pare ca va descalifica scriitura. Numai ca dualismele s-au intors cu ocazia asta si in cetatea blogurilor. Ceea ce imi inchipuiam a fi o reduta a libertatii interioare de expresie, redevine acelasi desert al starii de spleen in fata foii albe, din care esecul scriitoricesc pleaca de cele mai multe ori, si care face ca textul reusit safie doar o exceptie.
Va rog sa nu publicati textul acesta cu plus-valoarea decat in pragul unei catastrofe mondiale cand oricum nu va va mai citi nimeni.
Cu stima.
draga ctp, bine pa!:)
coane,
de unde plus-valoare frate, te’ai oprit din povestea cu vaca chiar unde era zazania: daca eu cresc vaca si vreau s’o vand cu cat imi inchipui eu, iar tu vii la statistica, ok, negociem. Da subiectu’ era ca vine un al treilea care zice: ba, iti cumpar io vaca dac’o lasi mai ieftin, dupa care se’ce la ala cu statistica si’i da’ cu carisma pana castiga si el un ban.
ce neglijati voi, si tu, si comentatorii tai verzi, e *lipsa de rost a celui d’al treilea*, creatorul de *non-valoare* nu de plus-valoare, disperat fiind ca n’are nici vaca, nici bani s’o cumpere, da’ matzu’ lui ii da la fel de lucru.
sigur ca totu’i interpretare cand e vorba de ceva in care omu’ se petrece. tocmai d’aia, pt. ca’i un lucru atat de uman, n’au ce cata “specialisti” in interpretare si numai in interpretare; cu alte cuvinte advertisti.
ca ne facem iluzii fiecare’n parte aia e, e wired; da’ aia care’s gata sa le si comercializeze is in cea mai jalnica stare omeneasca pe care mi’o pot inchipui.
advertistii cred ca daca misca cu viteza cu care li se plimba imaginile la TV, se scot, isi fac un rost. deocamdata la 1 din 100 le merge. da’ trece si moda asta, s’al dracu’ sa fiu d’o sa va dau macar o coaja de cartof nespalata pe gratis. si daca eu spun asa acuma, peste 10 ani faceti bine sa va pricepeti la ceva c’or sa va lase s’ailalti muritori de foame.
advertisti din toate tarile, s’aveti in vedere ca altii’si vad de treaba’n timpu’ asta 😉
gargarismu’ nu’i plus valoare e non-valoare.
si mai ziceam ca:
un advertist vinde interpretari.
o consecinta e ca cei carora le vinde devin si ei specialisti in vindutu’ interpretarilor, si competitia o sa fie atat de mare c’o sa va calcati in picioare.
alternativa e ca, la fiecare vanzare apare un creier spalat in plus. in cele din urma si cumparatorii si vanzatorii de interpretari or sa stea in acelasi, sa zicem, in autobuz, in picioare; or sa’mparta acelasi spatiu “cultural”. e ca si cum ai dormi cu porcu pe care tu l’ai taiat.
la urma urmei, n’auziti bre un hohot cat malu’ cand vorbiti de branduri? rad io acuma de voi, da’ maine or sa va rada si curcile. o sa va felicitati ca n’ati ajuns dreak si pe hartie.
bre advertisti, la loz in plic castiga totdeauna altu’.
cheap tramadol, buy tramadol, tramadol, cheapest tramadol, 50 mg tramadol
asta’i interpretarea unui disperat care stie ca tramadolu’i mai hot decat nokia
si inca:
When she heard unshackled patch, she incontestable parishilton poster carillon in.
cu un url spre nu’s ce cuc de vanzare.
advertisti, trece vremea si voi tot acolo.
revin cu exemplul meu din seara cu pricina:
Un taietor de lemne taie lemne in padure.
Vine unul, sa-l numim Icnitorul, se aseaza pe-un butuc si, la fiecare lovitura a taietorului, icneste din rarunchi.
La sfarsit, Taietorul isi ia banii. Icnitorul vrea partea lui, ca doar a icnit, deci a ajutat.
Judecatorul la care ajung (Nastratin Hogea sau unul ca el) ia punga cu bani si o scutura: clinchetul aferent i se cuvine celui care a icnit, banii celui care a transpirat.
p.s. teama mi-e, la fel de stimabile ctp, ca va contopiti de minune cu fiinta bloggerinda cand suferiti atat de amarnic de dezamagire…