Am de multe ori impresia – verificată în nenumărate situații – că cei de lângă noi nu duc lipsă de idei bune. Această veste este îmbucurătoare atât pentru stima de sine a fiecăruia, cât și pentru piața de idei existentă în jurul nostru. E suficient să întrebi în stânga și în dreapta și cu siguranță obții câteva idei bune.

Lucrul mai puțin îmbucurător este faptul că foarte puțini oameni sunt dornici să lupte pentru aceste idei, sunt capabili să și le asume. România este o țară bogată în idei bune şi săracă în oameni dornici să lupte pentru ele. La final, observăm că ideile care ajung să fie puse în practică nu sunt cele mai bune dintre cele mai bune, sunt pur şi simplu acelea care au fost împinse în față de oamenii cei mai motivați.

Fără cineva care să se lupte în numele ei, o idee bună rămâne suspendată în spațiul lucrurilor care ar putea să se întâmple, băltește în aria posibilităților neîmplinite fără șansa de a produce o schimbare în viețile celorlalți.

În multe organizații care se respectă, în cadrul sesiunilor de brainstorming, ideile bune care au câștig de cauză sunt cele care au puterea de convingere împrumutată din entuziasmul celor care le-au emis. O idee bună care nu este împinsă în față cu pasiunea aferentă punerii ei în practică devine o idee proastă care nu animă pe nimeni. Dacă tu însuți nu te lupți pentru propria idee, nu te poți aștepta de la ceilalți să o crediteze drept o idee bună.

Astfel, dincolo de ingredientul necesar al unei idei bune (găsirea unei soluții, rezolvarea unei probleme), este nevoie de pasiune, entuziasm și convingere. Piața de idei nu este constituită din suma acestora, ci din competiția pasiunilor și a poveștilor din spatele ideilor, din cursa oamenilor pasionați de a le pune în practică.

Calea de la o ideea ta la convingerea mea trece prin pasiunea pe care reuşeşti să o așezi la temelia ideii.