O roabă plină de responsabilitate socială

0 Flares 0 Flares ×

În ultimul timp mă gândesc din ce în ce mai serios la comunitatea din jurul meu în termeni de personal social responsability. Ce pot eu oferi celorlalţi, cum pot contribui la bunăstarea celor din vecinătatea mea apropiată?
Cum pot dărui celor din jur fără să fiu suspectat că generozitatea mea urmăreşte doar traseul brandingului personal? Chiar şi dacă aş fi suspectat, cât de mult poate să conteze?

A face ceva pentru ceilalţi, a dărui ceva cuiva îţi creşte nivelul de sens. Un act de voluntariat îţi oferă un sens nou şi sănătos vieţii tale. Dacă te simţi căzut, a te implica voluntar într-un proiect este cel mai pertinent lucru pe care-l poţi face. Uneori poate fi cea mai la îndemână şi cea mai simplă soluţie.

Imaginează-ţi un muncitor în construcţii. Munceşte de câteva săptămâni la casa de la capătul străzii, iar într-o zi, plictisindu-se, se gândeşte c-ar putea căra cu roaba oameni. Cineva îi spune în glumă să lase un anunţ, iar în câteva zile, câteva foi A4 pot fi citite pe stalpurile de pe stradă. Anunţul e simplu. În fiecare zi, la amiază, el va căra cu roaba pe oricine. Mergi pe stradă, vezi un anunţ care spune că poţi fi cărat gratis cu roaba şi primul tău gând va fi de ce nu?

Câtă terapie se poate ascunde într-o plimbare cu roaba?

Un al doilea muncitor se gândeşte să treacă strada cărând bătrâni în spinare. Lasă un anunţ şi el în care spune că în fiecare zi, la amiază, îşi oferă serviciile de cărător în spate. Preferabil, pensionari. Preferabil, tineri. Preferabil, domnişoare. Preferabil, yuppies and rednecks.

Plimbă oamenii din jurul tău cu roaba, dacă sunt prea grei, plimbă-i cu căruciorul, plimbă-i cu sania, cară-i în cârcă. Joacă-te de-a voluntariatul, joacă-te de-a căratul în spinare.

Ludicul te poate salva pe tine, ludicul îi poate salva şi pe ceilalţi.
Doreşte cineva o roabă?

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

12 thoughts on “O roabă plină de responsabilitate socială

  1. ioana

    cand eram mica, bunicul ma mai ducea cu roaba prin gradina lor dintr un sat frumos. era fain ca nu se chinuia sa o faca, nu obosea si nici nu-l durea spatele. o facea simplu, de dragul nostru. cam asa roaba vreau eu – sa-mi fie drag de my personal social responsability.

    Reply
  2. Liviu

    @Adrian: cu totul offtopic si mii de scuze pentru indrazneala: nu ma cunosti, nu te cunosc (personal) dar te citesc si te admir. As avea o mare rugaminte la tine, ca absolvent de filosofie. Am ceva de tradus din engleza si am intalnit termenul de “stret philosophers”. Intuiesc ca se refera la o anumita categorie de filosofi si nu s-ar traduce pur si simplu “filosofi de strada”. Ai idee despre ce ar putea fi vorba? Iti multumesc anticipat pentru raspuns.

    Reply
  3. Pingback: “Mă doare în cot” « Alex Ciotir

  4. jez

    Mircea Popescu

    sa te duca cineva cu roaba iti poate crea o senzatie atat de “high”, incat sa uiti de poveri fie si numai pentru cateva clipe, sau macar sa ai senzatia ca dracu nu e chiar atat de negru. dar pentru asta trebuie sa iti placa sa te joci, sa fii putin copil, sau sa fii putin nebun, ca sa te lasi purtat…orice lucru nastrusnic te sustrage si (te) rupe putin (din) ritmul acesta usor incrancenat al vietii… 😉
    way to go, Ciubotaru!!

    Reply
  5. atentie

    da, ne place sa ne simtim copii cateodata, sa respiram libertate. mie imi place sa ma dau in leagan si o fac de cate ori am ocazia. ne-am indepartat de natural si acum cand avem ocazia sa fim naturali ni se pare ceva atat de…”nastrusnic”(jez). omul a uitat sa fie om.

    Reply
  6. Chichi

    Bună dimineaţa. există mai multe tipuri de roabe, dintre care unele sunt foarte politicoase şi o dată ce le dai voie, se folosesc de tine în aşa fel încât nici nu îţi dai seama. eu îmi cer scuze când trântesc o uşă…
    uite, mergi la nenii ăştia şi ajută-i să îşi treacă străzile: http://boinc.berkeley.edu/

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.