O lecție de Paște

0 Flares 0 Flares ×

PS
Dincolo de activitățile tradiționale de Paște, mi-am luat timp pentru a termina o carte extraordinară. Văzusem Hotel Rwanda, însă povestea adevărată care a inspirat filmul – An Ordinary Man scrisă de Paul Rusesabagina – mi-a luminat aceste sărbători.

Nu știi ce să admiri mai întâi: modestia unui om care nu se consideră erou (“I was a hotel manager doing his job”, repetă adeseori în carte), meditațiile sale fără parfum moralist în urma genocidului din Rwanda, scriitura savuroasă sau modelul pe care acest om îl lasă în urmă pentru generațiile viitoare.

Paul Rusesabagina a adăpostit 1.268 de oameni timp de două luni în hotelul la care era manager folosindu-și relațiile, determinarea și cuvintele pentru a le salva viețile în contextul unui genocid în care aproximativ 800.000 de oameni au fost măcelăriți într-o 100 de zile. Adică în jur de 5 vieți pe minut. Paul a salvat 1.268 de vieți, adică echivalentul a patru ore din cele 100 de zile ale genocidului în urma căruia un milion de copii au rămas fără părinți (enfants du mauvais souvenir).

Într-o țară cât patru județe, numită uneori Elveția Africii pentru caracterul sau liniștit, aproape un milion de oameni au fost omorâți (pe motive etnice) în câteva luni. Totul sub privirile unui misiuni militare ONU staționate în Rwanda, totul sub lupa mediatică a mass mediei internaționale și totul în indiferența marilor puteri care au ezitat să întervină.

Genocidul a durat din aprilie până în iulie 1994, mulți dintre arhitecții săi au fost judecați și condamnați, Paul s-a mutat într-un final cu familia sa în Belgia (unde trăiește și acum), iar Rwanda a fost împânzită de monumente sub deviza Never Again. Multe din problemele care au dat naștere atrocităților nu s-au rezolvat şi mai este un drum lung de parcurs.

Citind această carte, am fost martorul la încăpăţânarea cu care cineva a crezut în oameni, deşi avea destule dovezi care îi indicau contrariul. Dovezi privind răutatea celor din jur găsim cu uşurinţă şi de multe ori ne complacem să credem că sunt singura realitate, însă, dincolo de aparenţe și contexte, rămâne credința în oameni, singura care poate duce lucrurile mai departe.

Una din lecțiile aceste cărți este ideea că atunci când îți pierzi credința în oameni, îți pierzi propria umanitate, iar aceasta este o valoare care trebuie probată în fiecare zi.

People are never completely good or completely evil. And in order to fight evil you sometimes have to keep evil people in your orbit. Even the worst among them have their soft side, and if you can find and play with that part of them you can accomplish a great deal of good. In a era of extremism you can never afford to be an extremist yourself.

Facts are almost irrelevant to most people. We make a decision based on emotion and the justify them later with whatever fact we can scrounge up in our defense. […] “Reason” is usually an afterthought, nothing more that a cover story for the feelings inside.

The individual’s most potent weapon is a stubborn belief in the triumph of common decency.

Whoever does not talk to his father never knows what his grandfather said.

Even the best of us can be slaves to our self-regard.

There is a saying in Rwanda: “Every man has a secret corner of his mind that nobody will ever know.”

Human beings were designed to live sanely and sanity always returns.

“Happiness, too, is inevitable.” (Albert Camus)

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

Leave a Reply

Your email address will not be published.