O idee plină de mitologie

0 Flares 0 Flares ×

Grégoire de Tours, care îşi scria “istoriile” pe la sfârsitul secolului al VI-lea, nu menţionează nicăieri despre căderea Imperiului Roman, iar în plus nici nu pomeneşte despre faptul c-ar fi existat o “lume antică” diferită de a sa. Printre cei care au trăit în vremea aceea nu era deloc clar că Imperiul Roman aparţinea trecutului.”

Studii recente de istorie deconstruiesc din ce in ce mai credibil ideea clasică a decăderii Imperiului Roman si lovitura finală primită de Imperiul Roman de Apus in 476 – considerată formal despre data finală a Antichităţii şi începutul Evului Mediu.

Cert este că nu a existat o ruptură între două perioade istorice, iar transformările vremii au fost mult mai lente si s-au intins pe perioada a multor secole, însă această imagine fascinantă a prăbuşirii unui imperiu, a unei lumi clasice măreţe a bântuit multi ganditori si moralişti.
Pentru istoricii creştini de mai târziu ce putea fi mai tentant decât argumentul decăderii moravurilor în lumea romană şi invaziile barbare care au prilejuit apariţia pe scena istoriei a unei noi ere, cea creştină? Ce poate fi părea mai simplu şi coerent decât imaginea unui imperiu care apune ca un soare, a unei stele care şi-a trait ciclul de viaţă şi apoi se stinge în virtutea unor implacabile legi ale istoriei?

Gânditorii Renaşterii au folosit acelaşi filtru de interpretare, iar Iluministii au continuat acelaşi model. De asemenea, în Creşterea si descreşterea Imperiului Otoman, Dimitrie Cantemir era tributar aceleiaşi imagini, aceluiaşi model moralist de-a interpreta schimbările istorice.
Abia la sfârşitul secolul XIX si inceputul secolului XX, cercetarile istorice au inceput sa nuanţeze imaginile clasice asupra căderii Imperiului Roman, asupra Evului Mediu “întunecat” şi asupra Renaşterii “luminoase”.

Deşi în cercurile de specialişti acest model moralist şi alegoric de-a interpreta istoria a căzut de mult in desuetudine, la nivelul culturii populare este încă folosita istoria în cheie pilduitoare. Toţi avem în minte imaginea prăbuşirii Imperiului Roman şi toti simţim la nivel moral ca orice mare imperiu trebuie să se prăbusească la un moment dat. Emil Cioran, de exemplu, a folosit des imaginea sucombării Imperiului Roman pentru a sugera ciclicitatea istorică şi implicit lipsa de sens a evenimentelor istorice.

În faţa provocărilor noului mileniu, al declinului demografic occidental, a crizei imobiliare americane,  a ascensiunii Chinei şi a revenirii Rusiei pe scena internatională, imaginea Americii ca un imperiu în plină decădere este din ce in ce mai tentantă. Din ce in ce mai multi analişti şi editorialişti reactivează imaginea Romei ultimelor secole, acel centrul al lumii aglomerat de barbari, invadat de practici orientale, destabilizatoare.

De ce se întâmplă acest lucru, de ce are loc această deformare lipsită de obiectivitate?

Ideea mea este ca tiparul de interpretare a acelasi ca  atunci cand ne lovim cu piciorul de o mobilă si vedem imediat incidentul drept o pedeaspsă (în virtutea unei pedepse divine sau al unui sistem universal si impersonal de compensaţie) pentru un gest gresit moral efectuat în trecutul recent. Tindem într-un mod spontan să extragem sens (mai mult decat e nevoie) din evenimente exterioare, întâmplări disparate sau din banale coincidenţe. Insăşi numirea unui fapt eveniment, întâmplare, coincidenţă este o investire prealabilă de sens, însă ideea îmi pare că rămâne.

Suntem construiţi sa trăim într-un univers coerent, iar cum acesta nu este coerent de la sine, ni-l facem noi înşine. Construim scenarii colând evenimente izolate, inventăm lanţuri cauzale şi suntem in stare să scoatem pilde si din piatră seacă.
Dacă un vecin injură un alt vecin, iar acesta din urmă moare peste cateva zile, tentaţia imediată este de-a cauta un sens care va lega cele doua evenimente. Dacă peste câteva săptămâni moare şi primul vecin, deja avem o telenovelă de supoziţii, nu-i aşa?

Poate că am exagerat pornind de la imaginea încetăţenită a prăbuşirii Imperiului Roman şi tendinţa minţii umane de-a inventa sens şi-a construi coerenţă în curgerea haotică a evenimentelor, însă voi ce părere aveţi?

A se citi: Europa în faţa oglinzii – Josep Fontana.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

10 thoughts on “O idee plină de mitologie

  1. jez

    cu totii suntem mistici din cale afara, si cand cantam paparuda invocand ploaia si cand exasperati constatam “ah, bine ca ploua taman acum. abia imi spalasem masina. asa patesc de fiecare data” (mergand pana la superstitii exasperante)

    totusi, probabil ca ai aflat ca exista un curent puternic (castiga din ce in ce mai multi “adepti” :-p) care un pic a pic new age, si care este promovat prin (considerate) comercialele filme/carti ce poarta titlul “The secret”, si care in mare ne deschide ochii asupra faptului ca realitatea ne-o cream singurei.

    mnah, acum e greu sa convingi un bomb technician ca nu are sens sa poarte aceeasi camasa nespalata de multa vreme, dar aducatoare de noroc. (in ziua cand pleci sa dezamorsezi o bomba si reusesti, esti sigur ca asta s-a intamplat pentru ca ai plecat de acasa pornind cu dreptul, pentru ca nu ai calcat pe guri de canal, ca nu te-ai intalnit cu pisica neagra sau cu tramvaiu 13).

    iar daca ai patit-o…pai normal ca e semn divin cum ca ar trebui sa o lasi mai moale :-)) trebuie sa fie asta. altfel cum?:-)

    Reply
  2. fcb

    pai tot ce ai spus presupune:
    1. realitatea in sine este haotica
    2. incercam s-o stapanim
    3. incercam s-o stapanim dandu-i un sens (cunoscand-o)

    mie-mi pare ca toata realitatea este interpretare… ca ea in esenta ei nu poate fi cunoscuta. si paradoxal cu cat o interpretezi mai mult / bine ai sansa sa te apropii de esenta ei si in felu asta s-o stapanesti mai “cu spor”.

    misto informatia cu nenea ala din secolu sase.

    Reply
  3. vorbaretu'

    ne agatam de viata pentru ca, sa recunoastem, ne e frica de moarte (este adevarat, nu?) si o facem dand sens faptelor hazardante de care ne lovim in acesta trecere (pentru ca nu-i asa, suntem oameni intelepti cu totii, si nea Gheorghe, si nea Ion…si de sfaturile noastre au nevoie ceilati, mai ales ai tineri; apoi sa nu uitam ca “cine n-are batrani, sa-si cumpere”, nu?? etc.etc…). Sa nu uitam nici de norma, ca e morala, sociala, de drept…
    Pana la urma, cred ca ne dam importanta intr-o viata banala (cat am incerca s-o umplem noi cu fapte bune, gandiri pozitive, fengshui si d-astea si incercam sa ne justificam neputinta in fata mortii). Dam o semnificatie mortii. Filosofam… 🙂

    Reply
  4. dragos c

    Este clar ca una este disparitia Imperiului roman ca civilizatie / ca proces indelungat in timp, si alta prabusirea sa in termeni ce apartin de stiinta istorica, ce a re nevoie de date, categorii, cauze si efecte. Nici bunica nu va sesiza ca semn primul razboi mondial drept sfarsit a ceea ce a fost belle epoque. Insa un istoric, de pilda ca Stefan Zweig, da.
    In ceea ce priveste legatura cauza-efect, e o problema filozofica ce duce inapoi in timp, la Hume, Kant, chiar in budism…
    Cat despre felul cum interpretam noi anumite lucruri fara legatura, e modul nostru, nu-i asa, de a intelege lumea din jur, felul nostru de a supravietui. E ceva normal.

    Reply
  5. Oana

    In primul rand, Grigorie din Tours e, cum ar veni, biograful oficial al primei dinastii france, si lucrarea sa, Gesta Francorum, e o cronica a acestei dinastii si a faptelor sale de vitejie, iar nu o sinteza istorica a perioadei respective, per-say. Mi se pare ca, in contextul asta, caderea Romei nu are nimic de-a face cu ce-l intereseaza pe el. Cat se poate de firesc sa nu mentioneze evenimentul.

    Si Fericitul Augustin, daca nu ma insel, deplange caderea Romei, dar o vede ca un gest de barbarie si nu ca pecetluirea decaderii unei civilizatii.

    Dar daca evenimentul nu e perceput intr-un anumit fel de catre contemporani, mai exact, daca pe parcurs se da un anumit sens unui eveniment, un sens pe care acesta nu l-a avut in mintile contemporanilor,asta nu inseamna ca intrepretarea istorica in general e … o adaugire conventionala ulterioara, fara rost.

    Problema sfarsitului Antichitatii e inca discutata, si e discutata de multa multa vreme. O alta ipoteza, daca e sa luam in calcul schimbare/timp, e cea a lui Henri Pirenne, care propune ca data de inceput a Evului Mediu sec VII, mai precis, leaga caderea lumii antice de invazia araba, care incepe cu acest secol. Si intr-adevar, daca e sa tinem cont de schimbarile care sunt declansate de acest proces in lumea europeana, asta ar fi o data mult mai potrivita. Lumea se schimba considerabil mai mult incepand cu secolul VII decat cu secolul V.

    Nu se poate fara interpretari, zic eu. Totul e sa fie cat se poate de obiective. Fara legaturi si fara interpretari, istoria, cel putin, ar fi o insiruire evenimentiala, statistica si fara suflet.

    Ah, iar problema sensului pe care il dam noi evenimentelor cu care nu suntem contemporani e alta problema indelung discutata, din punct de vedere al metodei de cercetare/reconstituire a istoriei. Evident ca nu e cazul sa interpretam faptele din punctul nostru de vedere, ci din al lor, cei care traiau in perioada respectiva, dar de cele mai multe ori e … foarte putin posibil. Caci, desi documentele pentru unele perioade sunt ceva mai abundente, de cele mai multe ori ele reflecta ideile si trairile unei anumite categorii sociale, unei anumite regiuni, etc.

    Reply
  6. Adrian Ciubotaru Post author

    Oana, Grigorie din Tours n-a mentionar evenimentul pentru ca n-a existat un asemenea eveniment frumos delimitat si asumat de contemporani, iar daca ar fi existat, cu siguranta l-ar fi mentionat. Istoria sa ar fi avut nevoie de un context de legitimare roman (la fel cum Vergiliu a legat intemeierea Romei de Troia).

    Decaderea Romei a fost “cantata” din primele secole ale erei noastre, insa aceasta “perceptie” nu a avut nici o legatura cu disparitia Imperiului Roman de pe prima scena istorica.

    Normal ca nu putem scapa de interpretari, insa mi s-a parut interesant de vazut in acest caz cum un tablou istoric construit a putut servi atat de multe alte idei.

    Reply
  7. amina_amelia

    Mai Dragos eu n-am inteles nimic de la tine doar idei tare sofisticate. Eu cred in liber arbitru, ca istoria o fac oamenii si ca oamenii adeseori sunt asa de orbiti de maya ca atunci cand isi vin in simtiri e prea tarziu. Daca am fi mai responsabili cu viata noastra ne-ar fi mai usor, dar fiind prea grozavi ne dormim de fapt toata viata fara sa intelegem nimic…doar categorii, structuri si alte cele.

    Reply
  8. Nae Stefan, Fac. de Stiinte Politice

    Salut,
    Viata, asa cum o vedem noi, este o structura sociala care ne ajuta sa supravietuim fara sa ne plictisim.

    Aici este site-ul unor studenti care incearca sa-i faca pe oameni sa rationeze dincolo de universul in care-si desfasoara viata de zi cu zi, dar in legatura cu el.
    Save4Tomorrow.net
    O banca de idei a studentilor si liceenilor pentru viitor.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.