Nu-mi spune adevărul, spune-mi ceva ce nu știu

23 Flares 23 Flares ×

E simplu. Lași deoparte orice urmă de simpatie și spui adevărul plat despre celălalt. Dacă celălalt este bâlbâit, spui pur și simplu “Domnule, sunteți un bâlbâit!” Dacă are nasul strâmb, vei observa cu perspicacitate că… are nasul strâmb.

Este vorba de acel tip de adevăr la prima mână pe care nu îl poate nimeni contrazice și pe care, atunci când îl rostești, ceilalți pot spune despre tine că ești răutăcios. Este vorba despre acel tip de sinceritate pe care toți o laudă, dar nimeni nu și-o dorește în jurul lui.

Există adevăruri și sincerități pe care, într-un anumit moment al evoluției tale, nu ai cum să le folosești, nu te ajută și nu te sporesc. Să luăm o situație ipotetică și ușor absurdă. Ești bâlbâit, e un defect care te afectează și pe care încerci să-l corectezi. Ai urmat câteva cursuri, faci exerciții de vorbire, dar în cadrul unei prezentări defectul este observabil. Cineva din public remarcă și te întrerupe cu acest adevăr sincer: “Ești bâlbâit”

Într-un asemenea moment, cu ce te ajută un asemenea adevăr, fie el oricât de obiectiv și sincer?

Este vorba despre acea sinceritate la care ne gândim cu toții în ideea “dacă aș fi sincer 100%, mi-am pierde toți prietenii”.

Nu fac apologia cosmeticii în relațiile umane, dar dacă ceva e la prima mână, e simplu de observat și de rostit, atunci cu siguranță e lipsit de valoare și de miză. E ușor să reflecți faptele brute, la fel cum e ușor să fii obiectiv cu oamenii pe care nu-i suporți.

Sunt adevăruri, sunt sincerități care nu reușesc să clădească legături, prietenii și iubiri tocmai pentru că toate acestea se conturează dincolo de adevăr și sinceritate. De la o anumită intensitate în sus, în cadrul relațiilor dintre oameni, adevărul devine o simplă unealtă cu care rămâi singur în ploaie.

Adevărul banal ca oglindire a realității obiective este supraestimat. Îndrăgostiții, prietenii și, mai mult, liderii adevărați nu-l folosesc pentru că miza nu este să reflecți realitatea (obiectiv utopic al romanelor din secolul XIX), ci să o modelezi, să o construiești și să o îmbogățești.

Cât de crud ar fi să te uiți la o floare și să-i spui: “Ești singură aici, pâmântul din care ai răsărit e sterp, de câteva luni, niciun strop de ploaie nu a mai căzut în zonă și, prin urmare, în mod sincer și obiectiv, îți spun că nu ai nicio șansă să înflorești?”.

23 Flares Twitter 0 Facebook 23 23 Flares ×

8 thoughts on “Nu-mi spune adevărul, spune-mi ceva ce nu știu

  1. krossfire

    Adevarurile simple si sincere sunt absolut ok, daca modul in care le invelesti este deosebit. Ii poti spune unei persoane ca e balbaita, dar intr-un mod simpatic, unul care sa o faca si pe ea si pe altii sa zambeasca (“sa razi cu mine, nu de mine” – asta ca sa repet un cliseu).

    Reply
  2. Adrian Ciubotaru Post author

    “Ii poti spune unei persoane ca e balbaita” De ce?
    Nu mă refer la a menaja sentimentele cuiva, dar care e miza să îi spui unei persoane bâlbâite că e… bâlbâită? Nu vezi aici nimic circular? Crezi că nu știe, crezi că o ajuti, crezi că astfel se generează o poveste?
    Dacă îi spui într-un mod simpatic, vorbim de altceva, transmiți o stare de spirit care e mai adevărat decât orice adevăr simplu și sincer de genul “tu ai părul negru”.

    Reply
  3. krossfire

    Exista situatii in care a spune unei persoane ca e balbaita elibereaza presiunea. De exemplu, daca tii un discurs si esti usor balbait, o glumita care sa indulceasca atmosfera (chiar daca ea spune in esenta “omul e putin balbait”) s-ar putea sa-l ajute pe cel cu problema, daca vine din locul si sub forma care trebuie.

    E la fel si in relatiile interpersonale. Daca persoana din fata ta nu a ajuns la un nivel de impacare cu propria persoana si incearca sa ascunda in mod constant un defect, poti constientiza existenta lui intr-un mod simpatic, sugerand in acelasi timp ca si tu ai propriile defecte. Cum ar spune anglofonii ”Let’s just get this out of the way…”.

    Stiu ca-s situatii speciale, dar exista.

    Reply
  4. Adrian Ciubotaru Post author

    Krossfire, înţeleg, dar în situaţiile menţionate de tine e vorba despre altceva. Despre ajutor, despre o glumă, despre un eleganţa unui cârlig retoric care disipează tensiunea.
    Apropo de asta, şi Richard Branson este dislexic, dar sunt convins că în cadrul unei discuţii cu el nu va avea nevoie să-l ajuţi cu propriul său defect:)

    Reply
  5. Cristina

    Cred ca timpul si energia (pozitiva sau negativa) investite in a spune unele adevaruri banale, a caror exprimare nu este nici benefica, nici productiva “subiectului analizat” in cauza si/sau persoanelor din jurul lui ar putea fi foarte usor de pastrat si folosit in scopuri cu adevarat benefice daca, in momentul in care ne-ar lovi acea nevoie de exprimare a unei sinceritati acute, am cantari in mod constient si cu bun-simt necesitatea acelei exprimari. Pe scurt, daca toate raspunsurile la urmatoarele intrebari subsecvente vor fi afirmative, am putea sa aruncam adevaruri sincere si banale fara sa ranim persoane si fara sa deterioram relatii

    Reply
  6. Cristina

    . 1) Este BINE ca acest adevar sa fie spus? 2) Este NECESAR ca acest adevar sa fie spus? 3) Sunt EU persoana potrivita sa faca asta? 4) Trebuie sa o fac ACUM SI AICI? Este chiar prielnic sa ne tragem prietenii in afara unui grup “select” si sa le spunem ca au un mare muc vizibil in nas.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.