Exista scriituri care au din plin calitatea de a-si plictisi proprii emitatori. Dincolo de faptul ca intr-un mod ideal textul spune/stie mai multe decat autorul, in textele intalnite zi de zi umpland pixelii monitorului nostru, cuvintele apar dintr-o frecventa mai joasa decat a autorului, incat pana si acesta s-ar plictisi citindu-se pe sine. E mult spus citindu-se pe sine, caci de cele mai multe ori, lucrurile scrise de noi insine nu spun mai multe despre noi decat stim deja.
Genul acesta de scriitura isi poarta totusi anumite sensuri autoterapeutice doar pana la limita universului discursiv propriu. Nu conteaza despre ce sau cum se scrie, conteaza mai mult curajul gestului de-a scrie in sine, de-a fi depasite propriile inhibitii, de-a fixa mai bine in amintiri intamplarile povestite. Evident, aceste lucruri nu se incadreaza in ceea ce-am fost invatati la scoala ca se ascunde sub cuvantul arta; in majoritatea cazurilor texte emise sub aceasta frecventa te intereseaza doar pe tine insuti, cel care le-ai scris.
De ce vorbesc despre aceste lucruri? Pentru ca, personal, ma intereseaza relevanta unor texte dincolo de aria temporala in care au fost scrise. Sunt unele texte despre care am iluzia ca pot fi citite in acelasi grad de actualitate mult timp dupa ce au fost scrise. Este o iluzia/speranta legitima pentru ca imi pare un pacat sa depui eforturi pentru mesaje ce imbatranesc direct proportional cu numarul accesarilor.
In critica literara, acest fenomen este numit datare. O carte, un roman dateaza atunci cand, in ciuda eventualului succes de public, isi pierde din revelanta o data cu trecerea anilor, cu trecerea generatiilor de cititori. E un gen de literatura (nu intotdeauna mediocra) intr-atat de impregnata de spiritul timpului sau incat a interesat doar o arie de cititori tintuiti intr-o epoca anume.
As da doar un exemplu: romanele lui Cezar Petrescu le gasesc incapabile de-a mai putea gasi o cale de a intercationa creativ cu un cititor al zilelor noastre. O data citite, romanele lui se ridica doar la inaltimea unui palmares de lectura, nicidecum la o frecventa la care literatura transforma in mod real cititorul.
De cealalta parte a baricadei, romanele lui Sebastian, romanele de tinerete ale lui Eliade nu dateaza, au capacitatea de-a ridica intrebari ce te privesc si pe tine insuti, cel care, daca ai duce mouse-ul in drepta jos a monitorului, ai vedea inscrisa o data adaugata cu cateva decenii peste anii in care aceste carti au fost scrise.
Cu acelasi sens si cu multe si nestiute nuante exista si cuvantul evergreen. L-am aflat dintr-o discutie cu Bobby si pare foarte bine ancorat intr-un mod de diagnosticare a content-ului pe diferite pagini si bloguri. O insemnare despre o stire nu este evergreen (decat in rare cazuri), un comentariu despre un eveniment local, o recomandare, un atac la persoana sau o calomnie. Personal, nu cred ca sub aceasta eticheta s-ar ascunde nici majoritatea filmuletelor, dedicatiilor, povestilor cotidiene intalnite in acest mediu.
In schimb, un review, o cronica de carte, un eseu despre un anumit subiect, o incercare inspirata de literatura poate deveni evergreen content, poate interesa vizitatorii site-ului tau si dupa ani de zile de la data la care au fost scrise.
Cea mai mare parte din continut se altereaza, calendarul din sidebar iti va reaminti mereu ca dai pagina inainte si ce dispare in previous posts/older page, va ramane ingropat intr-un banal parmares al bitilor umpluti pe niste servere in care stai sub o chirie intretinuta de propriu plictis.
Astfel, ce ramane de fapt?
In acest caz, as dori sa ofer doar doua exemple bune de frecventa mare de continut evergreen. Blogul lui Florin Dumitrescu contine o cantitate imbucuratoare de texte ce nu-si pierd din sens nici dupa anii de cand au fost scrise. Blogul scris de Irene e un exemplu si mai provocator: desi majoritatea textelor sunt personale, ai impresia ca s-au fixat intr-o fanta in care timpul s-a oprit din loc.
Despre exemplele rele sunt convins ca altii pot scrie mai bine decat mine.
Am sa inchei cu o referire la un text scris acum doi ani caruia i-am observat (din pacate) doar o perimare din domeniul virtual: (ati observat ca se foloseste din ce in ce mai putin cuvantul virtual ca referire la tot ce se petrece in mediul on line?)
o generatie ce se trezeste ca sa comenteze pe forumuri
Intre timp, generatia s-a orientat si catre bloguri… Astfel, Wellcome to tarfet.ro!
Nu că vreau să te contrazic, textul din jpg e real, dar în legătură cu blogurile (mai ales cele numite personale), şi nu ştiu dacă n-am mai avut cumva discuţia asta, tind să cred că imputul cititorului e relativ nesemnificativ. Adică ce să aştept eu de la cititorii mei, spre exemplu ştiu că şi tu mă citeşti uneori, care nu ştiu despre mine mai nimic?! Noi doi ne-am întâlnit, am povestit diverse, dar nu am intrat în intimităţi ca tu să poţi realiza, măcar în proporţie de peste 50 procente, ce anume mă frământă pe mine când pun un tag cu Adio Blodic. Iar asta nu e un fel de reproş, să nu mă înţelegi greşit, e doar o stare de fapt, cred eu normală până în momentul de faţă. Sunt convins că more or less ai perspicacitatea necesară ca să intuieşti nişte probleme, să spunem, vag… adică, citindu-mă până acum poate ai realizat o parte din “misterul” blogului meu. Dincolo de filmuleţe, sau alte nimicuri, stau nişte texte, care pentru mine nu sunt texte, ci, vorba lui Boudleaire, sunt “inima mea revelată”, din care poate nici eu nu înţeleg mereu totul, dar mă chinui, prin expresie, să înţeleg.
După această paranteză, luată doar ca exemplu, ideea e că blogul devine un spaţiu în care lucrurile nu o să stea doar alb-negru. Textele nu vor fi doar evergreen or everfade (nu ştiu care să fie antonimul). Sunt texte care dau momentului o notă ce poate mâine se schimbă, dar ce e rău în asta când vorbim de oameni. Accesul la spirit ne dă, cred eu, dreptul la schimbare. Nu marşez şi nu voi marşa niciodată pe “încremenirea în proiect” (reinterpretabilă desigur). De aceea rămâne în cazul acestor bloguri doar ideea de scriitură din spatele textului postat. Pentru mine e ceva, pentru tine, sau alţii, altceva. Aici intrăm în conjuncţie. Calitatea de evergreen e posibilă în momentul în care poţi decoda textul în cheie personală şi uiţi că acolo pote să stea altceva. Reţii ideea ta din text şi nu ideea mea, pe care eu însumi o ascund prin text, o ocultez.
Unul din link-urile date de tine trimite la reţete pentru evergreen, ceea ce mi se pare o aberaţie, şi o cât se poate de proastă întâlnire cu “falsitatea” unui text scris. Când asumi principii de scriere a unui text cred că decaţi nu doar în ochii celor puţini care se prind, dar, dacă eşti onest, în ochii tăi în primul rând.
Cum pot eu să produc simboluri relativ universale, pentru cei care mă citesc, şi să nu mă simt ca pula pormă?!!! Şi ce sens are să mă chiui să fac asta. Eu nu cred că tu faci asta. Ceea ce tu cred că pui în textele tale este ceea ce te frământă, ceea ce-ţi stă pe crir şi mori de nerăbdarea de a dubla locul acelui lucru pentru a-ţi înjumătăţii sarcina, greutatea lui. Pentru tine e greu, pentru mine, sau altul, e fix pix. Asta uneori, atunci când eu sau altcineva poate să spună despre un text al tău: ăsta nu e un exemplu de evergreen. Însă pentru tine este! Adevărul, dacă merită să asumăm acest criteriu incert, o să fie la mijloc.
Dacă eu dau o piesă, prezentată sub forma unui clip de pe YouTube, lumea o să vadă încă un filmuleţ lângă sute de alte posturi cu filmulteţe. Dar poate că în acea piesă şade un cuvând sau o expresie care la momentul respectiv a fost cheia de ordonare a unei vaste experienţe din trecutul meu. Pentru mine este şi nu este doar un nou filmuleţ. MIe-mi spune ceva, ţie-ţi poate spune că am mai pus 3 posturi not-so-green-tomorrow. Pentru mine însă e cheia care în acel moment a dat consistenţă unui set de simboluri şi fapte, amintiri şi iluzii, cu care sunt blestemat, sau fericit, să trăiesc.
M-am aberat deja cam mult… nu ştiu ce o să se priceapă din asta…
Mă bucur totuşi că ai revenit 😉
Si parazitii parvin.
oedip, definitia definirii definitorie a fost definita
evergreen, oldies sau hot hits.. imi aduc aminte de marketing: fiecare produs satisface o cerere. Painea si vinul de ex sunt evergreen. Dar forte malefice vor promova mereu perisabilitatea, si de aceea e important sa lovim la cap si cu putere. Triasca berea!
pardon, definirea definitiei definitorii a fost definita. de la caldura..
si revin
nush cand e datat textu din poza, dar mi-au placut mult alea de pe pagina aia obosita de la nushce provider.. pe care i le-am dat la citit lu tatulici dca-tz vine sa crezi, lol.