Manualul marelui masturbator

0 Flares 0 Flares ×

Există două coordonate sub care masturbarea a fost situată:
1. Este contra-firii (un fel de underground al firii) şi poate destabiliza ordinea socială şi coerentă universului.
2. Este deasupra firii (într-o zonă rezervată eroilor şi zeilor) şi este accesoriu pentru creaţie.

În multe mitologii există ideea unei cosmogonii care este consecinţa unui act de masturbare din partea zeului primordial, sămânţa sa devenind materia din care viitoarea lume va fi creată.

În cazul celui de-al doilea punct există senzaţia că singura alternativă a unui erou în singuratecul drum către iniţierea în lupta cu forţele răului (de regulă, un balaur) este masturbarea ca un act de auto-centrare în lipsa factorului feminin.

Este evident că în decursul unui proces milenar de laicizare, dimensiunea sacră a masturbării a fost uitată, neglijată şi camuflată (în acele mai adânci straturi ale inconştientului colectiv), accentul căzând pe latura sub-umană a onanismului. Astfel, percepţia culturală asupra masturbării din ultimele secole este una care îndeamnă la o condamnare vehementă.

Această condamnare nu era deloc gratuită, ci era justificată de la înălţimea multor criterii:
– erotic – masturbarea ta este dezonorantă pentru un eventual partener ce-şi găseşte plăcerea în a-ţi oferi ţie plăcere, crează iluzia unei dispensabilitati a Celuilalt şi descurajareaza întemeierea familiei (celulă sănătoasă a oricărei comunităţi).
– social – a existat percepţia că un masturbator este o persoană descalificată social ce deţine un grad scăzut de legitimitate publică.
– biologic – se consideră că persoanele care se masturbează se expun unei palete înfricoşătoare de boli şi disfuncţii.
De exemplu, se credea cu tărie că masturbarea masculină provoacă tumori craniene, iar adolescenţii erau legaţi de pat în actul interzicerii onanismului nocturn. Acum se ştie doar că masturbarea ar influenţă imunitatea. În spaţiul creştin avem povestea lui Onan care şi-a risipit sămânţa murdărind neroditor pământul suportând pedeaspa unui Dumnezeu furios pe gestul sau nefiresc. Astfel, bărbatul trebuie să-şi “risipească” sămânţa doar în femeia cu care este căsătorit.
Aş adăuga aici şi un criteriu filozofic: masturbarea alterează principiul realităţii prin accentuarea unei ipseităţi sterpe.

Aceste criterii luate împreună făceau o treabă bună în culpabilizarea masturbatorului în drumul sau către delegitimare psihică şi socială.
Este evident că nu toate societăţile şi culturile şi-au tratat atât de aspru membrii săi masturbatori, însă ne limităm doar la spaţiul european al ultimilor secole. Reducând antropologic şi durkheimian, se poate spune că disfuncţionalitatea masturbării era considerată o impotenţa socială.

De exemplu, persoanele singuratice, retrase îşi câştigau o aură nefirească pe motivul particularităţilor anti-sociale. O femeie bătrână şi retrasă, un fierar puţin volubil, un pustnic ciudat de la marginea satului dobândeau automat faima de a se ocupă cu lucruri necurate (prin care se subînţelege şi actul masturbării).
Este o situaţie paradoxală. Deşi noi ştim acest lucru de la Freud încoace (prin predominanța impulsului erotic), intuiţia religioasă şi socială a societăţilor premoderne era extrem de conştientă de puterea socială a erotismului şi implicit de vocaţia anti-socială a autoerotismului. Prin urmare, neintegrarea socială era automat unui din consecinţele culturale ale masturbării.

De această percepţie ne folosim şi în timpurile actuale. Succesul social este coroborat cu lejeritatea prin care ne putem găsi partenere, astfel masturbarea devine indiciul unei impotențe la nivel social. Fiind o neputinţă, socială nu mai este considerat doar un simplu gest privat şi personal, ci este străjuit de mecanismele didactice prin care orice individ este educat în a se implica, a se mişca în comunitatea din care face parte.
În mod evident, acest lucru nu este un criteriu absolut: masturbarea nu este un motiv suficient pentru a declara o situaţie de inadaptare socială, însă este considerat un bun catalizator către un solipsism anti-comunitar şi patologic.

Gradul cu care o societate se ocupă cultural de masturbarea indivizilor săi spune multe despre tendinţa economică a oricărei comunităţi ce încearcă a gestiona energia membrilor săi. În cadrul aceleiaşi idei, se poate spune că existau mai mulţi masturbatori la sfârşitul Imperiului Român decât în perioada republicii române.

Astfel, ontologic masturbarea încearcă să eludeze un statut al alterităţii, prin fentarea următorului principiului: interacţiunea cu Celălalt este în mod ontic fondatoare. Acest lucru este dovedit în însuşi actul masturbării: propria mâna este imaginată şi asumată ca fiind a alcuiva. În multe cazuri, cel care se masturbează încearcă în prealabil să-şi înstrăineze mâna prin diferite exerciţii: răcirea ei, amorţirea ei, folosirea unui accesoriu care ar abstractiza-o (sticlă de lapte, sul de hârtie igienică, pernă, diferite obiecte).

Aici observăm o situaţie ciudată: principiul plăcerii este în mod primordial depedent de existenţa (imaginată sau nu) a unui Celălalt. Când Celălalt nu există lângă noi pentru a ne crea plăcere, el este forţat prin imaginaţie, iar limitele acestei imaginaţii setează limitele patologicului, necuratului, nelegitimului.
De asemenea, masturbarea poate fi percepută că efectul unei neregularităţi sociale şi a unei distribuţii haotice de resurse umane. Problema unui invidid de a-şi găsi un partener erotic nu este doar o problema personală, ci publică în măsură în care insuccesul sau este cartografiat în acelaşi spaţiu public. Dacă masturbarea mea suportă consecinţe punitive din partea celorlalţi, automat responsabilitatea gestului meu stă şi pe umerii celorlalţi.

În secolul XX, psihologia şi-a asumat rolul explicativ al masturbării şi a atras atenţia asupra importanţei sociale a gestionării resurselor erotice. În zilele noastre masturbarea nu mai este atât de mult blamată din mai multe motive: predominaţia unui hedonism individual, neregularitatiile distribuţiei sociale a indivizilor, rolul sau defulatoriu, perceperea masturbării că preludiu în ritualirile erotice, că initiare în dobândirea unei imagini de sine că fiinţă sexuală etc. Ştiinţific, doar excesul actului masturbării se loveşte de un oprobiu, însă în sfera socială au rămas în picioare multe din prejudecările seculare prin care onanismul este perceptut că o nedemnă şi neputincioasă gestionare a resurselor proprii (ceea ce într-o anumită măsură este adevărat).

Masturbarea se scaldă în cadrul unui principiul autist care, pentru a deveni posibilă, cere închiderea multor canale de comunicare cu un Celălalt, exact că în situaţia în care ai face baie de mai multe ori în aceaaşi apă. Majoritatea persoanelor care se masturbează des, se spală des. Reciprocă nu este cu necesitate valabilă (nu toţi care se spală des, se masturbează des). Această situaţie spune multe lucru despre modul inconştient în care percepem actul masturbării: este nevoie de un ritual de purificare în urmă unui gest nefiresc. Urgenţă cu care simţim nevoia să ne spălăm după ce ne masturbăm este cultural şi ancestral mai imperioasă decât urgenţă cu care ne-am spală după un act erotic cu un partener.

Perioada când fiecare a început să se masturbeze poate fi un indiciu de maturitate socială (a începe să te masturbezi la 19 ani în loc de 12-15 ani este mai dureros), la fel cum perioada când masturbarea încetează de a mai fi centrul preocupărilor tale erotice poate seta limita imaturităţii sociale (este relativ în regulă că un adolescent să se masturbeze zilnic, însă când îţi continui aceleaşi obiceiuri cu aceeaşi frecvenţa şi la 30 de ani, chestiunea devine destul de delicată).

Închei aici acext mic excurs în problemele culturale ridicate de masturbare cu promisiunea unor clarificări viitoare pe marginea acestui subiect fascinant.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

2 thoughts on “Manualul marelui masturbator

  1. Cristina

    m-a intrigat mult..eseul tau…si as vrea sa iti cer ajutorul..pt ca eu simt ca am nevoie de ajutor pt o probl f delicata asa cum ai numit-o si tu mai sus.sunt imreuna cu cineva de 2 ani…de cateva luni activiatatea noastra sexuala s-a diminuat clar..de fapt aprpoape ca a disparut…si l-am prins de cateva ori,nboaptea lanag mine…masturbandu-se uitandu-se la filme erotice…vreau sa spun ca de atunci am intrat intr-o stare de soc continua…ce sa iti mai spun ca noaptea apropape ca nu mai pot adormi il urmaresc si cand simt ca se int ceva incep sa trremur..si…nus tiu cum sa procedez..am vb o singura data cand l-am prins si a spus ca nu se va mai int…insa se int…inca…am nevoie de un sfat de ..ceva orice…nus tiu cum sa privesc chestia,,,inteleg ca masturbarea este buna..dar cand esti cu cineva si actul sexual propriu zis lipseste si masturbarea are loc de cateva ori pe zi ..ce Dumnezeu as putea sa cred…astept o opinie…orice….chiar ma simt pierduta..fara a tragiza…

    e_hazardul_meu e id meu de mess..poate vom vb vreodata..multumesc…

    Reply
  2. Pingback: Recomandare « uneori seara cred că ÅŸtiu…

Leave a Reply to Cristina Cancel reply

Your email address will not be published.