Un jurnal de călătorie spune mai multe lucruri despre tine însuți decât despre locurile pe care le vizitezi. La urma urmei, este privirea ta pe care o arunci asupra lucrurilor. O privire îmbibată de propria cultură, de asocierile şi amintirile altor locuri.

Când am făcut turul insulei Terceira, mi-au atras atenția camionetele. Folosite de fermieri și agricultori. Camionete pe care nu prea le întâlnești pe continent. Camionete joase, cu bena mare, pe care le-am văzut de atâtea ori în documentare despre locuri tropicale și ecuatoriale.

Este un detaliu banal căruia un turist obişnuit nu i-ar da atenţie, dar mi-a amintit că activitatea economică cea mai importantă în Terceira este legată de creşterea vacilor şi industria produselor lactate. Turismul nu are o pondere atât de mare la veniturile locale.

La Serra do Cume – culme muntoasă cu o panoramă asupra platourilor vulcanice care formează insula – observi cât de mult această bucată de pământ a fost transformată de activitatea umană. Insula este brăzdată de ziduri de piatră vulcanică care delimitează parcele pentru păscut. Pentru lăsa iarba să crească, vacile sunt mutate perioadi de pe o parcelă pe alta.

Un alt detaliu: hortensiile. Drumurile – marea majoritate asfaltate, chiar şi acelea aflate în câmp – sunt mărginite de aceste flori care, în funcţie de compoziţia solului, cresc în diferite culori. Au fost aduse în secolul XIX, din China, ca plante ornamentale, dar s-au adaptat atât de bine climatului umed şi cald din insulă încât localnicii le-au plantat peste tot. La marginea drumurilor, pe dealuri, în grădini.

Începând din secolul XV, portughezii au colonizat aceste insule, la capătul lumii cunoscute pe atunci, și au adus cu ei propriul univers religios de pe continent. Terceira este îmbibată de un catolicism cu motive maritime. Sunt doar două oraşe pe insulă (Angra do Heroísmo – centrul istoric şi oraş patrimoniu UNESCO şi Praia da Vitória – centrul economic (deţine portul comercial și aeroportul) și sunt pline de pline de catedrale şi mănăstriri. Satele, cu biserici mai noi și vechi, au capele aproape la fiecare răscruce de drumuri. Pe cealaltă insulă vizitată, São Miguel, chiar și o stație de microbuz avea aspectul unei mici capele.

Când este vorba de spiritualitate, oamenii nu pot trăi fără sentimentul unui acasă. Chiar și pe o bucată de pâmânt în mijlocul oceanului.

În Azore, religiozitatea are legătură și cu păstrarea identității locale celebrată în cadrul multor festivaluri şi sărbători specifice. O altă componentă identitară este cea politică. Insularii sunt oameni mândri (au o istorie în care au luptat împotriva spaniolilor și împotriva absolutismului) și foarte conștienți de diferențele între ei și portughezii de pe continent. Când ne-a arătat o fabrică de prelucrare a laptelui, ghidul nostru a precizat foarte natural: “Spre deosebire de alte fabrici care sunt deținute de portughezi, aceasta este a unui azorean.”

Azore se bucură de o autonomie (cu propriu legislativ, guvern și preşedinte) pe care o simţi în orice discuţie cu iz politic. Produsele lactate din Azore sunt “exportate” în Portugalia, iar principalele nemulţumiri locale sunt legate de taxele şi legile care reflectă mai mult sau mai puţin interesele guvernului de la Lisabona.

Turul insulei – făcut cu microbuzul – a cuprins Serra de Cume, Praia, Algar do Carvão – unde am coborât cobori câteva zeci de metri în craterul unui vulcan și satul Biscoitos cu piscinile naturale atât de populare în zonă.

Seara, după tur, am mers direct la restaurant. Eram încă pe drum când începuse meciul Germania – Brazilia (semifinala deja istorică), iar când ne-am așezat la masă televizorul de deasupra arăta deja 1-0. În spatele nostru, două mese mari pline cu turiști portughezi. Avalanşa de goluri, rumoarea din restaurant, umilirea atât de bruscă a Braziliei mi-au dat impresia că am nimerit într-un alt univers în care reperele obișnuite nu mai funcționează.

La final, după toate felurile de mâncare, în ultimul sfert de oră al meciului, gazdele ne-au oferit un moment muzical folcloric. Am urmărit astfel – la un televizor fără sonor – ultimele minute din meci și imaginea jucători brazilieni care plângeau pe teren în timp ce am ascultam cele mai melancolice elegii puse vreodată pe muzică.

În drum spre hotel, l-am întrebat pe ghid:
“What were they singing about? Broken hearts?”
Fața i s-a luminat:
“Yes, how did you know?”

Galerie foto: Azore

Jurnalul de Azore cuprinde experienţe dintr-un info trip organizat de TAP Portugal și Biroul de Turism Azore.