Există o categorie de oameni de care m-am ferit întotdeauna: oamenii inteligenţi lipsiţi de entuziasm.
Fac o mică paranteză asupra oamenilor proşti. Personal, rareori m-am plâns altfel decât în glumă de oamenii proşti şi rareori am acuzat pe cineva de prostie. Mi se pare lipsit de eleganţă şi puţine lucruri mă motivează să-mi consum energie în această direcţie. Aici îmi asum o definiţie slabă şi pragmatică a inteligenţei care-mi spune că nu există prostie în sens absolut.

Revenind, m-am ferit mereu de oamenii inteligenţi (după măsura clasică) lipsiţi de entuziasm. Din ce in ce mai multi oameni citesc din ce în ce mai multe cărţi, văd din ce în ce mai multe filme, iar educaţia lor devine din ce în ce mai orientată creativ şi astfel am impresia şi cred cu tărie că oamenii inteligenti nu sunt deloc o raritate, îi întâlnim aproape pe toate drumurile. E posibil să fie o iluzie a optimismului meu funciar, un postulat ce mi-l asum pentru a-mi ridica propriul grad al experienţei trăite printre oameni. Dacă am impresia ca majoritatea oamenilor sunt proşti e ca şi cum aş accepta că zilnic interactionez cu oameni proşti de la care am extrem de puţin de învăţat. Şi nu pot accepta gândul că majoritatea oamenilor nu m-ar putea îmbogăţi cu ceva, ar fi… inuman.

Oamenii inteligenti lipsiţi de entuziasm şi privaţi de capacitatea de admiraţie mi se par cele mai periculoase persoane pe care le poţi avea în preajmă căci sunt acei oameni sictiriţi şi descurajanţi ce emană acreală şi dispreţ cu orice prilej. Sunt oameni ce bruiază entuziasmul celor din jur. Sunt oameni cărora le simţi imediat vibraţiile. Sunt oamenii care vor fi primii ce vor descuraja un proiect şi vor prevedea nereuşita unei iniţiative.
Astfel cred că există mai multi oameni blazaţi decât oameni proşti în jurul nostru. Blazarea este expresia unei neinspirate gestiuni interioare. Majoritatea creştem într-o cultură mulată pe un tipar uman emoţional extrem de simplificat. Suntem antrenaţi să ne autocenzurăm entuziasmul, suntem încurajaţi să ne filtrăm exprimarea emoţiilor în funcţie de situaţie, persoane şi cercuri sociale.

O cultură care vede în manifestările emoţionale o vulnerabilitate îşi trădeaza stilul defensiv ce-l propagă în comunitatea pe care o creşte. O cultură ce scoate pe bandă rulantă oameni scindaţi de propria inteligenţă nesustinuta afectiv şi moral. O cultură zgârcită cu exprimarea propriilor emoţii îşi arată propria fragilitate interioară (voi scrie cândva cât de mult handicapează posibilităţile umane cultura noastră).
Educaţi să ne ferim, să ne apărăm de angoase ancestrale, să ne pregatim pentru, educaţi ca în spiritul propriei educaţii să asteptăm să fim pregătiţi să lucrăm pământul cu propria sudoare.
 Lipsa de entuziasm o văd ca un anacronism de sine, e situaţia în care nu esti deloc contemporan cu propriile emoţii, cu propria inima, e starea celui care trăieşte în trecutul propriilor posibilităţi umane, în trecutul propriului viitor.