Haideţi să vedem unde poate fi dusă o discuţie: a început-o Dragoş aici, eu am răspuns aici, iar el a dus-o puţin mai departe.
Fiecare om are tendinţa să-şi favorizeze sursele şi prilejurile de educare. Cineva care nu a terminat o facultate, va avea destule argumente pentru lipsa de relevanţa spirituala a educaţiei universitare şi probabil va accentua dimensiunea autodidactă a formării sale. Cineva care a stat ani de zile cu nasul în carţi va avea toate motivele pentru a ridica în slăvi lectura, documentarea şi probabil va ieşi din acest îndelungat travaliu livresc cu un dispret faţă de necunoaşterea clasicilor sau, de exemplu, faţă de cei care stau prea mult în faţa televizorului.
Dacă ai citit puţin, vei fi descurcăreţ să-ţi motivezi lecturile precare prin “şcoala vieţii”, o mai mare aderenţă la concret şi frecuşurile care creează ceea ce numim în mod normal experienţă.
Sunt puţini acei oameni care se privesc pe sine şi-şi mărturisesc:
“Dacă aş fi citit mai mult în adolescenţă, atunci când aveam timp…”
Sau:
“Am pierdut trei ani de zile cu o călătorie în jurul lumii, perioadă în care nu am avut timp să citesc prea mult”.
Sau:
“Am terminat o facultate şi apoi am mai făcut doi ani de master de pomană”
Fiecare om, pentru a-şi perpetua propria coerenţă a identitaţii sale, tinde să-ţi exagereze importanţa propriilor experienţe şi tinde să-şi justifice propriile abateri.
Aceste tendinţe subiective au drept rezultat acel proces de rezistenţă prin care psihologii, în interpretare proprie, aş spune că încearcă să înţeleagă motivele prin care un individ refuză să-i fie puse între paranteze propriile asumpţii despre viaţă.
Acelaşi individ care, de exemplu, citeşte doar ziarele de stânga, va avea o rezistentă – dincolo de orice criteriu obiectiv – să accepte adevărurile ziarelor de dreapta. Favorizăm ideile care ne confirmă intuiţiile şi refuzăm ideile care ne contrazic filtrul interior prin care “vedem” lumea.
Favorizăm fără baze raţionale (de fapt, nimic nu are o bază raţională):
– anumite idei: există bine şi rău, există iubire adevărată, trebuie să vedem şi partea bună a lucrurilor etc.
– anumite experienţe: căsătoria, naşterea unui copil, moartea cuiva drag, suferinţa din dragoste etc.
– anumiţi timpi, anumite momente din viaţa noastră: perioada idilică din facultate sau din liceu, “când lucram în partea aialaltă, era mai bine”, copilăria, clipele unei poveşti de dragoste etc.
– favorizăm anumite mecanisme, anumite criterii de validare: tindem să ne încredem mai mult în ideile care au rezultat în urma unor situaţii grele/dureroase, ne încredem în anumiţi prieteni pentru verificarea unor anumite idei, iniţiativele pornite de oameni cunoscuţi sunt mai “sigure” decât cele pornite de necunoscuţi etc., o persoană antipatică are tindinţa statistică să emită mai multe propoziţii care ne deranjează decât o persoană simpatică.
“Acest tricou îţi face gâtul mai lung”
Această frază rostită de doua persoane situate la extremele afinităţilor noastre va avea două înţelesuri diferite şi va crea două lumi diferite.
Dincolo de acestea, favorizăm conjuncturi, situaţii şi suporturi.
Fraza “femeia este un zâmbet al naturii” va avea greutăţi diferite dacă o citim într-un autor clasic, dacă o găsim pe forumul unui ziar, dacă e citată într-o telenovelă sau dacă e citată într-un film care a luat Oscarul, daca e rostită într-o reclamă la fond de ten, dacă e citită pe o placuţă sumeriană sau daca e rostită de Corneliu Vadim Tudor în cadrul unei altercaţii verbale cu Elena Udrea.
Dacă ai 50 de ani, ai citit toată viaţa numai suluri de papirus, iar apoi cineva îţi va pune o carte în braţe, ce vei simţi? Cum ţi se va părea acel obiect ciudat în care foile sunt răsfoite, iar nu rulate?
Cum vei reacţiona la fragmentarismul cărţii (fiecare pagina e “decupată”, fiecare răsfoire creează o discontinuitate de la o pagină la alta) prin comparaţie cu curgerea lină a lecturii unui papirus, rulezi foia, iar povestea e tot timpul prezentă în faţa ochilor?
Dacă toată viaţa ai scris de mână şi ţi-ai scris marile tale capodopere de mână, ce schimbări mentale ar implica dacă ai încerca să scrii la o tastatură? Ce schimbări mentale împlică un scris continuu (în care creionul alunecă pe foaie) cu un scris pe tastatură (discontinuu, în care literele care stau la distanţă sunt trebuie apropiate pentru a forma un cuvânt?
Voi continua mâine seară. M-am lungit şi încă n-am ajuns la “idee”.
ca o persoana ce mai bine nu doarme o noapte decat sa nu termine cartea, iti dai seama cum am reactionat la propozitia “voi continua maine seara”!
Haideti sa va povestesc cum sta treaba cu “cetitul” la mine.
Mi-a placut literatura de cand ma stiu. Am fost un copil “precoc” pentru ca am inceput sa scriu poezii inca din clasa a doua. Prima mea poezie avea ceva accente maneliste:
“De ce este lumea oare asa de rea / Eu as vrea-o buna / Ca inima mea!”
Pacat ca nu m-am tinut de treaba, ca ajungeam departe …
Si acum revenind la treburi mai serioase:
Pentru ca mi-a placut literatura si pentru ca nu m-am priceput niciodata la matematici, am dat la facultatea de Limbi Straine, Sectia Franceza – Romana! Si care este legatura cu postul lui Adrian? Aveti putintica rabdare si va spun:
In timpul facultatii, am citit la greu … dar mai mult din obligatie! Cele mai frumoase lecturi dateaza de pe vremea liceului.
Dupa ce am terminat facultatea, nu ma mai citit vreo doi ani aproape nimic, pentru ca mi se facuse scarba de citit.
Treptat, mi-am revenit la sentimente mai bune si am reinceput sa “cetesc” ce-mi place.
Noroc si cu cei de la “Cotidianul” … ei au reusit sa-mi redeschida apetitul pentru citit.
Din ultimele mele lecturi, va recomand:
1. Ghidul Nesimtitului, de Radu Paraschivescu;
2. Carte de intelepciune, de C-tin Noica;
3. Sodoma si Gomora, colectia “Cotidianul” (cartea de saptamana trecuta, cea cu albastru si alb);
4. si sa nu uitam de Sorin Tudor, cu a lui “Politica 2.00.8” !
Si ar mai fi doua carti dar nu stiu sigur titlurile. Revin …
De ceva vreme am observat tendinta oamenilor spre diferentiere, si acest fenomen este uneori agresiv.
Este excelent sa vrei sa fii bun sau cel mai bun, parte proasta vine de la faptul k pretindem de la cei din jurul nostru sa ne recunoasca preeminenta.
Apoi si eu ma consider singulara, citeam Mizerabilii si Iliada cand colegele mele se infierbantau la ideea de a participa la primul bal. L-am descoperit pe Dostoievski la 16 ani si am ramas marcata de el pana azi, probabil toata viata.
Dar asta nu m-a facut sa dispretuiesc pe nimeni, fie pitipoanca, fie manelist, fie orice alta persoana cu care nu interferez in interese.
Pentru k am ajuns cu totii condescendenti, asta e greseala noastra.
Sunt constienta de cat de mult a scazut calitatea, dar si asta este tot un efect al evolutiei. Acum suntem dependenti de confort, avand totul de-a gata, e greu a reveni la clasicele intrebari ale filozofiei: cine sunt eu? unde ma indrept eu? etc
Eu revin mereu la bunul simt, mi se pare cel mai apreciabil si insemnat.
da, da, da :)) exact asa fac 🙂
ce e mai interesant e ca reactionez asa functie de situatie, fie intr-o directie, fie intr-alta (in fond sunt suficient de “cetita” pentru unii si suficient de ignoranta si nelicentiata pentru altii), ceea ce ma face ori confuza, ori total ipocrita :)) unde naiba e calea aia de mijloc? 🙂
mai, eu nu inteleg nimic. unde anume a gresit plesu in articol, exact? adica ce anume critici tu?
tu ai inteles ca a.p. critica aparitia unui nou mijloc de comunicare, stingerea erei gutenberg?
mai, nu se poate, spune-mi ca nu e adevarat. tu asta ai inteles din ariticolul lui? fiindca tot pomenesti de papirus, de progresul reprezentat de carte… adrian, tu asta ai inteles din ce-a spus el?
cred totusi ca il creditezi cu mai multa inteligenta decat atat.
imi place sa cred, vreau sa zic.
fiindca altfel, sa spui de pilda, intr-o insemnare, ‘domnul plesu e prost’ (textual), si apoi sa vrei sa-i faci blog celui mai bun prieten al sau din viata asta, uite, numeste tu, pe o scala a prostiei, sau dimpotriva, a inteligentei, unde ai plasa asta.
cred ca il detesti pe plesu, e ceva acolo, un germene de irational, un sentiment contrariat, o aprehensiune, altfel nu-mi explic atata incoerenta.
adica a.p. spune: rasare soarele (o evidenta: da, rasare intr-adevar soarele, e vizibil, da, cultura internetica e un pospai fata de cea ‘normala’, livresca, una e sa citesti un roman, alta sa-i citesti rezumatul de o pagina in reader’s gigest, una e sa studiezi ani de zile arta contemporana, alta e sa te pronunti asupra ei citind un articol din wikipedia, una e broasca, alta e elefantul, dar ce dumnezeu e atat de greu de priceput, e evidenta insasi… nu pricep unde a gresit omul)
presupunand ca nu e totusi ceva personal, cine stie ce bizara aprehensiune, astept inca argumentul tau…
Pingback: I am the hand up the Mona Lisa’s Skirt (II) at Adrian Ciubotaru
rezistenta la schimbare si legea semnificatiei! “Mare filosofie”! 🙂
d-asta-mi place mie sa vin la tine, reformularea contextuala…
De acord cu m.