Nu trebuie să asculți mult timp un om de succes (un scriitor, un actor, un antreprenor sau chiar un politician) pentru a ajunge la unul dintre numitorii comuni ai succesului: sacrificiile făcute pentru carieră, pentru împlinirea propriului vis. Un alt punct comun al acestor povești de succes este că sacrificiile ajung să fie scăldate de o lumină caldă atunci când se vorbește despre satisfacțiile obținute, despre mulțumirea de a fi rămas fidel sieși și pasiunea de a munci pentru împlinirea propriilor idealuri.

Nu este o noutate că succesul își are prețul său care necesită a fi plătit prin multe sacrificii, prin multe compromisuri (nu neapărat dezonorante) și multă muncă. Deși toți dorim să fim oameni de succes, nu toți suntem dispuși să plătim prețul care ni se cere.

Deși toți dorim notorietate și recunoaștere, observăm că acestea nu apar peste noapte, observăm că există un preț pentru a le avea și un altul pentru a le păstra. Deși toți ne dorim succesul, suntem destui aceia cărora ne este teamă de reușite.

De ce se întâmplă acest lucru paradoxal? Nu am un răspuns, însă pot să observ cum oamenii își sabotează propriile eforturi, își pun piedică singuri și caută deseori să ajungă dezamăgiți.

Succesul prespune o ieșire din zona noastră de confort, aduce cu sine așteptări mai mari din partea celorlalți și întotdeauna trebuie să fie confirmat în mod repetat. Un fotbalist de succes (sau un scriitor de succes) este un bun jucător pentru că și-a verificat valoarea în nenumărate meciuri, în mod repetat. One-hit wonder conține mult noroc și destul talent, dar nu presupune nici mari sacrificii și nici nu aduce cu sine mari recunoașteri.

În orice direcție am privi, succesul înseamnă muncă (I’m a big fan of your work), înseamnă efort susținut pe o bună perioadă de timp. Majoritatea țintește către partea glamour a succesului, celebritatea, uitând totuși că este mai comod să stai pe canapea decât în lumina reflectoarelor. Faima nu este o certificare a succesului, însă devine dezirabilă pentru beneficiile imediate și de multe ori imaginate. Nu de puține ori, faima devine o piedică, iar dacă unii își petrec jumătate din viață pentru a fi recunoscuți pe stradă, ajung într-un final să își petreacă cealaltă jumătate pentru a nu fi recunoscuți (purtând ochelari de soare).

Uneori ne este teamă ca lucrurile să iasă bine parcă pentru a ne îmbogăți și mai mult repertoriul lamentărilor, pentru a ne plânge și mai mult (mulți observă că atunci când se plâng se găsesc destui care să-i consoleze) și pentru a ne odihni în justificări comode (eșecul meu este vina celorlalți).