Fragment de jurnal

0 Flares 0 Flares ×

Am terminat cartea fix când s-a oprit ploaia. Citisem din ea, ajutat de insomnie, toată noaptea. Am continuat apoi imediat de cum m-am trezit și am terminat-o după-amiază. Când am ridicat ochii din carte, afară se luminase.

Clinamen. Cum a început Renaşterea. O văzusem cu câteva săptămâni înainte în biblioteca lui Dragoș. Am răsfoit-o puțin, m-am uitat la bibliografie, am observat că numele lui Culianu lipsea și am considerat că nu merită citită. Nu știu de ce mi-am încălcat evaluarea inițială, însă weekendul trecut, din nou în fața bibliotecii lui Dragoș, am luat-o. Este povestea descoperirii manuscrisului poemului De rerum natura într-o mănăstire din Germania de către umanistul italian Poggio Bracciolini.

Istoria acestei descoperiri este prilejul de care autorul se folosește pentru a contura atmosfera intelectuală a Italiei secolului al XV-lea, industria copiștilor, proiectul de recuperare a autorilor clasici la care umaniștii s-au înhămat și impactul pe care l-a avut reevaluarea epicurismului și atomistului redescoperite prin cartea lui Lucrețiu, influența asupra lui Machiavelli, Montaigne, Giordano Bruno, Pierre Gassendi și asupra lui Thomas Jefferson) Cartea a câștigat Premiul Pulitzer, e scrisă bine, are structură epică cu accente de roman -detectiv, însă exercițiul – din perspectiva istoriei ideilor – este unul modest și mult sub așteptările indicate de titlu (atât cel original, cât și în varianta aleasă de Humanitas).

Scribului care primea un pergament de proastă calitate îi revenea o sarcină foarte dezagreabilă; aşa se explică de ce întîlnim uneori răbufniri de nemulţumire pe marginea manuscriselor monahale care au supravieţuit: „Pergamentul este păros“… „Cerneală subţiată, pergament prost, text dificil“… „Slavă Domnului, în curînd o să se întunece“. „Copistul să fie lăsat să-şi înceteze munca“, scria un călugăr obosit sub numele său, data şi locul în care lucra. „Am terminat de scris totul – scria altul. Pentru numele Domnului, daţi-mi să beau.“

Pentru că ploaia se oprise și mai aveam doar o zi din termenul de returnare, am ieșit și m-am dus la bibliotecă. Avea gândul să nu mai iau nimic (se adunaseră prea multe cărți, din mai multe surse – de la Dragoș, de la o altă filială a Bibliotecii Metropolitane, de pe reader), dar nu m-am putut abține.

Am luat Moartea si busola. Proza completa 1, Borges, ediția de la Polirom, volumul Nostalgia al lui Cărtărescu și Despre eroi și morminte și pentru fiecare alegere mi-am găsit repede o justificare.
Moartea și busola pentru că înainte citisem Cartea de nisip.
Nostalgia o citisem pe jumătate în facultate. Mi se păruse atunci prea densă și onirică și, ]n pl nu mi-a plăcut ediția de la Humanitas (cartea era atât de rigid lipită încât abia vedeam cuvintele de-a lungul cotorului).
Acum câteva săptămâni, am recitit Tunelul (pe Reader) şi apoi începusem Abbadon, exterminatorul (din biblioteca proprie).  Am citit vreo 50 de pagini și, întâlnind câteva referințe la Despre eroi și morninte, am oprit lectura, promițându-mi citesc mai întâi al doilea roman și abia apoi să revin la Abbadon).

Spre seară, după Ruletistul, Mendebilul și jumătate din Gemenii, îl sun pe Dragoș să trec pe la el. Să-i returnez cărțile și să iau altele. Adevărul este că aveam chef să mă plimb cu bibicleta prin IOR, dar pentru a mă hotârî să ies din casă şi să car bicicleta cinci etaje pe scări, îmi mai trebuia o motivaţie în plus. E un obicei din adolescență (dacă tot ies din casă, hai să mai fac ceva, să fiu eficient) când ieșeam la bibliotecă sau pur şi simplu la o plimbare și o întrebam pe mama dacă nu vrea să cumpăr ceva din oraș.

Nu l-am nimerit bine pe Dragoș, l-am prins răcit, în plus era destul de târziu, hai că iau repede niște cărți și te las, asta a fost. Am luat Soldații lui Schiop și Literatura de azi: Di@loguri pe net, Daniel Cristea-Enache. Am ajuns târziu acasă, am înconjurat parcul IOR pentru a face drumul mai lung, Geanina adormise deja, m-am pus la calculator să mă uit la un film – de fapt, am revăzut Dark City (1998), un noir science fiction gustat de pasionați, dar puțin cunoscut), am mai frunzărit netul aiurea (Facebook, Youtube) și am dat peste o recenzie la cartea The Revenge of Geography.
Ce să zic? Am căutat-o, am tras-o pe reader și – deși îmi propusesem să încep Soldații – m-am apucat imediat să o citesc.

Geopolitica este una dintre fascinațiile mele care, din păcate sau din fericire, depinde cât de mult ar interesa pe eventualul cititor, își găsește rar expresie pe blog. Acum câțiva ani, am devorat pur și simplu The Grand Chessboard a lui Brzezinski și îmi amintesc cum am pus atunci cap la cap fragmente din alte lecturi învecinate (Fukuyama, Huntington), încercând să înțeleg cum vede America lumea și cum își asumă propriul rol în politica globală. Am căutat apoi Diplomația lui Kissinger (am cumpărat-o dintr-o librărie din Brașov), am dat peste cărțile lui Robert Kagan, The Pentagon’s New Map a lui Thomas Barnett (are o prezentare bună la TED), The Grand Power a lui Paul Kennedy sau George Friedman de la Stratfor (unde e și Kaplan).

Intrasem într-o obsesie care m-a ținut câteva săptămâni bune pentru că, dincolo de aceste lecturi, descoperisem și celălalt continent (al teoriilor despre avansul Occidentului) cuprins de Ian Morris, Niel Ferguson, Kenneth Pomeranz sau analizele de genul Why Nations Fail. Acest nou continent a început să devină actual și chiar urgent în ultimii în contextul ascensiunii Chinei care a devenit nu doar un pariu al previziunilor (ce va face China? își va asuma un rol de hegemon local? va avea o ascensiune pașnică? va fi global challanger sau un partener al SUA?), cât și o nouă oglindă în care Vestul este provocat să se privească și să se reevalueze.

The Revenge of Geography, deși o lectură pasionantă, nu m-a recompensat cu multe lucruri noi. Jumătate din carte este un inventar de teorii în care rolul geografiei a fost reevaluat în cercetările istorice, iar cealaltă jumătate se ocupă pe capitole de provocările geopolitice ale mai multor entități (Europa, Rusia, China, India, Iran, Turcia și Orientul Mijlocul cu granițele sale artificiale, deviziunile sectare, aspirațiile tinerilor din țările arabe etc.).
Este o carte plină de generalități, dar readuce în discuție nuanțe geopolitice pe care Washington-ul este ispitit să le minimizeze (cum să anunți a pivot to Asia şi să dai impresia că Europa este un capitol rezolvat în materie de securitate? cum să ignori resurgența Rusiei imaginându-ți un reset stângaci? cum să crezi că poți face nation building în stil clasic – liberal democracy – în Afganistan și Irak?)

The struggle between Russia and Europe, and in particular between Russia and Germany- France, goes on, as it has since the Napoleonic Wars, with the fate of countries like Poland and Romania hanging in the balance.

A urmat apoi, în mod involuntar, o noapte albă. Am terminat The Revenge of Geography după miezul nopții, iar apoi, cu gândul să am cu ce adormi, am luat cartea lui Daniel Cristea-Enache. Culmea, destul de pasionantă lectura: întrebări inspirate, răspunsuri bine pasate de Vasile Ernu, Lucian Teodorovici, Dan Lungu sau Radu Pavel Gheo).

S-a făcut deja dimineață când am terminat cartea, am venit la bucătărie, mi-am făcut un ness, am deschis notebookul și am început să scriu aici.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *