E o situație atât de des întâlnită încât am impresia că e o lege în toată firea: în multe întâmplări actuale sunt pus în fața unor conflicte din trecutul meu. Conflicte care nu au fost rezolvate, temeri care nu au fost înfruntate și care acum reapar în prezentul meu ca o provocare.

Îmi vin în minte acele filme în care eroul rezolvă situația de la final depășindu-și un complex, o vinovăție sau o angoasă din propriul său trecut. Dacă îi este frică de apă, e aproape sigur că ultima bătălie va fi în apă. Dacă a rănit pe cineva, în mod sigur prezentul va oferi o şansă de răscumpărare a păcatelor trecut.

Nu este greu să observi cum în mijlocul multor situații decisive reapare o teamă din copilărie, un complex care te macină de ani de zile sau o frustrare care îți tot dă bătăi de cap. Este ca și cum propriul trecut bântuie prezentul pentru a-ți încerca temerile și capacitatea de a merge înainte.
Este ca și cum nu ai putea ieși pe ușă până nu deschizi ușa de la dulap. Poate vei reuși să ieși din cameră, însă amintirea acelui dulap îți va îngreuna cu siguranţă pașii.

Orice victorie a prezentului conține în același timp o rezolvare a unei situații din trecut.

Această situație mi-a creat de multe ori intuiția că viața este un imens mecanism de învățare. De ce ți-e frică, nu scapi traduce o probă inițiatică cu rol de învățare. Un trecut nerezolvat începe să bântuie, este fantomatic și devine anti-viață.

Dacă am scris cândva despre capacitatea de confirmare a trecutului, cum se mulează pe orice stare de spirit din prezent, aceste rânduri sunt despre antagonismul pe care un trecut îl poate reprezenta, despre piedicile și frânele care zac în copilăria și în adolescența noastră.
Orice fantomă care te urmărește se hrănește din temerile şi laşităţile propriului trecut. Este ca şi cum fiecare demon poartă o parte din propriul nostru chip.

Soluția este prezentă în toate miturile, în toate basmele și în toate filmele: înfruntarea trecutului, rezolvarea propriilor conflicte și transformarea lor în pedale de accelerație la finalul unui proces de acceptare a propriei persoane, cu bine şi cu rele.