Aoleu ! Am imbatranit ! Tocmai ma gandeam azi, exact in termenii astia de “am avut si eu un vis, dar…”, ca avusesem si eu visul sa dureze relatia mea cu Hector 6 luni ca macar sa ajung in faza in care sa-i pot recomanda o carte de citit din alt gen decat alea SF apocaliptice pe care le prefera, dar din pacate s-a suparat pe mine pt ca m-am dus la Don Giovanni cu Nelson, si acea relatie s-a spulberat din pacate dupa nici 3 luni. Acum si Nelson a plecat definitiv din Norvegia, iar Hector si-a stricat definitiv parerea despre romani din cauza mea. Nu mai zic ca am impresia ca o sa fac si eu riduri premature din cauza ca bate un vant salbatec de coasta aici de toata lumea e ridata la 38 de ani. Ce sa fac ca sa imi recapat tineretea ? Mai exista speranta pt asa ceva, trebuie sa fac ceva anume, sau pot sa astept linistit, dupa cum avusesem de gand pana sa citesc acest post, sa ies la pensie fara sa mai imi fac probleme degeaba ?
@mihaeladr, mie nu mi-a placut niciodata expresia “pe vremea mea” – indiferent ca era vreun pensionar care se referea de cele mai multe ori la vremurile lui in perioada comunista sau cineva de seama mea vazandu-se deja depasit de vremurile actuale.
A ajuns sa ma sictireasca expresia pentru ca putini chiar au ceva cu adevarat interesant cu care s-o continue.
Cat despre prietenul tau, Adrian, smart boy. Poate viitorul lui o sa-i fie propriul elixir si n-o sa aiba un “dar”.
Re “exista viata si pt romani”: pai eu chiar asa si credeam si eram si total linistit cu gandul la visurile mele, ca nu erau de regret sau tristete sau anxietate deosebita, erau asa mai mult ca o recapitulare a ce rele am mai facut eu in ultima vreme, lucru pe care il mai fac din timp in timp pt ca cu altceva chiar ca nu am cu ce sa-mi umplu cele 37,5 ore de munca saptamanala pe viitorii 40 de ani, (minus concedii si sarbatori legale), pana reusesc si eu sa ies la pensie, pana nu am citit articolul tau si am intrat in panica re ca acest fel de ganduri or insemna, cum mi-ai bagat tu in cap, ca am inceput sa imbatranesc !
Cred ca varianta cea mai sincera ramane cand incepi sa nu pui accent pe o alimentatie sanatoasa si odihna.
Aoleu ! Am imbatranit ! Tocmai ma gandeam azi, exact in termenii astia de “am avut si eu un vis, dar…”, ca avusesem si eu visul sa dureze relatia mea cu Hector 6 luni ca macar sa ajung in faza in care sa-i pot recomanda o carte de citit din alt gen decat alea SF apocaliptice pe care le prefera, dar din pacate s-a suparat pe mine pt ca m-am dus la Don Giovanni cu Nelson, si acea relatie s-a spulberat din pacate dupa nici 3 luni. Acum si Nelson a plecat definitiv din Norvegia, iar Hector si-a stricat definitiv parerea despre romani din cauza mea. Nu mai zic ca am impresia ca o sa fac si eu riduri premature din cauza ca bate un vant salbatec de coasta aici de toata lumea e ridata la 38 de ani. Ce sa fac ca sa imi recapat tineretea ? Mai exista speranta pt asa ceva, trebuie sa fac ceva anume, sau pot sa astept linistit, dupa cum avusesem de gand pana sa citesc acest post, sa ies la pensie fara sa mai imi fac probleme degeaba ?
Cred ca ne temem multi de asta. Lipsa de curaj in tinerete sa riscam dar destul de batrani sa recunoastem asta. Eu, unul, ma tem.
albinuţa, şi aşa ai înţepat tu ditamai metafora:)
Rudolph, există viaţă – pentru români – şi după Hector:)
Eu cred ca incepe atunci cand spunem “pe vremea mea….”!!
Oh, come on, cu albinuta ta… m-a “declansat”, asa, melodramatic treaba asta. Aseara s-au adunat multe. O sa fie bine.
Iulian, aveam un coleg de facultate cu vorba asta “o să fie bine”:)
Si, mai stii ceva de el?
Iulian, îşi pregăteşte doctoratul la Strasbourg
@mihaeladr, mie nu mi-a placut niciodata expresia “pe vremea mea” – indiferent ca era vreun pensionar care se referea de cele mai multe ori la vremurile lui in perioada comunista sau cineva de seama mea vazandu-se deja depasit de vremurile actuale.
A ajuns sa ma sictireasca expresia pentru ca putini chiar au ceva cu adevarat interesant cu care s-o continue.
Cat despre prietenul tau, Adrian, smart boy. Poate viitorul lui o sa-i fie propriul elixir si n-o sa aiba un “dar”.
Re “exista viata si pt romani”: pai eu chiar asa si credeam si eram si total linistit cu gandul la visurile mele, ca nu erau de regret sau tristete sau anxietate deosebita, erau asa mai mult ca o recapitulare a ce rele am mai facut eu in ultima vreme, lucru pe care il mai fac din timp in timp pt ca cu altceva chiar ca nu am cu ce sa-mi umplu cele 37,5 ore de munca saptamanala pe viitorii 40 de ani, (minus concedii si sarbatori legale), pana reusesc si eu sa ies la pensie, pana nu am citit articolul tau si am intrat in panica re ca acest fel de ganduri or insemna, cum mi-ai bagat tu in cap, ca am inceput sa imbatranesc !
O scurta privire in Ratb si pensionari de toate varstele te vor atinti cu privirea.
Cred ca momentul este acela cand traim in trecut :))
Inseamna ca majoritatea oamenilor sunt batrani