În anii trecuţi, aveam perioade întregi când mergeam la muncă cu jumătate de oră mai devreme. Îmi faceam cafeaua, citeam presa online şi de cele mai multe ori scriam pe blog. Multe din articolele mele sunt scrise la birou. Unele sunt scrise în liniştea primelor ore, iar altele sunt scrise mai târziu printre picături.
Unele sunt scrise când am simţit, iar multe din ele sunt scrise pentru că mi-am impus să mă aşez în faţa calculatorului şi să scriu ceva. Magda îmi spunea zilele trecute câ nu are îndeajuns de multe frustrări pentru a fi o blogeriţă constantă, însă nu e vorba doar de frustrări.
De cele mai multe ori este o provocare să scoţi un gând, o idee din piatra seacă. Să te aşezi lipsit de chef uneori, să-ţi vină scriind şi să termini victorios după ultimul rând.
Uneori e onorabil să scrii pur şi simplu acceptând gândul şi riscul că nu de puţine ori poţi scrie platitudini, poţi fi ridicol. Nu întotdeauna îţi iese, însă e mai practic ca eşecul să te prindă încercând decât renunţând.
Inspiration is for amateurs spune probabil povestea unei discipline autoimpuse, însă şi mai aproape de adevăr spune poveste unui exerciţiu pe care îl faci cu tine însuţi. Deşi pare paradoxal, în cazul scrisului, ca şi în cazul improvizaţiei, e nevoie de multă muncă pentru a deveni spontan.
E nevoie de multă muncă pentru a deveni spontan: http://www.adrianciubotaru.ro/e-nevoie-d…
@adrianciubotaru La mine e natural sa fiu spontana… chiar nu trebuie sa “muncesc” pt asta 😉
Zic da, de doua ori. Eu zic ca e normal desi poate suna ciudat, spontaneitatea, ca orice alt lucru, devine ceva normal si usor dupa ceva vreme de antrenamente. Repetitio mater(pater)….
no vezi, eu sunt acum cum ai fost tu la inceput, tot de la munca imi scriu articolele 🙂 si tot prin “calvarul” facerii de care ziceai trec, platitudini, banalitati, lipsa de exercitiu.
Asa ca mai zii, mai zii, sa stiu ce ma mai asteapta 🙂
Pingback: Dacă da, dacă nu | Sunt tânăr, doamnă, tânăr !
Profesioniştii scrisului scriu constant, pentru că şi-au format o obişnuinţă din acest fapt, nu pentru că au frustrări sau inspiraţie. Regula ar fi cam asta: la zece articole “normale” scrii şi un articol genial şi inspirat.
e nevoie de multă muncă pentru orice! dar cel mai greu e să te abții! aici e adevărata artă! :))
Tocmai asta e arta mea: sunt atat de autocritica incat ma abtin de la ineptii, precum analizarea vietii simple a vanzatoarei de bilete de la metrou, inchisa toata ziua intr-o ghereta fara sa vada cerul.
Se poate sa fii spontan fortat de context/ lipsa de timp? Cand nu prea mai ai ce face decat sa improvizezi…