Vara trecută pe vremea asta, făceam chestionare pe bandă rulantă, transpiram după fiecare sedință de condus și visam trasee, vacanțe și excursii la volan. Anul acesta am dat peste 4.000 de euro pe combustibil (bani din care nu mi-am mai cumpărat maşină cum intenţionam), am bătut țara în lung și-n lat, am făcut o excursie de o săptămână prin Italia și am reușit să strâng puțin peste 50.000 de kilometri.

A fost descoperirea unei lumi noi la volan, o lume la care înainte nu eram deloc atent și la care nu rezonam cu nimic, iar acum m-am apucat să strâng – culmea – câteva observații din trafic:

• Situațiile cele mai enervante le-am trăit nu din cauza celorlalți șoferi, ci din cauza acelor mulţi pietoni care trec strada vorbind la telefon. Fac aceasta primă observaţie pentru că în ultimele săptămâni, în Bucureşti, am crezut că fac parte dintr-un complot la câţi oameni am văzut trecând aiurea strada, vorbind la telefon, mergând agale şi uitându-se pe sus.

• M-am obişnuit să încetinesc când depășesc pe autostradă sau când vin tare din spate. Pentru a fi sigur că am fost văzut sau pentru a a avea mai multe șanse de a evita o eventuală manevră neinspirată o mașinii depășite.

• Păstrez distanța față de mașina din față. Uneori o distanță exagerată care invită pe alții să se bage în locul liber, însă prefer să fiu prudent și să nu mă grăbesc aiurea. Cel din față are un alt set de informații decât mine și uneori n-am de unde să știu ce urmează să facă. La acest capitol chiar sunt paranoic, mai ales de câte ori am văzut pe cineva trăgând pe dreapta fără să dea semnal.

• Cei mai agresivi și zăpăciți șoferi i-am întâlnit în Constanța. Vorba unui prieten ” se conduce exact ca-n Bucureși acum 10 ani”. În schimb, în București, traficul e aglomerat și se conduce în forță, dar nu e iadul de pe lume chiar și pentru un șofer începător. Am observat de multe ori, cum la semnalul meu de a schimba banda, cel din spate a păstrat o distanță sigură pentru a-mi permite manevra. Tin să reţin mai degrabă actele de politeţe decât nesimţirea unora şi am destule cazuri în care am fost lăsat să schimb banda din scurt sau să ies de pe o străduţă laterală.

• Cei mai enervanți șoferi sunt cei ezitanți sau cei care se răzgândesc după ce semnalizat și sunt urmaţi de aceia care te depăşesc în forţă ca apoi, după 2-300 de metri, să îi vezi făcând dreapta.

Dincolo de toate astea, mărturisesc că mi-a luat 10 luni să realizez că nu visez la o maşină sport, nici măcar la un hatchback sau o berlină. Îmi place mai mult pe coclauri decât pe autostradă şi mă simt mai în largul meu într-o maşină mare decât într-o berlină. M-am jucat cu câteva SUV-uri, cu un Ranger sau un Amarok (urmează să scriu despre), am apreciat posibilităţile de explorare care ţi se deschid şi ştiu că maşina pe care visez să mi-o cumpăr până la primăvara anului viitor va fi un 4X4 cu, vorba lui Doru, diferenţial blocabil. Dar despre această nebunie într-un articol viitor.

PS: Poza – cu Lacul Bolboci – e făcută dintr-un loc unde nu aș fi ajuns cu o mașină mică.