Dilema celor care admiră

0 Flares 0 Flares ×

De ce atunci când înjuri pe cineva eşti nepoliticos, dar sincer, iar atunci când admiri pe cineva eşti suspectat de fals sau de prostie?
La prima vedere, pare mai profitabil să înjuri decât să admiri: nu-ţi este pusă la îndoială încrederea. Cel care admiră riscă mai mult decât cel care înjură.

“Vasăzică dacă susțin pe cineva care nu merită să fie susținut sunt imbecil, iar dacă susțin pe cineva care merită să fie susținut, sunt oportunist. Din această dilemă în care m-au băgat comentariile la cele două posturi despre Elena Udrea și Daciana Sârbu nu pot ieși. Tertium non datur.”

Citatul de mai sus este o replică a lui Dragoș Bucurenci oferită unor comentatori pe Facebook care s-au sesizat în urma unor gesturi de admiraţie faţă de doi oameni politici: un status despre Elena Udrea şi un articol despre Daciana Sârbu.

De câte ori nu m-am izbit de această dilemă? De câte ori cei din jurul meu nu s-au izbit de această dilemă?

În România, admirația este un comportament riscant. Nu e văzut cu ochi buni și trezește suspiciuni. Ori ești prost (nu-ți dai seama pe cine admiri), ori ești oportunist (tu ştii de ce admiri, iar noi te întrebăm ce interese ai).

A admira pe cineva trezește în ceilalți o panică. E cineva care merită admirat, e cineva care a reușit, e cineva care a performat. Oricine merită admirat este un reproş pentru toți ceilalți care nu încearcă, iar existenta unui exemplu bun este o amenințare. Avem o scuză mai puțin pentru a nu face nimic.

Pentru mulți este pur şi simplu mai comod să existe cât mai puține exemple bune în jur. Cazurile negative ne întăresc o poveste – proastă, dacă mă întrebi pe mine – pe care ne-o spunem: ţara e de căcat, orice faci nu e nicio diferenţă, nu merită să faci nimic.

Nu e de mirare că exemplele bune circulă atât de greu în timp ce poveștile negative devin imediat virale.

Imaginează-ți doi profesori în Dorohoi. Unul bun care se sacrifică pentru binele elevilor săi, un dascăl dedicat, și unul mai puțin bun, un șpăgar. De care dintre ei vei auzi mai repede? Care va fi prezentat la știri și dezbătut pe bloguri? Despre cine se va discuta mai mult? Ce se va vedea mai mult: admirarea unuia sau blamarea celuilalt?

Sunt două exemple care circulă diferit pentru că fiecare răspunde unor așteptări pe care le avem de la ceilalți, de la propria comunitate. Când aşteptările sunt scăzute, exemplele negative circulă mai bine pentru că au o putere mai mare de confirmare.

Orice admirație e naivă. E imposibil să admiri pe cineva de vreme ce nu există oameni fără defecte, fără greșeli sau fără scheleți în dulap.
Admiră-l pe Patapievici și vor apărea sute de comentarii cu zeci de greșeli ale acestui om.
Admiră-l pe Cărtărescu, pe Liiceanu, pe Plesu și vei cădea în aceeași capcană.
Oferă-le o floare, un mesaj sau un gând bun – sunt oameni, obosesc și ei, au nevoie de încurajări – și vei obseva în spatele tău cum se adună o mulțime cu pietrele în mâini.

Orice admirație înseamnă un om mai puțin de înjurat, un om mai puțin pe care să dăm vina, un țap ispășitor pentru relele societății. O țintă mai puțin pentru procurorii de serviciu, pentru criticii acriți de lehamite, pentru cei care țin cu dinții de scuza înfrângerii lor. Un motiv mai puțin pentru violență în spaţiul public.

A admira pe cineva înseamnă a atrage asupra ta suspiciunea că urmărești ceva. Că ai niște interese, că nu o faci gratuit, că trebuie să fie ceva putred în spatele gestului tău. Cei care admiră sunt imediat puși la colț și cineva se va trezi să atragă atenția celorlalți – după ce au demontat obiceiul admirației tale – că “stai puţin, nici tu nu ești prea breaz”.

Văzând asemenea situații, în care cei care admiră sunt puși la colț, majoritatea nu mai îndrăzneşte să admire.
Văzând asemenea situații, în care cei admirați sunt puși la colț, mulți se abțin din teama de a nu stârni cuibul de viespi.

Care este soluția? Care este ieșirea din această dilemă?

Răspunsul este contraintuitiv și scurt: trebuie să admiri mai mult. Dacă actul admirației este unul riscant, trebuie să riști mai mult. Să îndrăznești să arăți cu degetul exemplele bune și să te lași inspirat de ele. Să încurajezi pe cei care admiră.
Rămâi aici, e mai respirabil. Peste drum, pe celălalt trotuar, s-a aglomerat: sunt cei care înjură și sunt cei care au pietre în mâini. N-au nevoie de ajutorul tău, sunt deja prea mulți și prea bine mobilizați.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

Leave a Reply

Your email address will not be published.