De două ori

0 Flares 0 Flares ×

Este a doua oară când mi se întâmplă. Mai întâi cu editura Curtea Veche, apoi cu Editura Brumar. Practic, m-am uitat de două ori la un contract de publicare – cu numele meu și cu semnătura editurii – și apoi nu s-a întâmplat nimic.

În ambele cazuri, inițiativa a venit din partea cealaltă. Încă n-am trăit situația să bat la ușa unor edituri.
În ambele cazuri, viitoarea carte urma să cuprindă eseuri și articole scrise inițial pe blog. Am făcut o selecție, am rescris unele din ele, textul a ajuns în fața unui editor, iar apoi – ca o decizie implacabilă care vine din altă parte – totul s-a rupt.

Prima dată când mi se întâmplat nu mi-a venit să cred. Adăugând în coctailul situației şi nesimțirea familiei Arsene (aceşti Thénardieri ai pieţei editoriale), m-am simțit revoltat. Au trecut șase ani de atunci, iar articolul încă primește comentarii.

A doua oară m-am temut de același lucru. Batem palma, zicem că vom avea o carte, iar apoi nimic nu se mai întâmplă. Îmi aminteam senzația de umilire pe care am simțit-o atunci când am povestit unor prieteni și cunoscuţi că urmează să scot o carte ce cuprinde articole de pe blog, iar apoi povestea mea nu s-a susținut. A devenit doar o simplă laudă de sine, un entuziasm iluzoriu al unui etern debutant.

A doua oară mi s-a spus:
“Contractul a fost semnat, urmează fie trimis prin curier. Poți anunța deja pe blog că vei scoate cartea la noi”

Am așteptat până când a ajuns curierul și până când am văzut contractul cu ochii mei și abia apoi, cu jumătate de inimă, am anunțat.
A urmat apoi luni în care editorul a plecat de la editură, a apărut altul care mi-a spus că se va ocupa de viitoarea carte, apoi a plecat și el. Apoi a început să circule zvonul problemelor financiare ale editurii. Să aștept până în toamnă, mi s-a spus.

În toamnă, după câteva telefoane inutile, am început să am senzația că sunt un cioban care și-a pierdut o oaie și o caută în stânga și-n dreapta, cu toată ruşinea situaţiei. N-ați văzut cumva o oaie?
Mi-am dat numele, am explicat situația (am o carte în lucru la voi), am lăsat numărul de telefon și am primit promisiunea că voi primi niște răspunsuri.

Au trecut săptămâni și au trecut schimburi de telefoane.
La un moment dat, în mijlocul unui absurd, am întrebat:
“Mai există editura Brumar? Am sunat unde trebuie?”

Doamna de la telefon (secretară sau nu) a fost destul de amabilă. Într-un alt moment, i-am spus, încercând să nu izbucnesc în râs:
“Este a doua oară când mi se întâmplă așa ceva. Am impresia că sunt ultimul fraier de pe Pâmânt, că doar mie mi se întâmplă așa ceva, să semnez un contract cu o editură, iar apoi nimic să nu se mai întâmple”
“Vai, dar nu vorbiți aşa, nu sunteți ultimul fraier”

M-am simţit norocos. Am primit şi consolări gratuite.

După două asemenea experienţe, ar trebui să suflu și-n iaurt. Data viitoare, până nu văd cartea pe raftul unei librării, nu mai cred. Sic!

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

2 thoughts on “De două ori

  1. Pingback: Cărţi | Adrian Ciubotaru

Leave a Reply to McGogoo Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *