După o noapte cu trenul la o cuşetă mică, dar elegantă am ajuns pe peronul gării din Bistriţa unde Paul de la Tăşuleasa Social ne aştepta (pe mine şi pe câţiva voluntari veniţi din Piata Neamţ, Bacău, Galaţi). După un mic dejun într-o cafenea cochetă, ne-am urcat în microbuz şi-am pornit-o către Pădurea din Şes de la Orheiul Bistriţei. Locul unde 250 de voluntari – majoritatea din Bistriţa – vor planta în cursul zilei aproximativ 5.000 de puieţi şi s-au strâns din aceeaşi padure mai mult de 60 de saci cu deşeuri.
O zi plină senină, caldă şi plină de optimism. O inedită expoziţie foto Cosmin Bumbuţ cu fotografii înrămate şi legate de trunchiurile copacilor, un recital la vioara al lui Alexandru Tomescu cu note din Bach, prezenţa inspiratoare şi plină de poezie (filmuleţul va veni mai târziu) a lui Marcel Iureş, încântarea de-ai cunoaşte pe Claudiu Campan, pe Alin Uhlmann Uşeriu şi pe alţi câţiva entuziaşti cu gândul la implicare socială şi la schimbarea mentalităţilor.
Am filmat destul de mult, însă prelucrarea lor filmuleţelor durează.
Am pus totuşi câteva poze aici.
O actiune cu oameni faini. Daca ar fi sa sintetizam intreaga implicare colectiva.
Ma bucur ca am avut ocazia sa stam la povesti, despre fenomenul blogului, intr-o astfel de atmosfera.
VICTOR
Ce fain :)!
Salutare Adrian,
FYI: am impresia ca link-ul de la poze te duce tot la twitter-ul meu
Rar mi s-a intamplat sa ma tin cu dintii de o amintire (indragostitu-i altfel). Dupa prima “tabara” la Tasuleasa mi-a luat cam 2 saptamani sa-mi revin, oare ce ne-au pus in mancare?
tasu este un loc inedit. dar si mai si sunt oamenii de acolo.
Victor, şi eu m-am bucurat că ne-am întâlnit!
Claudiu, am corectat, mersi
Andu, dincolo de amintirile frumoase, sper să ţin cât mai mult cu dinţii de starea de spirit “uite că se poate”
Diana, omul sfinţeşte locul, nu-i aşa?:)
Oare cum ai reușit să ajungi pe peronul gării Bistrița-Năsăud? 🙂
Bistrița e la câteva zeci de km de Năsăud. Deci, unde erai? În Bistrița sau în Năsăud? 🙂
Andi, am corectat, mersi.
Pingback: Un adevărat magician al timpului | Adrian Ciubotaru