Cum e posibil ceva după?

0 Flares 0 Flares ×

torture_bed.jpgO prietenă din facultate îmi povestise cea mai sigură metodă de-a scapa unui viol.
“Te întinzi cu cracii în sus şi-i spui direct: Fute-mă, dar fute-mă bine!”

Nu ştiu cât de eficientă este această metodă şi n-am auzit pe nimeni încercând-o, însă există un viol care mi-a ramas în minte şi despre care aş dori să povestesc aici. Mi-a ramas în minte nu neapărat prin victimă, soţia, ci prin specificul situaţiei în care soţul a fost martorul neputincios la siluirea nevestei sale.

“I-a spus că vrea să facă sex cu ea, iar femeia a început să plângă şi să-l roage s-o lase în pace. Soţul a încercat s-o ajute, dar a fost bruscat de tâlhar, care i-a cerut să stea în pat, cu faţa în jos, ca să nu vadă nimic. Terorizat de cuţitul din mâna lui, barbatul s-a conformat.”
Citat din ştirea completă care poate fi accesată aici.

Există zeci de studii socio-psihologice bine documentare despre viol (care pare a fi mai degrabă o dorinţă agresivă de-a domina victima decât o solutie către împlinirea unor pulsiuni sexuale) şi despre efectele asupra victimei (care este o femeie în 91% din cazuri, în timp ce 99% dintre violatorii sunt bărbaţi), însă în acest exemplu toate nedumeririle mele s-au îndreptat catre participarea soţului.

Ce-a putut să simtă auzindu-şi soţia gemând şi plângând sub presiunea agresiva a unui alt barbat? Cum poţi să-ţi justifici faţă de tine însuţi acel sentiment de neputinţă în a-ţi ajuta fiinţa iubită care suferă lângă tine?

Cei doi soţi au mai rămas împreună dupa viol? Există un reproş al soţiei în acest caz – dincolo de reproşurile pe care inevitabil şi le va face soţul? S-au despărtit, el s-a sinucis într-un final?

Există în acest caz consolarea că a facut tot posibilul?

M-am întrebat mereu cum poţi continua dupa o situaţie de putere în care tu ai fost pe baricada extremă a neputinţei şi a umilinţei. Prizonieri care sunt torturaţi, umiliţi si batjocoriţi, acei deţinuţi politici care erau forţaţi să-şi mănânce propriile fecale, care erau înfometaţi, batuţi şi terorizaţi până erau redusi la o condiţie vegetală, sub-umană.

În acest caz e diferit. Asişti neputincios la condiţia de neputinţă a fiinţe iubite. O situaţie dublă pe care social si psihologic încercăm să o evităm zilnic. Nu vrem să ne simţim impotenti, nu vrem să simţim contrângeri neasumate, forţate, nejustificate. De asemenea, evităm să-i vedem pe cei dragi neputincioşi. Nu dorim să-i stim căzuţi. Nu suportăm să-i vedem plângând, cu atât mai mult nu dorim să-i vedem violaţi, siluiţi, agresaţi şi umiliţi.

Cum poţi trăi cu tine şi cu persoana iubită după un asemenea eveniment? În asemenea cazuri, până unde se duce auto-învinovăţirea victimelor, până unde îi macină ideea că vina a fost a lor, că au meritat o asemenea agresiune, că dacă ar fi fost mai prudente etc.?

Într-o situatie limită de acest gen în care probabil trebui să-ţi distrugi (după ce a fost distrus iniţial de către agresor) eul pentru a pune temeliil unuia nou, a unei noi identităţi, astfel în aceste situaţii există tipare iniţiatice şi simboluri religioase care te-ar ajuta mai mult decât simpla consiliere psihanalitică?
Cât trebuie să uiţi dintr-un eveniment traumatizant pentru a-ţi putea continua viaţa şi a-ţi păstra totuşi convingerea că trauma te-a învăţat ceva?

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

20 thoughts on “Cum e posibil ceva după?

  1. mihai

    Nu cred ca reusesc f multi sa treaca peste asa ceva. Cupluri se rup si cand este pierdut un copil, si din cacaturi mici cum ar fi ca nu sunt destui bani in casa. Daca in alea mici e usor sa te ridici si sa o iei de la zero in alta parte, pb tb enorm de multa capacitate de intelegere si de altruism in durere ca sa salvezi relatia dupa asa ceva.

    Si apoi, te gandesti: cum ar mai putea oamenii astia doi sa se suie vreodata impreuna in acelasi pat ?

    Reply
  2. jez

    Cred ca o problema exista doar cand poti sa alegi ceva si alegi altceva. cand nu ai posibilitatea de a alege, nu vad ce e de reprosat.
    Nu mai stiu daca in Crash tipul putea alege sa ii puna jos pe politist cu toate riscurile de rigoare…parca da, parca nu avea pistolul la tampla…

    Reply
  3. jez

    E ciudat cum pe unii astfel de intamplari ii desparte si pe cum pe altii ii apropie mai tare. cum era aia? “ce nu te omoara te face mai puternic?” te face mai indiferent, mai cinic, te omoara in interior…

    Reply
  4. Razvan

    Eu nu as mai putea trai stiind ca nu am putut sa apar persoana pe care o iubesc. Dar, realist vorbind, cand 20 de nesimtiti te jignesc si pe tine si pe prietena ta (ipotetic vorbind), ce poti face tu? Da, daca ai “curaj”, poti sa raspunzi, sa fii si tu ironic, dar mare lucru nu rezolvi. Offtopic: M-a impresionat Sarkozy in cartea lui, povestea o intamplare de pe vremea cand era ministru de interne. Vizita o familie al carei baietel de 4 ani, Nicolas, fusese violat si inecat de un necunoscut. Spunea cum a fost intrebat de tatal copilului “veniti in calitate de ministru, sau de tata?”, si efectiv au stat in casa, s-au uitat unul la altul, si timp de cateva minute, nu au scos o vorba. Ce poti sa ii spui unui om caruia i s-a intamplat asa ceva?

    Reply
  5. gygyk

    …este o situatie limita …rezolvarea o gasesti in momentul in care esti pus in fata faptului implinit ..nu pot fi date retete …sunt mai multi factori care pot fi luati in calcul…incepand cu personalitatea celor doi soti..a gradului lor de cultura..desi , oamenii simpli actioneaza cu mai mult cap decat cei care se cred destepti…a momentului mult asteptat de a scapa de celalalt…si, nu in ultimul rand, a sentimentelor ce leaga o casnicie…da` reguli generale , nu cautati…ca ele nu exista…in fond, suntem niste animale imprevizibile…

    Reply
  6. amina_amelia

    De acord cu Mihai, si cred in salvare, doar iubirea ar trebui sa treaca peste toate nu? Dar e nevoie de doi…el sa se ierte pe el, ea sa uite ce i s-a intamplat. Ingrediente: Timp, rabdare si speranta. Dar doare rau!

    Reply
  7. jez

    da, se “uita”. cu taceri lungi, cu subiecte tabu. cu lucruri despre care nu vorbim, pentru ca “nu” s-au intamplat. Mult evocatul Palahniuk vorbea de lucruri pe care le ingropam, ca sa nu ne scurt-circuiteze prea tare creierul…

    Reply
  8. ama

    doar cine a trecut printr`o astfel de trauma poate spune ceva. ceilalti ar trebui sa faca. atat poti face in fata traumei cuiva- sa taci. asumptiile nu`si au locul.

    Reply
  9. ama

    nici acum nu reusesc sa inteleg interesul asta al vostru in legatura cu cei care au trait evenimente oribile…prin “voi” ii vizez pe cei carora astfel de intamplari le sunt straine.

    Reply
  10. jez

    ama, e ca si cum as spune cuiva ca daca nu a nascut sau daca nu are un copil nu are voie sa vorbeasca despre nastere sau despre iubirea pentru un copil… cred ca ne intelegi gresit… si cred ca (doar) punandu-ti niste intrebari, chiar si despre lucruri oribile, chiar si despre lucruri incomode, ORICE fel de intrebari, doar asa poti evolua…poate ca ma insel.

    Reply
  11. ama

    pun sub semnul intrebarii intentia cu care se discuta. in fond, de ce va intereseaza trauma altuia? e un fenomen necunoscut, care starneste curiozitatea? am mai intalnit. si in mod obisnuit aceasta se ascunde in spatele intrebarilor. nu intereseaza persoana, conteaza evenimentul ca eveniment. nici macar nu e vorba de compasiune. si chiar daca e, cat timp nu poti face nimic pt o persoana care a fost intr`o situatie tragica, e inutil sa discuti. toti stim ca lumea nu e paradisul, asa ca nevoie de exemple.
    vorbim de evolutie si nu intelegem catre ce evoluam, nu intelegem fenomenul.
    chiar asa, de ce sa iti pui intrebari cand te intereseaza mai mult ce obtii tu in directia evolutiei tale decat durerea celuilalt. pt ca daca te`ar interesa, nu ai trece nepasator/enervat pe langa oamenii care sufera de pe urma unei mutilari interioare.

    Reply
  12. jez

    “vorbim de evolutie si nu intelegem catre ce evoluam”.

    amma, se pare ca ai ajuns deja la concluzii, asa ca nu te mai chinui cu ipotezele. vezi postul cu “am ajuns la concluzia ca…”. nu vreau sa mai rasucesc cutite. iti urez numai bine si sper ca intr-o zi sa afli daca si unde este paradisul in aceasta lume. eu l-am gasit 😉

    Reply
  13. andreea

    Si eu am trait o mica drama. In fine, nu cred ca nu ramane niciun repros in spate. Pana la urma, singura posibila solutie este sa ingropi, intr-adevar. sa uiti de tot, de lume, de fapte, ca si cum ai alunga fantome. e urat. chiar e urata senzatia. si regretele sunt urate. Iubirea trece peste orice, dar nu iarta. Sau nu se uita, mai bine spus…E traumatizant. Avem nevoie totusi de unele lucruri urate ca sa vedem partea “ailalalta” 🙂 aia frumoasa. Sa ne dezmeticim. Dar nu de violuri, Doamne fereste! 🙂

    Reply
  14. ddunia

    Tehnica asta, a aruncarii de hapuri, dezvaluie energii existente pana acum doar in stare latenta.
    Asupra acestui subiect, prefer sa nu-mi pun nici o intrebare! Desi nu este de ignorat, asta e clar!

    Reply
  15. vorbaretu'

    chiar nu pot scrie nimic…cred totusi in uitare si iubire
    filosofic se pot spune multe, psihologic e f. simplu: se uita in procent de 75% dupa 3 luni (daca nu au loc “recapitulari”, adica “mai trecem o data prin materie”)

    Reply
  16. ama

    nu se uita nimic. niciodata. singura solutie e detasarea, dupa ce asimilezi evenimentul. exista si cazuri in care se uita, cand mintea blocheaza accesul la informatiile pe care le detine asupra traumei.

    Reply
  17. Raluca Hippie

    Hmm… poate pentru ca ai adus tu vorba fragmentar de detinutii politici prima asociere pe care am facut-o ar fi- Experimentul Pitesti. Oameni care au fost umiliti si chinuiti in ultimul hal-si pe urma obligati sa le faca acelasi lucru unora cu care chiar erau foarte buni prieteni. Si au facut-o. Mai poate fi posibila prietenia dupa? Probabil ca prin ceva asemanator trece si cuplul de care zici tu.

    Reply
  18. costi

    Stiu ca voi soca dar voi spune.
    Cu exceptia adolescentelor, batranelor si a unor cazuri de actiuni in grup nu exista viol. Femeile au destule mijloace de a se apara. Sunt destule persoane care sustin acest punct de vedere.
    Poate si din proprie experienta.

    Reply
  19. jez

    teoretic da, dar ti se blocheaza creierul. e foarte complicat ce se intampla in creieras, si mai ales in cel al femeilor… Costi, nu am pretentia sa intelegi, dar poti sa incerci.

    Asa cum facem amor cu creierul, la fel si violul se realizeaza la nivelul creierului.

    Eu nu am fost violata in sensul clasic, dar asta nu inseamna ca nu m-am simtit violata, prin cam tot ce reprezinta un viol la nivel psihic/fizic.

    Ideea e ca….te blochezi. Ti se face scarba, spaima, apare panica si devii un robotel care executa niste ordine care pot parea absurde intr-o situatie normala de viata.

    Depinde intotdeauna de situatie.
    De regula, atunci cand un cutit (destul de ascutit ca lama si varf) iti sta la 5 mm de carotida, iar daca tu iubesti viata foarte tare (atat de tare incat sa inca iti doresti sa o traiesti dupa evenimentul in cauza..) sau daca instinctul de conservare (a ce mai e de conservat) isi spune cuvantul, devii destul de docil… Exista si presiuni de ordin psihologic (“cutite” imateriale”), pe care daca nu reusesti sa le depasesti printr-o gandire care nu are cum sa fie logica in acele momente- te blocheaza.

    Dar cred ca e destul, nu vreau nici sa rememorez amintiri neplacute pentru cei/cele care au trecut prin asa ceva, nici sa ma prefac ca inteleg absolut toate aspectele si resorturile pshihologice.

    But…THINK/FEEL before you talk, pls!!!

    Nu mai vorbi din statistici si opiniile altora. Chiar daca esti barbat, chiar daca nu ai trecut prin asta, incearca sa te pui putin in locul omului, dar realmente sa te vezi intr-o situatie limita de acest gen!!
    ca, sa stii ca si barbatii pot fi violati, si e al dracu de dureros. si nu neaparat de femei, si nu neaparat de barbati cu constitutie firava…. “De ce dracului, Doamne iarta-ma” trebuie sa ajungem la discutii atat de penibile?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.