Pun mare preț pe contul meu de Facebook. Postez în fiecare zi, interacțiunile sunt mai multe și mai bune decât pe twitter sau pe blog, primesc idei și aflu de oameni interesanți. Deși am ajuns în urmă cu câteva luni la numărul maxim de prieteni, am mari ezitări în ce privește migrarea către pagina de Facebook, însă nu despre acest lucru vreau să vorbesc acum.
Am petrecut mult timp filtrând prietenii, căutându-i și acceptându-i în lista mea. Am șters cu timpul brandurile care aveau un cont personal, pe cei care nu foloseau un nume real, cei fără poză de profil sau cei care spamau (prin invitațiile repetate la evenimente, prin concursurile de Like-uri, prin mesaje irelevante pentru propriile interese) sau oameni din PR care deveniseră simpli emitățori de mesaje pentru clienții cu care lucrau. Îmi place să interacționez cu oameni, nu cu funcții.
Pentru a ajuta procesul de selecție și pentru a afla lucruri despre mine și cei care mă adăugau, în ultimii doi ani (până acum câteva luni), aproape oricine îmi dădea add primea mesajul următor:
Bună [nume],
Ce anume te-a determinat să mă adaugi? (este un mesaj prietenesc adresat tuturor “nou-veniţilor”)
Cele bune,
Adrian
Mesajul – făcut atât pentru a personaliza împrietenirea, cât și pentru a afla informații utile – a întâlnit tot felul de reacții. Unii s-au simțit jigniți, alții au devenit defensivi și au început să se justifice, iar mulți pur și simplu n-au răspuns. Dincolo de aceste excepții, marea majoritate mi-au trimis înapoi răspunsurile lor din care încerc acum să extrag câteva concluzii.
Cele multe răspunsuri (peste 80%) era legate de activitatea mea din trei zone:
– blogul propriu (adrianciubotaru.ro)
– implicare socială (Lecturi Urbane)
– contul de twitter (@adrianciubotaru)
Cu alte cuvinte, ceea ce fac în afară de Facebook este un bun argument pentru ca oamenii să mă caute și să mă adauge pe… Facebook.
Multe cereri de prietenie au venit în urma articolelor care au fost preluate pe Facebook de către ceilalți și (ceea ce nu m-aș fi așteptat) în urma recomandărilor unor prieteni: Paul Olteanu, Mădălina Uceanu, Bobby Voicu.
Alte motive pentru care cineva m-a adăugat pe Facebook:
– poza de la profil
– “am adaugat la prieteni o lista intreaga… daca ma crezi nici nu ti-am vizitat profilul”
– faptul că sunt din Moinești
– cautări din google care au dus pe blogul propriu
– par un tip influent
– un articol de-a lui Makavelis, un articol pe descopera.ro
– dorința de a cunoaște oameni noi
– “am nevoie de cat mai multi prieteni care joaca farmville”
– “Te citesc. Esti un studiu de caz”
– “imi place ca iti faci o viata din lucrurile care iti plac tie”
Și, evident, cineva mi-a spus că “si Bobby Voicu intreba intr-o vreme acelasi lucru pe nou-adaugati, un fel de sondaj pentru amorul propriu. eu cred ca e doar o varianta cizelata a lui “ne cunoastem?”
Mi-a fost util acest “experiment” atât pentru răspunsurile în sine, cât și pentru interacțiunea cu noi oameni și – de multe ori – discuțiile care au pornit de la mesaj de întâmpinare. Acest prim pas mi-a adus aminte că este nevoie de un simplu gest pentru ca oamenii să îți comunice, pentru ca oamenii să se deschidă, iar acest prim gest este uneori binevenit într-un spațiu social în care multe lucruri se întâmplă automat, fără o amprentă personală.
bine! bravo! felicitari! aplauze! eu am vecine la bloc de 16 ani care au tot 5000 de prieteni pe facebook si interactioneaza la fel de mult cu prietenii lor. pe subiecte diferite, evident. 🙂
Si cu persoanele care ti-au dat add, cu mai bine de un an in urma (le-ai acceptat in lista ta si inca mai sunt acolo) si nu au primit mesajul, cum ramane?
De ce nu l-au primit?
Andreea, am spus că n-am trimis chiar la toți
Cred ca oamenii care isi astern public gandurile asa cum faci tu merita sa fie cititi/cunoscuti si de altii. Ma bucur sa fi contribuit la asta.
PS: ai avut ceva rabdare cu experimentul:-)!
Da, am inteles acea idee chiar din text. Doar ca ma gandeam ca ai tinut cont de anumite considerente cand la unii ai trimis mesajul si la altii nu. Sau poate, nu.
“Îmi place să interacționez cu oameni, nu cu funcții.” – felicitari; acesta este si motivul pentru care urmaresc ce scrii 🙂
aha, deci joci mult farmville 😀 :)))))))))))
Eu am aflat de tine cred că de pe blogul lui Andrei Ruse. Ştiu că spusese el ceva legat de edituri şi menţionase ceea ce ai păţit acum vreo 2 ani (parcă), atunci când o editură (nu dăm nume) nu ţi-a publicat cartea.
Am început să intru pe blogul tău, mi-a plăcut, e un loc primitor şi se pot discuta multe. Aşa am ajuns şi pe facebook, apoi au fost Lecturile Urbane la Iaşi şi tot aşa.
Mult succes în ceea ce faci şi felicitări încă o dată pentru ceea ce ai realizat până în prezent.
ahh deci esti din Moinesti?? :=) lasand asta (stam aproape eu sunt din Onesti)…
cum spune si Madalina mai sus… ai avut ceva rabdare cu experimentul:-)!
Dar oare trimiţând un mesaj cu copy/paste la peste 1000 de prieteni (numărul e ales la întâmplare) nu săvârşeşti tot unul din automatismele reţelelor sociale?
Mădălina, Roxana mulțumesc
Mădălina, Sandru, n-a fost propriu-zis un experiment (din acest motiv am folosit ghilimelele). Mi-am dorit o metodă de cunoaștere și interacțiune și abia apoi m-am gândit ca ar fi util să scriu despre.
Copila blonda, cred că există automatisme utile (care merg, care economisesc timp, care nu sunt intruzive).
În cazul de față am utilizat un șablon (care mi s-a părut că merge) pe care l-am trimis de fiecare dată și care de multe ori a condus la o discuție, la o interacțiune personalizată.
Interesant ca psihologie sociala este sa vezi cu cati din cei 5000 interactionezi (live sau online) macar o data pe luna. Miracol daca numarul depaseste 100, hai sa zicem 250.
Este la fel ca oriunde altundeva – bloguri, mess, twitter…. efectiv nu poti sa urmaresti un numar infinit de persoane. Problema e si mai spinoasa daca unele persoane asteapta sa le raspunzi la anumite subiecte.
Ma gandeam acum ca si pagina de facebook.com/adrianciubotaru are o problema: poti sa scrii acolo ca lumea sa te citeasca, dar mesajul se va suprapune pe mesajul blogului…..
Oricum, este interesant cum abordezi subiectul “prietenilor” pe face-a-lui-buku.
Intrebarea e: interactionezi cu ei? De multe ori ma uit in contul personal de Facebook, imi amintesc de ce le-am dat add oamenilor la momentul respectiv dar imi dau seama ca apoi n-am interactionat deloc cu ei. Teoretic, Facebook e despre prietenie, practic, uitandu-ma pe wall vad ca e despre promovare, pisici, bebelusi si youtube. Nu imi plac brandurile care nu au fan page ci friend page si care nu isi asuma ca ceea ce fac acolo e advertising (foarte frumos si eficient de altfel, cand e facut cu cap).
mie mi.a placut aia cu esti un studiu de caz:))))
Pingback: Facebookologie: prezentare generală « Tudor Mihăescu
Pingback: Facebookologia: prezentare generală « Tudor Mihăescu