Comunităţile de schimbare

0 Flares 0 Flares ×

În România, vibraţia socială se măsoară în lucrurile pe care nu avem curajul să le faci în spaţiul public. Aici, spaţiului public nu este al nostru, este al laşităţilor noastre. Nu avem curajul să credem, nu am curajul să schimbăm, nu avem curajul să ne implicăm.

Spaţiul public este oglinda întoarsă a lucrurilor în care nu avem curajul să credem.

La noi, spaţiul public e plin de gălăgie şi e gol de încercările de-a schimba lumea.
Problema cu tinerii nu este faptul că nu citesc – citesc destul de mult, slavă Domnului!, problemele lor se nasc atunci când nu ştiu facă cu ceea ce citesc si cu ceea ce visează. Atunci când nu au curajul să aplice, când nu îndrăznesc să schimbe.

Suntem geniali luaţi individual, dar suntem absenţi şi timizi în cadrul unor comunităţi de schimbare care abia se formează acum.
Calităţile noastre minunate se întorc împotriva noastră dacă nu găsim contextul în care să rodească în folosul celorlalţi.
Comunităţile de schimbare pot fi acest context şi pot constitui acea piatră de hotar între lumea care ni s-a dat şi lumea pe care vrem s-o oferim mai departe.

Până atunci, indiferent cât de mult talent ai, dacă nimereşti şi continui joci fotbal pe un teren mocirlos, vei sfârşi jucând prost, penibil şi vei termina meciul cu impresia că nu ai fost niciodată un jucător bun.

Nu este o alegorie, este senzaţia pe care o am destul de des când stau de vorbă cu tineri de 20 de ani. Deşi n-au făcut nimic, ştiu din start că nu sunt buni de nimic. Deşi n-au încercat cu adevărat, ştiu din start că nu se poate.
Parcă se simt vinovaţi de eşecurile viitoare când, în mod firesc, n-ar trebui să ne simţim vinovaţi nici măcar de eşecurile trecute.

Spaţiul public este destinat lamentărilor şi neîncrederii în posibilitatea de schimbare. Un tânăr este timid în a declara că poate schimba ceva, însă va prinde curaj atunci când va dori să-şi exprime îndoiala şi neîncrederea în reuşitele celor din jur.

Sper să mă înşel când termin cu gândul că – deocamdată – avem curaj doar atunci când nu avem puterea să îndrăznim.

Despre aceste lucruri şi despre multe altele, voi vorbi alături de Iren, sâmbată – ora 18:30 – la Amfiteatrul Deschis Team Work.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

5 thoughts on “Comunităţile de schimbare

  1. Pinocchio

    Si cind te gindesti ca pe vremuri tinerii erau cei pentru care totul era posibil! Ehei, pe vremuri, pina si viitorul era mai bun… 🙂

    Dar serios vorbind, si eu am senzatia, venind de doua ori pe an in Romania, ca lumea asteapta o schimbare care poate sa vina numai din afara, si nimeni nu se simte in stare sa schimbe el insusi ceva. Efortul, adica, nu duce la performanta; asa se invata neajutorarea.

    Pe de alta parte, ma gindeam ca relativa bunastare aparuta de la mijlocul anilor 1990 incoace creaza senzatia unei recompense primite, la prima vedere, independent de un efort depus — ceea ce submineaza motivatia si angajamentul.

    Neajutoarea invatata si paralizarea motivatiei — ce combinatie nefericita!

    Reply
  2. Bigdady

    Ehe! Şi cum mai cântam…

    “Noi în anul douămii
    Când nu vom mai fi copii
    Vom face ce-am văzut cândva
    Toate visele-ndrăzneţe
    În fapte le vom preschimba
    Vom fi meşteri iscusiţi
    Să vă facem fericiţi
    Pe voi parinţii ce veţi fi
    La a doua tinereţe
    În doooooouăăăăăăămiiiiiiiii!”

    Reply
  3. Pingback: eCostin.com

  4. strongvaleriana

    De fapt se fuge de ”spiritul de turma” care e o eticheta peiorativa in ochii multora ce se socotesc speciali !

    Incertitudinea unui maine dezvolta poate prea mult instinctul de conservare in carapacea unui individualism ieftin !

    Iar in aceste conditii ”specialul” individual nu depaseste conditia unui ”viitorul nostru-i azi” colectiv,

    Si astfel insusirea tehnicii driblingurilor pe teren mocirlos, devine… un deziderat greu de atins !

    Reply

Leave a Reply to strongvaleriana Cancel reply

Your email address will not be published.