Nu putem vorbi despre oameni – în comparație cu alte primate – fără să nu invocăm folosirea uneltelor (de aici și ideea de homo faber) și stăpânirea focului.

Cu ajutorul focului – accident natural transformat în artificiu tehnologic – oamenii au câștigat timp și energie. Hrana preparată cu ajutorul focului se digeră mai repede și implicit se transformă mai repede în energie. Comparativ, pentru a dobândi caloriile zilnice ale unui om, o gorilă ar trebui să mănânce în mod continuu nouă ore în fiecare zi.

Cu alte cuvinte, o oală pusă pe foc este un stomac extern. O mâncare gătită scutește stomacul de o digestie prelungită (mai ales când e vorba de carne) și lărgește spectrul plantelor care pot fi transformate în alimente (cum ar fi să mănânci cartofi cruzi?).

Cu ajutorul focului, oamenii au ieftinit și au grăbit accesul la energie, un lux pe care nici un alt animal nu-l are. Folosirea lui în prepararea alimentelor a fost o adevărată eliberare. S-a rezolvat problema accesului la calorii și, mai important, s-a câștigat timp.
Nu trebuie să mânânci toată ziua (cum fac majoritatea animalelor omnivore) pentru că o parte din timpul alocat digestiei a fost deja externalizat. Hrana pusă pe foc este deja preparată, iar stomacul nostru, ajutat de o digestie anterioară, rezolvă mai uşor şi mai rapid problema energiei.
Cruditățile or fi sănătoase, dar nu sunt eficiente din punct de vedere energetic.

M-am lovit de întrebarea din titlu citind cartea lui Kevin Kelly – What Technology Wants? – care aşează cursul istoriei într-o direcţie inevitabilă în care – în mod aparent – omul are puţine cuvinte de spus.

Ideea este că trebuie să ne întrebăm ce îşi doreşte tehnologia pentru că nu ne putem împotrivi ei. Este constituentă naturii umane (nu există om fără tehnologie) şi, o dată inventată o nouă tehnologie, zarurile sunt deja aruncate.

Un exemplu. Este greu de imaginat dezvoltarea comunităților urbane fără agricultură şi fără tehnologia scrisului. E greu de închipuit apariția primelor state-cetăți fără o birocraţie, fără o memorie contabilă (plăcuțele babiloniene cuprind, în marea lor majoritate, registre contabile) şi, mai ales, fără existenţa unui surplus de produse agricole (vândute apoi în oraş).
Toate acestea, inutil de spus, au fost posibile cu ajutorul tehnologiei.

Un alt exemplu. Capacitatea de memorie și de procesare a creierului uman a fost lărgită cu ajutorul tehnologiei. Apariţia scrisului (tensiunea mutației pe care a provocat-o scrisul încă este vizibilă în unele dialoguri platoniciene) a eliberat memoria umană. Nu mai trebuie să ținem minte totul pentru că am inventat suporturi externe de memorie. O placă de lut, un papirus, o carte, un hard.

Nu mai trebuie să procesăm – să calculăm – totul. Revoluția matematică medievală (renunțarea la metodele romane de calcul, introducerea numerelor arabe, apariția cifrei zero) a avut legătură cu procese economice a căror complexitate creștea și trebuia să fie rezolvată prin noi instrumente de calcul.
Procese matematice (logaritmi, algoritmi) au fost inventate din dorința de a simplica acele operații pe care contabilii și navigatorii (calculul coordonatelor) trebuiau să le facă zilnic.

Practic, primele mașini de calcul trebuiau să rezolve problema de încărcare a capacității de procesare a creierului uman. Mai târziu, computerele au reușit să preia această sarcină, eliberând astfel oamenii de o activitate costisitoare (ca timp și energie).
Automatizarea (apărută o dată cu revoluția industrială) a eliberat ființa umană de activități cronofage și energofage. Cu timpul, procesele de memorie, de multiplicare (operație rezervată scribilor) și de calcul, toate aceste activități au fost preluate de tehnologii automate.

Una dintre idei este că întreaga cultura umană a fost posibilă cu ajutorul unor evoluții tehnologice. E greu de imaginat un Homer fără apariția scrisului, un Leonardo Da Vinci fără compuși chimici transformați în pigmenți sau un Mozart fără invenția anumitor instrumente muzicale.

Creativitatea umană – cu care ne mândrim – este inextricabil legată de tehnologie. Nu-i de mirare că multe instrumente noi – tabletele sau telefoanele inteligente – sunt promovate cu trimitere la creativitatea umană care poate fi dezlănțuită cu ajutorul lor. Poți picta, poți scrie, poți face poze, poți publica cu ajutorul tehnologiilor recente.

Întrebarea pusă tehnologiei – ce îşi doreşte ea de fapt? – conține miza destinului uman. Dacă roata a înlocuit picioarele, dacă uneltele (de la primele cuţite până la roboţii industriali) au înlocuit mâinile, dacă scrisul a eliberat memoria, dacă computerele au preluat capacitatea limitată de procesare a creierului uman, dacă există software care poate învăţa lucruri noi, ne putem întreba – gândindu-ne la viitor – ce ne mai rămâne nouă de făcut? Unde va fi nevoie de noi și până unde va curge aceste proces de înlocuire?
Între paranteze fie spus, nu e de mirare că autorii s.f. îşi imaginează deja un viitor în care tehnologia va ajunge conştientă de sine (o altă caracteristică preluată din spectrul uman).

Într-o altă paranteză finală, nu e de mirare că din ce în ce mai mulţi autori (Seth Godin, de exemplu) îşi imaginează un viitor în care oamenii vor fi condamnaţi la creativitate. Practic, nu ne mai rămâne nimic de făcut decât să fim creativi (un trend deja în derulare) şi creatori.

Nu vom mai avea ce face altceva pentru că tehnologia va fi preluat totul.

Poate îndemnul lui Neil Gaiman – Make Good Art – devine – pe urmele unui techno-optimism din ce în ce mai pregnant – o simplă acceptare a inevitabilului.