Buna-credință este cea mai banală calitate de la care poți începe să construiești o lume. Este începutul de drum în orice relație, un fundament necesar, dar nu suficient, pe baza căruia poți stabili încredere.

Spun că e banală pentru că este o trăsătură despre care se vorbește puțin, dar pe care o asumăm implicit în relațiile cu ceilalți. Buna-credință înseamnă presupunerea că celălalt nu te duce în eroare în mod deliberat, nu te minte și nu dorește să profite de bunele tale intenții.

Majoritatea oamenilor sunt de bună-credință. Dacă întrebi pe stradă o direcție, cele mai multe șanse indică un simplu fapt: nu vei fi păcălit în mod voit. În general și slavă Domnului, oamenii sunt de încredere.

Oricât de banală ar fi această calitate, sunt situații când ea lipsește. Apreciez pe cineva talentat și apreciez pe cineva care este un bun profesionist în domeniul în care activează, însă pentru a respecta cu adevărat un om am nevoie să știu dacă este de bună credință.
Am nevoie să știu că este de bună credință chiar și atunci când aceasta nu este în interesul lui sau chiar și atunci când greșește pe plan profesional.

Poate pe stradă e ușor ca cineva să nu te inducă în eroare, dar în alte contexte sociale situația este mai nuanțată. Când mizele sunt mari, când prioritățile se opresc la ușa propriului interes sau la cercul propriei familii, buna-credință dispare. Am văzut profeșioniști care mint, care înșeală încrederea celorlalți atunci când apar mize și interese, care își folosesc propriile competențe ca o perdea de fum în spatele cărora calcă pe cadavre, am văzut capi de familie care își înșeală colegii sau nevasta cu aceeași gură cu care își pupă copilul înainte de a-l lăsa la grădiniță.

Am nevoie să presupun – din start – că cei din jurul meu sunt de bună-credință. Nu am timp să testez dacă celălalt este de încredere și, până la proba contrarie, sunt cel mai încrezător om. Pentru că este în natura mea să mă încred în ceilalți și pentru că, în cazul în care încrederea îmi este înșelată, cel care pierde cel mai mult nu sunt eu însumi.

Relațiilor umane sunt în așa fel construite încât cel care pierde cel mai mult – pe termen lung – este cel care se dovedește a fi lipsit de bună-credință. Este cea mai ieftină monedă de schimb indiferent că ești sau nu ești talentat și competent. O purtăm toți în buzunar, iar uneori când ne scapă printre degete în primul canal.