Ce aș povesti copiilor mei?

9 Flares 9 Flares ×

Acum şaisprezece ani părinţii mei croitori lucrau şi noaptea pentru a asigura familiei un trai decent şi un minim lux de sărbatori (bomboane de pom pe sub mână şi câteva fructe exotice).

Acum şaisprezece ani televizorul era stricat şi mergeam pe la neamuri să vedem revoluţia în direct. Mă gândeam atunci că sunt contemporan cu un eveniment care va apare în manualele de istorie şi pe care voi fi mândru să-l povestesc copiilor mei.

Acum nu ştiu ce-ar trebui să povestesc copiilor mei despre aceşti şaisprezece ani. O revoluţie în direct pentru o ţară care trăia în ne-rand cu lumea, un cel mai dur comunism urmat de o cea mai neinspirată tranziţie ce-a coincis cu copilăria şi adolescenţa mea?

Pentru început, în aceşti şaisprezece ani, românul din mine a început să asimileze următoarele prejudecăţi:

1. va fi din ce în ce mai greu:
– mereu preţurile au crescut asimetric cu puterea de cumpărare
– mereu a existat ameninţarea disponibilizărilor în masă
– se fură din ce în ce mai mult, iar politicienii sunt din ce în ce mai corupţi
– conştiinţa ca va fi din ce în ce mai greu era coroborată cu speranţa că “voi veţi trăi mai bine decât noi”.

2. suntem o generaţie de sacrificiu:
Mi s-a repetat acest slogan încă de la introducerea scrierii cu â din a, trecerea la două semestre, modificările repetate ale programei şcolare, ale criteriilor de notare şi admitere etc. N-am înţeles nici acum dacă sacrificiul era al părinţilor noştri pentru noi sau era al nostru pentru propriul viitor într-o lume incertă. Dacă părinţii nostri se sacrificau la Canal şi prin închisorile comuniste, copilul meu se va simţi o victimă istorică dacă i se va strica placa video?

De asemenea, n-am înţeles niciodată dacă apelativul “generaţia de sacrificiu” trădeaza neputinţa unor părinţi, a unei naţiuni de a-şi gestiona viitorul tinerilor săi sau reprezinta o tehnica mentală transmisă din generaţie în generaţie prin care să fim pregatiti să ne putem explica eşecurile viitoare şi neîmplinirile unor vieţi adulte. Să ne justificăm istoric exact în modul cum ne justificam incultura în cutare domeniu; dacă nu sti care este capitala Canadei poţi oricând spune ca ai avut un profesor de geografie nesuferit, că nu ţi-a plăcut geografia din start, că îţi mânca câinele temele sau noi chiuleam la geografie, invocând o adolescenţă rebelă.

Un lucru pare clar: Eventualul eşec istoric al celor care şi-au trăit copilăria şi adolescenţa în aceşti saisprezece ani nu va putea găsi justificarea în contextul generaţiei de sacrificiu.

3. România este o ţară mică şi slabă, iar românii sunt nişte fiinţe ciudate lipsite de noroc istoric.
Cred că nici un occidental nu va putea înţelege niciodată cum este să creşti cu ideea că undeva, în altă ţară se trăieşte radical mai bine decât la tine. Să creşti având conştiinţa unei râi istorice a faptului de a fi roman şi să simţi peiorativul cum se mulează pe orice frază care începe cu noi, românii niciodată…, în România…,aşa a fost mereu la noi… Am găsit mereu modalităţi şi ocazii de-a ne legitima unicitatea nenorocirilor noastre (doar noi l-am împuşcat, doar noi am avut mineriade, doar noi am avut inundaţii, doar la noi sunt gropi etc.) Am crescut cu ideea că trăiesc într-o ţară săracă, intre oameni necivilizaţi, într-un popor care când nu a avut ghinion în istorie, şi-a făcut-o cu mâna lui.
[Off-topic: românii sunt singurii consumatori de seminţe?]

De asemenea, m-am lasat sedat de amintirile unei istorii glorioase cu un trecut faţă de care orice prezent pe care l-am trăi pare mic şi nedemn.
[Unul din cele mai interesante mituri este ideea cum ca am fi fost scutul Europei în faţa turcilor. Psihologic, ideea este resentimentul unei victime faţă de ceilalţi ce au refuzat să mai fie victime.

Nu ştiu cât de clar este acest lucru simplu: turcii au forţat porţile Europei în mod decisiv de două ori prin asediile asupra Vienei (în 1529 şi 1683). Au eşuat de fiecare dată fără cauza şi vina românilor. Prima oară au avut drum liber către Viena după victoria asupra ungurilor de la Mohacs (1526), iar a doua oară înfrângerea lor (de o armată europeană condusă de un rege polonez) a statuat începutul declinului a Imperiului Otoman ca ameninţare pentru Europa (care încă păstrează fantasmele unei invazii musulmane). De asemenea, declinul influenţei Imperiului Otoman în Marea Mediteraneeana n-a avut niciodată nici o legatură cu Ţările Române.]

Îmbibaţi de o istorie vitregă şi înarmaţi cu acest tip de prejudecăţi cât de usor ne va fi să ne scuzăm o eventuala ratare?

4. vocatia de a avea dreptate cand ratam, cand esuam, cand nu implinim ceva.
Pentru orice eșec, există trei conaţionali din jurul tău ce erau siguri că nu vei fi reuşit. Ne-am dezvoltat o înţelepciune bătrânească a neîmplinirii de genul puteam să fiu sigur că aşa se va întâmpla. Întotdeauna mi s-au părut mai înţelepti de felul lor cei care mă sfătuiau post-factum despre inutilitatea cutărei încercări. De cate ori n-am simţit bucuria intimă a confirmării unei temeri ce anunţă un necaz sau un eşec?

Părem a fi cea mai pregătită naţiune pentru situaţii jenante de pierdere şi înfrângere. Crescuţi ca victime, căutăm permanent situaţii care ne legitimează sclavia interioară. Noica chiar încercase să statueze ascendentul moral şi cultural a victimei asupra călăului, a pierzătorilor în faţa câştigătorilor. Va fi încercând…

Tranziția a concis cu copilăria și adolescența mea în care am asimilat prejudecățile menționate mai sus. Aceste prejudecăți cărora li se adaugă moștenirea istoriă care apasă pe umerii nostri ca tineri și responsabilitatea față de copiii noștri creează o situație cel puțin ciudată. Sunt conștient că părinții noștri au făcut imense sacrificii pentru ca noi să fim sacrificați pentru a le asigura lor o bătrânețe liniștită și pentru a oferi copiilor noștri o țară în care cel puțin să aibă libertatea să-și decidă propria sacrificare.

Nu știu cum să integrez experiența comunistă în algoritmul cu care gestionez prezentul și nu știu cum să mă feresc de traumele și frecușurile obrazului cu care le voi spune copiilor mei cât de greu a fost pe vremea mea.

Nu doresc să capăt conștiința superiorității istorice față de cei mai tineri decât mine pe motivul că am prins cum era pe-atunci: am stat la cozi la lapte, am cumpărat pâine cu tichetul etc. De asemenea, n-aș vrea ca […] copilului meu să i se inoculeze sentimentul vinovăției pentru vremurile grele pe care părinții lui le-au trăit. N-aș dori copilului meu să fie român în modul de care eu mă străduiesc să mă dezvăț. Acum sunt genul de român care nu s-ar simți în Africa ca un turist.

Nu știu cum vom arăta peste 30-40 de ani ca membri adulți ai unei țări fost-comuniste, nu știu dacă puținele noastre amintiri “comuniste” se vor citi pe chipul nostru și nu stiu dacă invitați la masa europeană, vom crea în continuare fantasme ce ne vor confirma faptul că am fost și vom fi mereu excluși. Dacă te cheamă Gicu și ai fost 20 de ani frizer, iar acum te-ai apucat de zidărit, cât de mult trebuie să înveți și să muncești ca lumea să uite să mai zică Gicu, care-a fost frizer pentru a-l accepta pe Gicu zidarul?

Mă consider norocos căci am învățat să fiu relaxat în chestiunile românești: nu mă deranjează când sunt îmbrâncit în metrou, nu mă voi plânge niciodată de prostia politiștilor sau a oricărei categorii profesionale, n-am să urlu niciodată prostia romanilor. Secretul este gândul că oricând pot alege să plec (se poate face analogie cu libertatea oferită de gândul oricând mă pot sinucide). Nimeni nu e condamnat la acest picior de plai.

Am scris acest text încercând să înțeleg modul cum pot integra niște amintiri într-un simulacru de identitate și cum le pot comunica mai departe (dacă am ce și dacă merită). Pot să-mi imaginez, să teoretizez, însă nu pot să-mi judec părinții c-au suportat comunismul, că au fost un neam de amărășteni, că au fost români în sensul înțelept în care eu nu doresc să devin.

Zoso, cum de suntem o generație atât de misterioasă: din niște părinți lași – care s-au complăcut în victime și au stat ascunși sub pat – au ieșit niște plozi ca noi: liberi, inteligenti și iNberbi?
A culpabiliza generații, categorii sociale și națiuni este un fel de intoleranță web 2.0 sau trendul incorectitudinii politice încă face victime?

9 Flares Twitter 0 Facebook 9 9 Flares ×

19 thoughts on “Ce aș povesti copiilor mei?

  1. Arhi

    Eu zic sa vorbiti in nume personal. Subsemnatul chiar e inteligent.
    Generatie de sacrificiu au fost parintii mei, suntem si noi (cei care ne invartim in jurul varstei de 30) si vor fi si copiii nostri.

    Reply
  2. tuvia

    off-topic 2, ca sa-ti satisfac curiozitatea inocenta : si italienii, i-am vzt chiar si pe marginea drumului, ca tzaranii la noi….sau kiar la meci! deci, se poate..

    Reply
  3. chiustenge

    e buna tema.
    e bun si articolul, mai ales cand intreaba.
    mai putin cand forteaza raspunsurile.
    ratarea, ca si mantuirea, nu-s chestiunii de obiectivat. nici de chat…
    dintr-o perspectiva anume, si iisus parea sa fi ratat…

    Reply
  4. Andrei

    sal’tare
    ca si “chiustenge”, zic si eu frumos articol !
    iar pentru tine Adrian am sa iti spun lucrul e acre credeu ca tre’ sa il spunem copiilor nostri:
    “COPILE DRAGA ATUNCI, LA “EVENIMENTUL DECEMBRIST”, NOI ROMANII AM CASTIGAT SI AM RAMAS CU CUVANTUL. In rest poate am mai castigat si altele, care s-au furat intre timp.”
    Si ami departe opinia mea este un pic diferita fata de ce ai zis tu. Nu cred ca avem noi cu totii o vina pentru stuatia de acum. Si asta nu e o fuga de rsponsabilitate, ci o constientizare a faptului ca am fost partial manipulati si partial mintiti.
    Andrei… 😉

    Reply
  5. Costin

    Suntem un popor de oameni inteligenti la fel de bine cum suntem o generatie de sacrificiu si aici ma refer la cei ce au prins revolutia intre 10 si 15 ani.

    Pe de alta parte suntem nepasatori. Nu ne-am unit decat in momentele cand cutitul ne-a ajuns la os. Si atunci am facut-o pentru ca am avut conducatori destul de inteligenti sa scoata din noi patriotismul pe care toti il avem dar pe care de multe ori il aruncam la gunoi orbiti de problemele de zi cu zi si de rahaturile care le fac altii.

    Una din problemele pe care le mai avem este si aceea ca mereu cautam vinovati. Zoso scria acum cateva zile despre parintii care nu au facut nimic in timpul comunismului. Sa faca ce? Ma bucur ca ai mei nu au facut nimic. Tata asculta Europa Libera cu castile pe urechi noaptea. La revolutie a plecat de acasa pentru ca a fost chemat la “arme”. Mai multe ce sa ii fi cerut? Sau ce sa fi facut de unul singur? Sa iasa si el in Buzau in strada odata cu cei din Brasov cu cativa ani inainte de revolutie si sa nu il mai vad poate niciodata? Sa il condamn ca a vrut sa isi vada familia langa el pana la ultima suflare? No way dude…

    > Ma bucur ca i-am avut langa mine atat cat i-am avut.

    Reply
  6. Costin

    Si mai era o continuare dar s-a taiat. E de la “EI”. Pe scurt:

    Un prim pas in a schimba ceva e sa nu ne mai facem de CACAT de fiecare data cand avem prilejul. Putin credit nu strica niciodata iar uscaturi stati linistiti ca sunt peste tot.
    Cu ce naiba ne ajuta daca tot ne plangem ca am stat la cozi la ulei, am luat paine pe bon, jumatate pe cap de om sau ca am mancat “tacamuri”? Sau ca am baut prima sticla de pepsi la 14 ani? Cu nimic.
    Haideti sa lasam ideile de victime si sa ii lasam la o parte pe vinovati. Mor singuri in cativa ani nu e nevoie sa ii ajutam noi. Ideea e sa gasim solutii.

    Si inca ceva foarte important. SUNTEM INTELIGENTI. Punct. Fii mandru ca esti ROMAN. De aici plecam. Invatam din istorie nu o repetam sau o plangem toata viata.

    Reply
  7. Robert

    Nu sunt mandru sa fiu roman. (de fapt nici nu sunt)

    Nu inteleg ce va plangeti. Vreti ceva? Faceti ceva! De la sine nu o sa se intample nimic.

    Pareri subiective.

    Nu va place cum e in tara asta de cacat? Faceti politica, poate voi o sa fiti mai buni. (si cand voi o sa fiti mai buni eu o sa fiu un zeu)

    Vremuri tulburi….

    Reply
  8. Ioan Median

    Pesimismul este mai interesant si mai facil decat realismul. De ce sa nu incercam sa pornim de la ipotezele reale a ceea ce suntem:
    -un popor de marime medie cu o istorie deloc exceptionala
    -cu nenorocul de a ne fi nimerit in a doua jumatate a secolului 20 intr-o zona geografica nefasta
    -la un popor mic cu un numar normal de genii (filozofie,sport,arta etc)
    -la acelasi popar mic cu un numar normal de oameni culti , cu un numar normal de oameni cu caracter….
    Si asa probabil ca intradevar nu este asa de importanta intrebarea “Ce facem cu comunismul? “. Cred ca ne trebuie o alta intrebare.

    Reply
  9. silvia iordache

    In decembrie’89 aveam 28 de ani. Cu ceva timp in urma, eram mai multi adunati si vorbeam de vremurile trecute. Se pronunta des cuvantul “revolutie”. Am intervenit si eu zicand ca pentru mine a fost “momentul decembrie’89”. De ce il numesc asa nu pot sa explic. Cei care au murit in decembrie ’89 aveau varsta ta, pacat de tineretea lor.
    Andrei, noi nu puteam sa vorbim in anii aceia nimic, ai vazut si tu acum cati informatori si turnatori de profesie si cu vocatie am avut, noi aveam atunci doar gandurile noastre. Si cate mai rabdam ca sa ne ramana gindurile……
    Acum e momentul vostru, sunteti tineri, ganditi, vorbiti, nadajduiti, iertati,credeti si iubiti ! Traiti, caci cei mai multi dintre noi,atunci doar am existat !

    Reply
  10. gio

    cam plangacios mesajul,dar in acelasi timp invita la meditatie,arc peste timp.ceea ce nu inteeleg este unde cumparati voi piine pe cartela ca si eu am trait vremurile acelea dar n-am inilnit sa se cumpere piine pe cartela,ulei si zahar da!,dar piine?nu!asa ca mai retusati va rog mesajul.In ceea ce priveste daca numai noi mincam seminte este fals ,consider ca si alte popoare au acelasi obiceiuri.Chestia lui Brucan, este adevararta,anume ca, ne mai trebuie 20 de ani ca sa ne revenim.de cealalta ca suntem o natiune de prosti,permiteti-mi sa ma indoiesc.cel mai bun lucrupecarel-amcistigat la Revolutie este libertatea de a vorbi,restul cu libertatea de a te stabili in orice loc al lumii ,mai greu,ptr fiecare tara si-a impus propriile ei legi,de stavilire a diferiltelor “invazii”.noua perspectiva se pare ca e cea ami buna si anume: Europa Unita.

    Reply
  11. bebe

    Eu as zice ca toate problemele noastre pleaca de la politica, pentru ca toti oamenii inteligenti se feresc de ea, se retrag si spun ca asta nu e de ei. Asta nu face altceva decat sa impinga in fata natiunii oameni inculti, in timp ce restul nu se gandesc decat cum sa plece din tara si sa faca bani in strainatate.De ce nu se gandeste nimeni sa faca ceva bun pentru tara asta?

    Reply
  12. Stelea

    Pai… a nu plange trecutul ci a invata din el ptr. a evita repetarea lui e usor de spus… dar problema e ca, uite, nu oricne poate sa treaca la fel de usor sau de greu peste un anumit eveniment.. asa cum spui matale intr-o idee de-a ta undeva printr-un “monolog” mai recent despre “inteligentii” si “mediocrii”, si autostimularea emotionala… si daca e adevarat iata ca iti raspunzi singur la intrebare… cine au fost cei care au “ghidat” Romania in acesti 16-17 ani…
    Idee: noi astia tineri suntem inca prea egoisti(nu resemnati) ca sa gandim macar in a face politica pentru popor… cat despre “batrani”… s-a vazut si se vede…
    Oricum timpul le rezolva pe toate… in rau sau in bine… rabdare daca ai…

    Si in final, sa ma leg diect si de topic, copiilor nostri ar trebui sa le spunem ADEVARUL despre acele vremuri… cu cat mai putina subiectivitate.

    Reply
  13. Cristi

    Cred ca ai omis un aspect important: necesitatea de a deveni adaptabil, de “a te descurca”. Copilul meu n-as vrea sa invete asa ceva, n-as vrea sa “mosteneasca” defectul asta ! Poate avem noroc si suntem pe langa “ultima generatie de sacrificiu” si ultima generatie de descurcareti, de personaje care se pricep la troc. N-am sa uit niciodata cum faceai schimb intre 2 kile de pui si 1 naveta de Pepsi……
    Apropos de “mancatorii de seminte” – or mai manca si altii, dar nu vad unde a prins la fel de bine Vijelie & Co

    Reply
  14. Pingback: Domnule Iliescu, haideţi să vă ne-întâlnesc! | Adrian Ciubotaru

  15. Cosmin

    Ma uitam intr-o zi pe Wikipedia pe pagina cu inventiile ungurilor – http://en.wikipedia.org/wiki/Hungary#Hungarian_inventions Ce-au ungurii si noi n-avem?

    Asta apropo de comparatii, inteligenta, creativitate (mie imi plac romanii cu toate imperfectiunile lor – si sunt destule).

    Si spaniolii mananca seminte, am gasit unele foarte bune acolo – mari si sarate 🙂 Stand in casa cu un irlandez care nu manca seminte, l-am corupt la acest hobby care da dependenta, si acum a ajuns sa le “sparga” mai bine decat oricine.

    Reply

Leave a Reply to Cosmin Cancel reply

Your email address will not be published.