E greu de închipuit că îmi pot trăi viața fără a încerca să mă cunosc pe mine însumi. De ce sunt cel care sunt? Cum am ajuns să fiu cel de acum? De unde vin și încotro mă duc? Sunt întrebări care caută o lămurire printr-o pădure plină de contradicții, umbre și împrumuturi.

Pentru a mă cunoaște pe mine, trebuie să înțeleg de unde vin. Care îmi este familia? Cine îmi sunt părinții și bunicii? Ce au trăit ei, ce evenimente i-au marcat?
Ar trebui să mă întreb de ce părinții și-au pus anumite speranțe în mine însumi – și nu altele – și ce semnificație au aceste proiecții în contextul larg al culturii din care fac parte.

Pentru a mă cunoaște pe mine însumi, trebuie să cunosc tradițiile locului unde n-am născut. Ce înseamnă că m-am născut într-o provincie anume și nu într-alta? Ce semnificație a avut faptul că am crescut într-un oraș sau într-un sat? Ce înseamnă religia sau religiile familiei mele?

Pentru a mă cunoaște pe mine însumi, trebuie să cunosc bine limba maternă și tot bagajul pe care ea îi presupune. Cum m-a influențat și cum m-a format limba română și istoria întrupărilor ei?

Pentru a mă cunoaște pe mine însumi, trebuie să-mi cunosc bine cultura și istoria propriei țări. Ce înseamnă a fi român? Ce speranțe au avut cei care și-au dorit un stat românesc? Ce mituri fondatoare avem? Ce obsesii și ce probleme au avut scriitorii care au format și au modelat ceea ce numim acum cultura română?

Pentru a mă cunoaște pe mine însumi, trebuie să înțeleg locul propriei culturi în lume. O cultură periferică europeană? O punte între Occident și Orient? Un cultură imitatoare? O cultură ce suferă în mod permanent de complexe și decalaje specifice? În concertul larg al culturilor, care este “vocea” propriei mele culturi?

Pentru a mă cunoaște pe mine însumi, trebuie să-mi distilez propriile influențe. Cât din mine însumi trădează propria familie, tradiția religioasă a familiei, stilistica culturii naționale? Între atâtea influențe și înrâuriri, ce este doar al meu?
Sunt doar un produs al străzii pe care am crescut, al familiei și al culturii în care am crescut?

Pentru a mă cunoaște pe mine însumi, trebuie să-mi explorez neîncetat propriul meu trecut. Ce evenimente personale m-au marcat? Ce iubiri, ce suferințe și ce au însemnat toate acestea? Care este prima mea amintire? Care este prima mea iubire? De ce am avut prietenii aceștia și nu alții? De ce am reacționat într-un mod și nu într-altul?

Pentru a mă cunoaște pe mine însumi, trebuie să înțeleg propriile valori spirituale. Cum îmi trăiesc propria viață? De ce mi-am ales aceste idealuri? De ce cred sau de ce nu cred într-un Dumnezeu? Ce sens aleg să-i ofer propriei mele existențe?

Pentru a mă cunoaște pe mine însumi, trebuie să înțeleg momentul istoric pe care îl trăiesc. Ce a însemnat secolul XX și ce înseamnă acest secol? Care este drumul modernității care se desfășoară sub ochii mei? Ce înseamnă procesul de secularizare în coada căruia m-am născut? De unde vine istoria pe care o trăiesc acum?

Pentru a mă cunoaște pe mine însumi, trebuie să cunosc marile tradiții spirituale care au fondat lumea în care trăiesc. Trebuie să cunosc antichitatea greco-romană, trebuie să înțeleg creștinismul, Renașterea și apariția modernității. Care sunt miturile care stau la baza lumii așa cum este ea acum? Ce înseamnă drepturile omului? Ce înseamnă că Dumnezeu a murit? Ce înseamnă progresul tehnologic? Unde duce evoluția umanității?

Pentru a mă cunoaște pe mine însumi, trebuie să mă întreb ce înseamnă a fi om, ce înseamnă apariția omului și istoria pe care această ființă și-a creat-o.

Pentru a mă cunoaște pe mine însumi, trebuie să-mi explorez propriile temeri și angoase. Ce anume mă înfricoșează doar pe mine? Ce înfricoșează pe toți oameni? Ce înseamnă a fi muritor și ce încercări de răspuns există pentru problema mortalității?

Pentru a mă cunoaște pe mine însumi, trebuie să înțeleg ce anume împărtășesc cu toți oamenii de pe această planetă. Care sunt elementele de unitate spirituală comune tuturor oamenilor? Ce am în comun cu un chinez? Ce mă leagă de soarta unei femei dintr-un trib amazonian?

Lămurirea propriei prezențe în această lume este un exercițiu atât de vast încât depășește simpla reamintire a propriei vieți. Ceea ce trăiesc și ceea ce gândesc se întrepătrunde cu ceea ce trăiesc și gândesc oamenii cu care împart același timp. Mai mult decât atât, ceea ce sunt este influențat în permanență de ceea ce au ales să fie oamenii din secolele și mileniile anterioare nașterii mele.

A mă cunoaște pe mine însumi devine astfel a cunoaște rețeaua (tradiția, cultura) din care fac parte. A explora universul meu interior înseamnă a explora toate miturile care au construit ceea ce numim acum condiția umană.

În mine vorbesc atât prieteni, iubite, părinți, bunici, strămoși, cât și exploratori spanioli, călugări medievali, negustori arabi, războinici mongoli, soldați romani, agricultori daci, păstori indo-europeni, vânători preistorici sau primate care au început să folosească unelte, să meargă biped și să picteze peșteri.
Soarta mea rezumă soarta întregii umanități, iar a mă cunoaște pe mine înseamnă, la urma urmei, a cunoaște ce înseamnă a fi om. Prin urmare, explorarea propriei vieți este strâns legată de explorarea istoriei spirituale a speciei din care fac parte.

Prin urmare, la nivel procedural, pentru a mă cunoașe pe mine însumi, trebuie – pentru a înțelege contribuțiile omenirii – să citesc mult, să meditez mult și să fiu atent la ceea ce trăiesc și la ceea ce așez în mine însumi.
A mă cunoaște pe mine însumi devine măsura demnității proprii. Este un act etic care implică atât frecventarea celor de dinaintea mea, cât apecierea darului de a fi în viață.

Enumerările de mai sus presupun un proces continuu în care se topesc instrumente culturale (cititul și scrisul), întrebări și meditații religioase, conștientizarea unității spirituale a umanității, gesturi de primenire a sinelui și respectul față de propria poveste.
În final, “cine sunt eu?” este doar un început de drum.