Nu am foarte mulţi prieteni apropiaţi şi nu am un grup de referinţă unitar.
Mă raportez uman şi profesional la artişti, la antreprenori şi la activişti (în sens nonguvernamental).

De aici decurg pentru mine două probleme:

1. Resimt o mai mică presiune din partea celor apropiaţi.
Prietenii, familia, colegii sunt primul inel social de încredere. Sunt aceia care au aportul cel mai semnificativ la continuitatea identităţii mele.
Cu alte cuvinte, cei apropiaţi sunt conservatorii coerenţei lumii în care mă mişc. Fără prieteni, Universul pare mai lipsit de sens decât este în realitate.

Prietenii sunt primii care rezistă la încercările de a te schimba. Când tu te schimbi, ei trebuie să facă efortul de-a accesa un nou set de informaţii despre tine pentru a-şi corecta imaginea ta iniţială.
De cele mai multe ori, majoritatea prietenilor – supuşi inerţiei – nu doresc să iasă din zona lor de confort pentru a-şi regla comportamentul în funcţie de noua ta identitate şi vor încerca să te reducă la vechea lor imagine despre tine.

2. Greşesc mult mai des.
Având puţine persoane apropiate, îmi scade timpul de deliberare şi consultare înaintea unei acţiuni. Pentru orice pas pe care-l fac, am mai puţini oameni pe care să-i întreb cum li se pare ceea ce doresc să fac. Astfel, am o libertate  mai mare să încerc lucruri şi, prin urmare, o mai mare înclinaţie (unii ar zice, şansă) spre a greşi şi a eşua.

Oamenii cu prieteni puţini sunt mai supuşi eşecurilor (prietenii sunt de multe ori nişte sisteme bune de orientare), mai aventuroşi, cu o înclinaţie mai mare către risc.
Când doreşti să schimbi lumea pierzi mulţi prieteni şi câştigi mulţi oameni.

În concluzie
De multe ori prietenii devin doar pătura prin care cineva îşi încălzeşte laşitatea şi-şi măreşte confortul. Mă înconjor de mulţi prieteni pentru că nu am curajul să-mi lărgesc posibilităţile propriei persoane.

Prieteni puţini înseamnă mai multă libertate, la fel cum poate însemna şi mai multă instabilitate. Fără prieteni, verifici mai des informaţiile despre lumea din jur. Fără prieteni, consumi mai mult timp şi energie pentru a menţine acea mică fâşie îngustă a zonei tale de confort.

Prietenii nu mă vor încuraja să ies noaptea în pădure, chiar dacă ieşind în pădure reuşesc să-mi înfrunt temerile şi-mi testez limita propriului curaj.
Prietenii tind să îmi dorească binele de la parter, în timp ce eu tânjesc după riscurile şi efortul de-a urca până de la ultimul etaj.

În acelaşi timp, chiar şi puţini fiind, prietenii reuşesc să ofere mai multă căldură decât orice soare şi mai multă încurajare decât orice carte motivaţională.

Prietenii pot fi o frână bună – salvându-ţi pielea uneori, însă singura ta acceleraţie şi moarte o găseşti doar în tine.